Suspendarea lui Jimmy Kimmel ilustrează modul în care amenințările autoritare și o piață politică fragmentată subminează satira, știrile și scena comună a Americii
Suspendarea emisiunii Jimmy Kimmel Live! reprezintă mai mult decât posibila pierdere a unui late night talk-show. Este un moment care cristalizează cât de fragilă a devenit cultura comună a Americii și cât de ușor se pot combina intimidarea politică și diviziunea pieței pentru a reduce la tăcere voci considerate odinioară intangibile.
Timp de decenii, comedia de tip late night a fost supapa civică a națiunii, o scenă unde Carson ironiza președinții, Letterman ridiculiza ipocrizia, iar Jon Stewart se lua de propaganda de război. Aceste emisiuni erau uneori partizane, dar constituiau și un teren comun — locuri unde americani din medii diferite râdeau împreună de absurditățile puterii. În plus, acest model a fost imitat în întreaga lume. Acum, acea scenă comună dispare, mai întâi în America și, posibil, în curând peste tot.
Luni, Kimmel a abordat în monologul său uciderea activistului de dreapta Charlie Kirk. A făcut-o într-un mod tăios, dar complet în tradiția discursului și satirei americane, spunând următoarele: „Am mai luat-o o dată la vale în weekend, gașca MAGA încercând disperată să-l prezinte pe băiatul care l-a ucis pe Charlie Kirk drept altceva decât unul dintre ei și făcând tot ce se poate ca să obțină puncte politice din asta. Între sesiunile de arătat cu degetul, a fost durerea. Vineri, Casa Albă a arborat steagurile în bernă, ceea ce a atras unele critici, dar la nivel uman se poate vedea cât de greu suportă președintele”.
Apoi a difuzat un clip cu răspunsul bizar al lui Trump, oferit unui reporter care îl întrebase cum se simte după moartea lui Kirk: „Cred că foarte bine. Și, apropo, acolo vedeți toate camioanele, tocmai au început construcția noi săli de bal pentru Casa Albă, ceva ce se încearcase de, după cum știți, aproximativ 150 de ani, și va fi minunată”.
Juxtapunerea a fost absurdă, mușcătoare și complet în tradiția comediei americane. Totuși, în decurs de 48 de ore, afiliații Nexstar i-au înlocuit emisiunea, iar Disney-ABC a retras-o ulterior. Aceasta a urmat intervenției amenințătoare a președintelui Comisiei Federale pentru Comunicații (FCC), Brendan Carr, care a apărut la podcastul influencerului de dreapta Benny Johnson pentru a emite o amenințare clară: „Putem face asta pe calea ușoară sau pe calea grea”, a spus Carr. „Aceste companii pot găsi modalități de a-și schimba comportamentul și de a lua măsuri, sincer, împotriva lui Kimmel, sau vor urma acțiuni suplimentare din partea FCC. Există acțiuni pe care le putem lua împotriva posturilor licențiate. Și, sincer, cred că a trecut vremea ca multe dintre aceste posturi licențiate să riposteze împotriva Comcast și Disney și să spună… ‘Nu mai difuzăm Kimmel… pentru că, noi, posturile licențiate, ne expunem la posibilitatea amenzilor sau revocării licenței de către FCC’”.
Cuvintele lui Carr dau fiori întrucât poziția sa deține o autoritate imensă asupra licențelor de difuzare. Numit președinte de către Donald Trump, în ianuarie, el a expus o potențială structură autocratică care existase dintotdeauna în peisajul comunicațiilor americane, dar pe care nimeni nu îndrăznise să o exploateze atât de deschis. Trump însuși prezisese acest rezultat, lăudându-se în iulie, după ce CBS l-a suspendat pe Stephen Colbert, că Jimmy Fallon și Jimmy Kimmel vor fi „următorii”. Promisiunea se îndeplinește.
La un anumit nivel, suspendarea lui Kimmel reprezintă o capitulare în fața intimidării guvernamentale de un tip care nu ar fi șocat în Rusia, dar care până de curând ar fi fost de neconceput în Statele Unite. Pe de altă parte, reprezintă și o capitulare în fața pieței însăși. Aproape jumătate din țară aplaudă această reducere la tăcere, încântată să vadă pedepsirea comedianților liberali. Directorii, temători atât de represaliile din partea organismelor de reglementare, cât și de revolta consumatorilor, cedează.
Iată realitatea mai profundă: modelul televiziunii de rețea americane — o scenă destinată tuturor — s-ar putea să nu mai funcționeze în era fragmentată creată de camerele de ecou ale rețelelor sociale, care au radicalizat populația, în America și în întreaga lume.
