Simona Halep – Harriet Dart, 6-2, 6-4. Halep e în turul 3 al Australian Open

simona halep
Foto: captură Twitter

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o, joi, cu scorul de 6-2, 6-4, pe britanica Harriet Dart, locul 173 WTA, venită din calificări, în turul al doilea al Australian Open.

CITEȘTE ȘI: Simona Halep – Harriet Dart, 6-2, 6-4. Halep e în turul 3 al Australian Open

Aflată probabil pentru prima dată pe un stadion aşa mare, ca Rod Laver Arena, Harriet Dart a început curajos meciul cu Simona Halep, cu un joc variat, destul de bine orientat către zonele laterale ale terenului şi cu un ritm rupt uneori de scurte reuşite. Însă exuberanţa din evoluţia britanicei s-a stins repede şi greşelile au început să se înmulţească în dreptul ei.

De partea cealaltă a fileului, Simona Halep a încercat să joace în modul „economic”, să-şi conserve energia în perspectiva unor încleştări mai dure. Şi în mare parte i-a reuşit, iar când a avut probleme, acestea au fost mai mult din cauza propriilor erori, decât din cea a presiunii la care a fost supusă.

Diferenţa de valoare dintre cele două jucătoare a fost evidentă, astfel că sportiva română a trecut, nu fără ceva emoţii, de probabil cel mai uşor meci pe care l-a avut şi pe care îl va avea la această ediţie a Australian Open.

Setul I a început cu trei break-uri la rând, două luate de Halep. La 2-1, românca şi-a fructificat serviciul şi apoi a mers fără ghem pierdut până la 5-1. Dart a câştigat şi ea un ghem, primul cu serviciu, înainte de a pierde primul set, cu 2-6, după o jumătate de oră de joc.

În setul al doilea, Halep a condus cu 4-0, după break-uri în primul şi al treilea ghem, apoi cu 5-1. La acest scor, sportiva din Marea Britanie şi-a ridicat brusc nivelul de joc, iar Halep a fost descumpănită de această schimbare. Dart a salvat o minge de meci la 2-5, pe serviciul româncei, apoi s-a apropiat la 4-5. Ghemul al zecelea a fost tensionat. Jucătoarea din Constanţa a salvat o minge de 5-5, a ratat alte două mingi de meci, dar a reuşit să închidă întâlnirea, cu 6-4, după o oră şi 17 minute de joc.

Halep a jucat, joi, cu încheietura mâinii drepte bandajată după accidentarea suferită în urmă cu două zile, în partida din prima manşă cu Jennifer Brady.

Fostul lider WTA va evolua a şasea oară în turul al treilea la Melbourne cu americanca Danielle Collins, locul 25 WTA şi cap de serie numărul 26, sau cu Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 38 WTA.

Calificarea în a treia manşă este recompensată la Australian Open cu un premiu de 300.000 de dolari australieni (206.000 dolari americani) şi cu 130 de puncte WTA.

Anul trecut, Simona Halep a fost eliminată în optimi la AusOpen de americanca Serena Williams, scor 6-1, 4-6, 6-4. Halep a fost finalistă la Melbourne, în 2017, când a pierdut ţn ultimul act în faţa danezei Caroline Wozniacki, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4.

LIVE TEXT SIMONA HALEP – HARRIET DART, ÎN TURUL DOI AL AUSTRALIAN OPEN:

ora 11.25 Dart revine spectaculos în meci și reușește să reducă diferența la 5-4. Halep va servi din nou pentru meci

ora 11.22 Dart face rebreak în ultimul moment posibil și este 5-3. Urmează la serviciu și are toate șansele să reducă diferența la 5-4

ora 11.16 Este 5-2, după cel mai frumos punct al meciului, pe care l-a reușit, să recunoaștem :), Harriet Dart

ora 11.12 Smona Halep face 5-1 rapid, după ce apasă un pic pedala agresivității

ora 11.09 Harriet Dart reușește să-i „fure” un game Simonei Halep în acest set secund. Este 6-2, 4-1, pentru Halep, după nicio oră de meci

ora 11.07 Este 4-0 pentru Simona halep, după un game scurt și perfect făcut de româncă

ora 11.05 După un game disputat mai mult în acest set secund, Simona Halep se impune totuși și mărește avantajul la 3-0 în favoarea ei. Va servi pentru 4-0

