Lukaseșenko recunoaște că trupele sale au ajutat migranții să treacă / În continuare, tot n-am să-i opresc

Sursa: Twitter

Preşedintele autoritarist belarus, Aleksandr Lukaşenko, recunoaşte, într-un interviu în exclusivtate acordat BBC News la palatul prezidenţial, la Minsk, că este ”absolut posibil” ca forţe belaruse să fi ajutat migranţi să treacă frontiera în Polonia, însă dezminte că i-a chemat în ţara sa, relatează postul britanic, transmite News.ro.

”Cred că este absolut posibil. Suntem slavi. Avem inimă. Trupele noastre ştiu că migranţii se duc în Germania”, i-a spus Lukaşenko jurnalistului Steve Rosenberg.

”Poate că i-a ajutat cineva. Nici măcar n-am să mă uita la asta”, spune el.

Însă Lukaşenko dezminte că a invitat mii de oameni să provoace criza migraţiei de la frontiera belarusă.

”Le-am spus că nu am să arestez migranţi la frontieră, că n-am să-i ţin la frontieră, iar dacă vin în continuare de-acum înainte tot n-am să-i opresc. Ei nu vin în ţara mea, se duc în a ta (Regatul Unit)”, declară Lukaşenko.

”Asta am vrut să spun. Dar eu nu-i invit aici. Iar ca să fiu cinstit, nu vreau ca ei să treacă prin Belarus”, dă el asigurări.

Aleksandr Lukaşenko se află la putere don 1994, însă realegerea sa în august 2020 este puternic discreditată în Occident şi nu este recunoscută de către Uniunea Europeană.

El este acuzat de UE de orchestrarea crizei de la frontiera belarusă cu Polonia, Lituania şi Letonia, cu scopul de a se răzbuna împotriva sancţiunilor impuse regimului său în urma reprimării brutale a opoziţiei, care a organizat manifestaţii fără precedent împotriva alegerilor prezidenţiale din august 2020.

Mii de manifestanţi şi membri ai opoziţie au fost încarceraţi. Reprezentanta opoziţiei Svetlana Tihanovskaia a fugit din ţară după ce a revendicat o victorie în aceste alegeri.

Echipa lui Tihanovskaia a criticat BBC din cauza acestui intervu cu Lukaşenko, denunţând faptul că ”dă cuvântul unui dictator”.

Steve Rosenberg l-a întrebat pe Lukaşenko despre faptul că manifestanţi paşnci au fost bătuţi şi a încercat să-i arate o înregistrare video care surprinde oameni ieşind dintr-un cunoscut centru de detenţie de la Minsk răniţi, în urma unor torturi.

”Ok, ok, recunosc, recunosc. Au fost bătuţioameni la Centrul de Detenţie Okrestina. dar au fost bătuţi şi poliţişti şi nu-mi arăţi asta”, ii-a răspuns el.

Jurnalistul spune că l-a întrebat pe şeful statului belarus cum a distrus societatea civilă şi cum a închis 270 de ONG-uri din iulie încoace.

”Vom masacra orice lepădătură pe care voi (Occidentul) o finanţaţi. Oh, sunteţi supăraţi că v-am distrus toate structurile! ONG-urile voastre, oricare ar fi ele, pentru care aţi plătit!”, i-a răspuns preşedintele Belarusului.

Oficiali europeni l-au acuzat pe Lukaşenko de o ”abordare inumană, în stil de gangster” a crizei de la frontieră, de false promisiuni cu privire la o intrare uşoară în Polonia şi de faptul că are scopul ultim de a destabiliza UE.

Cel puţin 2.000 de migranţi, majoritatea din Orientul Mijlociu, blocaţi în tabere la frontiera Belarusului cu Polonia, au fost mutaţi săptămâna aceasta într-un depozit logistic situat în apropierea frontierei.

Potrivit unor estimări, aproximativ 5.000 de migranţi se mai află în Belarus, după ce sute de migranţi au fost repatriaţi cu avionul, joi, în Kurdistanul irakian, în nordul Irakului.

Teoria privind evadarea din laborator a coronavirusului a devenit și mai puternică

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here