Comedia, știrile și cultura odinioară împărtășite de toți americanii se prăbușesc în perimetre partizane. Bill Maher continuă să provoace pe HBO, dar doar pentru baza de abonați liberali. Joe Rogan domină Spotify cu o sensibilitate diferită. Radiourile conservatoare tună pe o frecvență, iar canalele de cablu precum Fox și MSNBC ocupă colțuri opuse ale cablului. Dar scena națională, unde americanii se adunau odinioară pentru experiențe culturale comune se destramă.
Această destrămare nu se limitează la comedia de după miezul nopții, ci, mult mai amenințător, se extinde la știri. La începutul acestui an, Trump a semnat Ordinul Executiv 14172, redenumind Golful Mexic în „Golful Americii”. Când Associated Press a refuzat să se conformeze, Casa Albă a interzis reporterilor AP accesul la informări, evenimente în Biroul Oval și Air Force One, până când un judecător federal le-a restabilit accesul. Lupta continuă, dar mesajul a fost transmis: te conformezi limbajului guvernamental sau pierzi accesul. La CBS, producătorul executiv Bill Owens a demisionat, urmat de președinta CBS News, Wendy McMahon, care nu era dispusă să navigheze prin valul de procese politice și frică corporativă. La The Washington Post, Jeff Bezos a încetat practica de a susține prezidențiabili, pentru a-și păstra credibilitatea, declanșând o revoltă a abonaților, demisii în rândul personalului și laudele lui Trump privind părtinirea liberală.
Aceste evenimente sunt variații ale unui singur tipar: instituții forțate să aleagă între independență și supraviețuire, pedepsite indiferent ce cale vor alege. Reporteri și editori încep să se autocenzureze, nu pentru că sunt cenzurați direct, ci pentru că știu costurile neascultării.
Paralele globale ne arată încotro se îndreaptă lucrurile. Viktor Orbán a consolidat mass-media maghiară în mâini loiale. Recep Tayyip Erdoğan a închis jurnaliști și a confiscat entități de presă. Vladimir Putin a eliminat complet mass-media independentă, recurgând la hărțuire legală, presiune financiară și control de stat. Aliații lui Trump nu au ajuns încă până aici, dar tacticile — amenințări de reglementare, procese, capitularea corporațiilor — reflectă același manual autoritar. Ceea ce părea de neimaginat în America se întâmplă acum sub ochii tuturor. Există doar două întrebări:
- Cât de mult rău poate face Trump în încă trei ani ?
- Se va opri totul odată ce va fi plecat el?
Timp de decenii, mass-media independentă a fost un pilon al credibilității globale a Americii. Slăbirea ei reflectă nu doar o criză democratică internă, ci și un atac asupra ordinii liberale mondiale — asupra modului de viață și a instituțiilor globale pe care America le-a condus din al Doilea Război Mondial și care au adus o cantitate remarcabilă de pace și prosperitate lumii. Așa cum Trump s-a retras din instituții internaționale, a denigrat NATO și a căutat să slăbească OMC și OMS, a subminat și instituțiile democratice de acasă care odinioară susțineau puterea soft a SUA.
Dar, în ceea ce privește mass-media, există o realitate structurală care trebuie înțeleasă: televiziunea de rețea este deosebit de vulnerabilă. Dependentă de publicitate, afiliați și licențe guvernamentale, ea este expusă presiunilor din toate părțile. Platformele bazate pe abonament, precum HBO, Netflix sau newsletter-ele Substack, sunt mai protejate, dar inevitabil fragmentate. Ele nu pot servi drept scene cu adevărat naționale. Efectul este înlocuirea unei culturi comune cu camere de ecou concurente, unde fiecare tabără își vede propriii comedianți, propriile știri, propria realitate.
Suspendarea lui Kimmel ar putea fi întoarsă, fie prin reacția publicului, fie prin reconsiderarea din partea corporațiilor. America încă mai are instanțe, publicații independente și tradiții de rezistență. Dar precedentul a fost stabilit. În legislația și comerțul americane, pârghii autocratice există, iar ele pot fi activate dacă există și suficientă voință politică. Prin urmare, nu este vorba despre un singur comedian extrem de bogat, ci dacă America poate susține în continuare o media care să fie atât națională, cât și independentă.
Dacă satira nu poate exista la televiziunea de rețea, atunci poate că nici știrile și cultura nu pot. Destrămarea culturii americane comune a început. A permite lucrurilor să continue astfel ar fi o tragedie, căci va conduce la destrămarea unei societăți cu greu strânsă laolaltă; o societate care, pentru a deveni din mulți unul, a plătit un preț enorm, și a nutrit speranțe admirabil de mari.
Marea idee a lui Netanyahu: transformarea Israelului într-o „super-Sparta”