ora 10.56 Este 2-0 pentru Simona Halep și meciul curge lin în favoarea româncei. Greu de crezut în acest moment că vor mai apărea surprize în această confruntare

ora 10.55 Este 1-0 în setul doi pentru Halep, după un break reușit din start de Simona

ora 10.52 Și până vedem deznodământul primului game din setul 2, un moment draguț între Darren Cahill și Simona Halep, care demonstrează cât de strânsă este legătura dintre ei

ora 10.50 Simona Halep câștigă primul set din acest tur secund de la Australian Open și se îndreaptă spre o victorie ușoară

ora 10.40 Harriet Dart a reușit să-și facă un serviciu și a redus diferența la 5-2, însă Halep va servi pentru set, cu mingi noi. Să-i ținem pumnii

ora 10.37 Este 5-1 pentru Halep deja, iar românca este la un prim pas de câștigarea primului set, după un început de meci care nu i-a pus mari probleme. Dart are un joc curat, însă nu se ridică la înălțimea Simonei. Nu este genul de jucătoare care să-i pună probleme pe nicio suprafață

ora 10.35 Început foarte bun de meci pentru Simona Halep la Australian Open. Românca conduce cu 4-1 și este la un pas de câștigarea unui nou set

Harriet Dart, de 28 de ani, s-a impus după un meci care a durat două ore şi 49 de minute. În decisiv, la scorul de 6-5, Dart a condus cu 40-15, dar Doi a salvat ambele mingi de set şi a egalat la 6. În supertie-break, japoneza a condus cu 5-1, însă avantajul nu i-a fost suficient, pentru că Dart a întors scorul şi s-a impus cu 10-6. 

În faza următoare, Harriet Dart va evolua, pentru prima dată, cu Simona Halep.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, s-a calificat în turul al doilea al Australian Open, după ce a învins-o, marţi, cu scorul de 7-6 (5), 6-1, pe americanca Jennifer Brady, locul 49 WTA.

Simona Halep, despre accidentarea la mână: Mă cam doare

Simoan Halep a declarat, după victoria obţinută în faţa americancei Jennifer Brady, în turul I al Australian Open, că o cam doare încheietura mâinii drepte, la care s-a accidentat în timpul partidei de marţi.

„A fost un meci greu. Am mai jucat un a împotriva celeilalte cu câteva luni în urmă şi am câştigat în trei seturi. Eram astfel pregătită să joc cât mai mult posibil. Sunt foarte fericită că am trecut în turul al doilea. Să fii în turul al doiela aici, în Australia, este un sentiment foarte plăcut. În setul al doilea mi-am găsit ritmul puţin mai bine, am încercat să o mişca cât mai mult pe adversară pentru că în primul set am stat într-un singur colţ. Cred că am fost mai puternică şi am servit destul de bine în setul al doilea. Mă doare un pic încheietura mâinii, dar nu mă gândesc la ea acum, vreau să mă recuperez şi să mă răcoresc pentru a fi aptă în vederea meciului din turul al doiela. Aşa a fost şi în 2018, m-am accidentat tot în primul tur. Este un sentiment foarte frumos să-l am din nou în echipă pe Darren. Am o echipă bună şi le mulţumesc pentru că că susţin tot timpul, şti că nu le e uşor”, a spus Halep, la interviul de pe teren.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, s-a calificat în turul al doilea al Australian Open, după ce a învins-o, marţi, cu scorul de 7-6 (5), 6-1, pe americanca Jennifer Brady, locul 49 WTA.

La scorul de 5-5, 40-30, Halep s-a împiedicat şi a căzut pe mâna dreaptă. Ea a acuzat dureri la mâna cu care ţine racheta şi şi-a pierdut serviciul. În pauza care a urmat, fostul lider WTA a cerut time-out medical şi a primit un bandaj la încheietura mânii drepte.

Halep s-a mai întâlnit o dată cu Brady, anul trecut, în turul al doilea al Rogers Cup, când românca s-a impus cu scorul de 4-6, 7-5, 7-6 (5), după un meci de două ore şi 26 de minute.

În faza următoare, Halep va evolua cu japoneza Misaki Doi, locul 82 WTA, sau cu britanica Harriet Dart, locul 173 WTA, venită din calificări.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here