„Lupte grele” între afgani și talibani în Valea Pandjshir

Rezistenţa afgană antitalibană a anunţat vineri că participa la confruntări armate „grele” împotriva unor combatanţi islamişti care asediază Valea Pandjshir (est) – unicul fief al opoziţiei armate faţă de noul regim afgan, relatează News.ro, care citează AFP.

”Lupte grele au loc în (Valea) Pandjshir”, a anunţat Ali Maisam Nazary,, un purtător de cuvânt al Frontului Naţional afgan de Rezistenţă (FNR), din care fac parte miliţii antitalibane şi foşti membri ai forţelor afgane.

”Massoud este ocupat cu apărarea Văii”, a declarat el, referindu-se la Ahmad Massoud, fiul comandantului Ahmed Shah Massoud, un reprezentant al rezistenţei faţă de sovietici şi talibani, asasinat la 9 septembrie 2001 de către Al-Qaida.

FNR a anunţat iniţial că talibanii au suferit pierderi importante, însă nu a prezentat un număr în acest sens, şi că au fost respinşi.

Conturi protalibane pe reţele de socializare afirmă, la rândul lor, că au fost ucişi 31 de combatanţi din cadrul rezistenţei.

ONG-ul italian Emergency anunţa miercuri, într-un mesaj postat pe Twitter, că a primit, la spitalul său din Kabul, ”cinci pacienţi răniţi şi patru morţi (…) din cauza confruntărilor armate de la Gulbahar”, la intrarea în Valea Pandjshir.

”Forţele talibane s-au comasat în jurul intrării în Vale, însă ele au fost surprinse în ambuscade şi au suferit pierderi”, a anunţat recent codirectoarea Reţei Analiştilor Afgani, Martine van Bijlert.

”În timp ce cele două părţi par în principal să caute să dea lovituri pentru a-şi consolida poziţia în negocieri, fără să angajeze o bătălie totală, talibanii convoacă, acum, întăriri din alte provincii, potrivit ultimelor veşti” din zonă, adaugă ea.

FNR – care afirma că speră să dialogheze cu talibanii – s-a angajat să apere valea, înconjurată deja de sute de combatanţi din cadrul mişcării islamiste.

Însă aceste negocieri au eşuat, potrivit talibanilor, care au îndemnat rezistenţa să se predea fără să lupte.

”Talibanii au propus atribuirea a două mandate FNR în Guvernul pe care vor să-l înfiinţeze, în timp ce noi cerem un viitor mai bun pentru Afganistan”, a denunţat miercuri Ahmad Massoud.

”Nici măcar nu luăm în considrare oferta lor”, a anunţat el, acuzându-i pe că talibani că ”au ales calea războiului”.

Pandjshirul – un vechi bastion antitaliban – este o vale enclavizată în care accesul este dificil, situată în inima Munţilor Hindukuş, a căror extremitate de sud se află la aproximativ 80 de kilometri nord de Kabul.

Vicepreşedintele Guvernului îndepărtat de talibani de la putere, Amrullah Saleh, extrem de ostil talibanilor, s-a refugiat în această vale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here