Lidl, brandul european cu cea mai rapidă creştere a valorii în 2020

Retailerul german Lidl este brandul european cu cea mai mare creştere a valorii în 2020 comparativ cu anul anterior, arată cel mai recent raport al companiei Brand Finance, firmă independentă globală de evaluare de brand, relatează Ziarul Financiar.

Astfel, nemţii sunt evaluaţi la 12,4 mld. dolari (11,3 mld. euro), după un avans anual de 40%. „Lidl este brandul european cu cea mai rapidă creştere dintre cele 500 cele mai valoroase mărci din lume. Astfel, acesta este un exemplu că retailerii offline pot avea succes chiar şi pe o piaţă în schimbare“, potrivit analiştilor de la Brand Finance.

Activ pe segmentul de discount şi prezent pe câteva zeci de pieţe de la nivel mondial, în România discounterul german este al treilea cel mai mare jucător din comerţul alimentar, cu 250 de magazine şi afaceri ce merg spre 2 mld. euro (2,2 mld. dolari).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here