Liderul PNL Timiş: Dominic Fritz a mototolit protocolul, sub influenţa „bucureșteanului Drulă”

Foto: INQUAM/Cornel Putan

Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a semnat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, protocolul de colaborare locală cu USR- PLUS, după ce în urmă cu o zi negocierile dintre cele două formaţiuni au eşuat. Nica a declarat că Dominic Fritz (foto), primarul ales al Timişoarei, a mototolit protocolul şi l-a aruncat, ieşind din sală împreună cu delegaţia USR-PLUS. Nica speră ca partenerii de dialog să semneze, totuşi, acest protocol, transmite News.ro.

Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în cadrul negocierilor de joi Dominic Fritz, primarul ales al Timişoarei a avut o ieşire nervoasă.

”Nu am întâlnit niciodată, nicăieri, ca, în timpul negocierilor, un partener să bage cuţitul în spate celuilalt partener prin declaraţii belicoase, aşa cum a făcut-o bucureşteanul Drulă (deputatul Cătălin Drulă – n.r.). Poate la Bucureşti se face o astfel de politică, dar eu o dezavuez total. Eu voi respinge cu vehemenţă acest mod de a face politică pentru că spiritul bănăţean respinge acest mod de a face politică, în care una spui în spaţiul public, alta în cadrul negocierilor. Domnul Drulă este în comisia de negociere. (…) Ceea ce am văzut în cadrul discuţiilor, şi discuţiile au fost pozitive până în ultimul moment şi chiar am dorit să semnez ieri, pentru că în acel protocol nu scria de funcţii. Dar, când am discutat despre comunicatul de presă, am solicitat eliminarea paragrafului cu funcţii. Reacţia lui Dominic a fost să mototolească protocolul şi să îl arunce. Reacţia asta m-a şocat cu atât mai mult cu cât am colegi din Germania, nu am văzut-o pe Merkel să facă acest lucru, dar eu pun asta pe seama influenţei nefaste a bucureşteanului Drulă, care doreşte să transforme politica locală în bâlciul Bucureştean”, a declarat Alin Nica.

Liderul liberalilor din Timiş a anunţat semnarea protocolului convenit cu USR- PLUS, subliniind că PNL nu va face o alianţă cu PSD.

„Eu sunt dispus în continuare să semnez parteneriatul cu USR-Plus care a fost redactat de însuşi Dominic Fritz şi agreat. Eu îl semnez, fac apel ca până luni să vină şi ei aici să semneze. Dacă pe dumnealor îi interesează funcţiile, să o spună clar sau poate să facă ceea ce au şi spus, să facă o alianţă toxică cu PSD. Noi nu dorim să avem niciun fel de discuţii cu PSD, dar dacă ei doresc să facă acest lucru, le doresc succes”, a spus Alin Nica, apoi a semnat protocolul în faţa jurnaliştilor la conferinţa de presă a PNL Timiş.

Nica a adăugat că protocolul conţine şi un pact de neagresiune între PNL şi USR-PLUS, la nivel judeţean.

„Protocolul conţine şi un pact de neagresiune, să nu ne atacăm în presă, în campania electorală. Campania durează o lună, iar noi trebuie să colaborăm patru ani. Cei de la USR- PLUS au ieşit din sală şi nu am mai avut cu cine negocia. Pun asta pe lipsa lor de experienţă. La urma urmei forurile vor trebui să funcţioneze. Dacă cei de la USR vor dori să se alieze cu PSD, nu ne putem opune. Noi acum le întindem mâna”, a mai declarat Nica.

Liderii PNL şi cei ai USR-PLUS din judeţul Timiş nu au reuşit să ajungă la o înţelegere în privinţa guvernării locale, cele două părţi nu s-au putut înţelege în privinţa funcţiilor de viceprimari în Timişoara şi de vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Timiş. Liberalii s-au arătat deranjaţi şi de declaraţiile deputatului USR Cătălin Drulă care a precizat, în urmă cu o zi, că partidul său negociază proiecte, nu funcţii.

Ulterior, primarul ales al municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat că este dispus să facă o alianţă chiar şi cu PSD sau Pro România, pentru majoritate în Consiliul Local Timişoara.

4 COMENTARII

  1. Bravo,dle Nica,fiti drepti si corecti pana la capat,NU acceptati compromisuri din partea pesedistilor si altor hoti care au facut praf tara pana acum ,nu raspundeti cu aceeasi masura mizeriilor si arogantei pluseristilor si oamenii va vor vota masiv!Succes!

      • Te-am bagat eu in seama pe dta pe undeva si nu stiu????Idiotule,tu ce drakului ai inteles?Esti un dobitok fara creier ca sefu’ tau ,mascariciul barney!Ti-am scris eu ceva sub comentariul dumitale,cretinule?Dar asa reactioneaza un neika nimeni fara creier:nu are argumente si jigneste,tipic pentru pesdei si barnisti!Fanaticii si cretinii se aseamana!

  2. Si uite asa,onorabilul domn Fritz nascut in Germania a devenit ,odata cu acceptul sau de a da spaga la venirea in tarisoara noastra-asta e marturisirea sa,nu aflata pe surse😀,un copypaste al domnului drula,damboviteanul cu aere de presedinte de tara,ca barney si alti fii si fiice de securisti din acest partid,intorsi de prin strainataturi unde au fost trimisi sa studieze de fosta securitate,dupa mineriadele anilor 90…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here