<< Francezii au un așa apetit de a-l trimite acasă pe orice lider pe care l-au votat, încât limba are chiar și un cuvânt pentru așa ceva: dégagisme. De 20 de ani, niciun președinte francez nu a fost reales de 20 de ani. În aprilie, la cinci ani după ce Emmanuel Macron a preluat președinția din prima încercare, alegătorii vor decide dacă îl păstrează pentru un al doilea mandat >>, scrie The Economist.
<< Modelul electoral al The Economist, lansat pe 2 februarie, sugerează că o vor face. Acesta indică o șansă de realegere a lui Macron de 79%. Dacă va câștiga, bărbatul de 44 de ani va încălca încă o regulă a politicii franceze.
Modelul nostru sugerează că cel mai serios competitor al lui Macron este candidatul republican, de centru-dreapta, Valérie Pécresse. Cu toate acestea, pe 2 februarie, șansele ei de a deveni prima femeie-președinte al Franței erau doar una din nouă. Modelul îi oferă naționalistei Marine Le Pen șanse și mai proaste: una din 12. Chiar și aceasta este mult mai bună decât șansele lui Eric Zemmour, un polemist de extrema dreaptă, a cărui intrare în cursă a afectat cifrele doamnei Le Pen; Media sa actuală în sondaje, de doar 13%, și prezența slabă în ipotetice suprapuneri îi oferă doar 1% șanse CHK de victorie. La stânga, niciun candidat nu are la fel de mult ca el.
Pentru a produce aceste rezultate, The Economist a construit un model de prognoză statistică bazat pe sondaje. Alegerile vor avea două tururi, pe 10 și 24 aprilie. Modelul nostru, care rulează 10 milioane de simulări pe zi, calculează probabilitatea ca fiecare candidat să ajungă în turul al doilea, iar apoi să îl câștige pentru a-și asigura președinția. Charles de Gaulle a conceput acest sistem electoral ca pe o „întâlnire” directă dintre un candidat și popor, nefiltrată de un partid consacrat. Înainte de a restrânge opțiunea la doi, le oferă celor din afară șansa de a-și încerca norocul împotriva nominalizaților de partid – cu condiția să obțină cele 500 de semnături de la aleși, necesare pentru a-și valida candidatura.
Modelul conceput de The Economist îi oferă lui Macron șanse mai mari de câștig decât ar sugera starea de îmbufnare din Franța. El poate conduce la sondajele din primul tur, dar francezii sunt abia îndrăgostiți. Aproape jumătate dintre alegători le spun celor care fac sondaje că vor vota un candidat de la extreme, fie de stânga, fie de dreapta. În 2017, dl. Macron a detonat structura cu două partide, dominantă până atunci, după ce și-a lansat partidul centrist, numit acum La République en Marche. El rămâne o figură dezbinătoare, luat în nume de rău de către stânga și de către dreapta deopotrivă, și reproșându-i-se un stil de guvernare trufaș și atotștiutor. Protestatarii anti-vaxx ies în mod regulat în stradă. Profesorii și părinții au fost exasperați de regimul complex de testare pentru Covid-19, din școli.
În ianuarie, cota de aprobare al domnului Macron a fost de doar 38%, potrivit Kantar. Asta arată că stă mai bine în acest moment al președinției sale decât stătuse oricare dintre cei doi predecesori imediați ai săi, François Hollande (19%) sau Nicolas Sarkozy (29%). Dar cota este mai mică decât cea a singurilor doi președinți care au câștigat realegerea, după de Gaulle: François Mitterrand, în 1988, și Jacques Chirac, în 2002. Fiecare a fost ajutat în cursa pentru realege de faptul că se afla în „coabitare” cu un guvern din opoziție, care a deviat dinspre președinte responsabilitatea, în contextul nemulțumirilor alegătorilor. Domnul Macron nu se bucură de un asemenea avantaj.
Cotele favorabile ale domnului Macron provin din avantajul său consistent și semnificativ din primul tur de scrutin, combinat cu șansele sale foarte mari de a o învinge pe doamna Le Pen sau pe domnul Zemmour într-o finală. În sistemul francez, victoria în finală poate veni în ciuda unui scor departe de a fi dominator în primul tur. În 2017, dl Macron a obținut doar 24% din voturile inițiale, dar a câștigat 66% în al doilea tur.
Din punct de vedere politic, baza lui Macron pare în general loială. Scorul său de 24%, în primul tur din 2017, se potrivește aproximativ cu rezultatele din sondajele de astăzi. Cei care spun că îl vor vota în aprilie sunt mai siguri de alegerea lor decât cei care o susțin pe doamna Pécresse, potrivit Ipsos. Partidul lui Macron a ocupat cu succes un spațiu politic larg, împrumutând politicieni de la stânga și de la dreapta, zdrobind mulți potențiali rivali și divizând opoziția. Partidul Socialist, furnizorul a doi președinți de după război, este o versiune slabă a sinelui său, cândva măreț.
Mai mult, gestionarea economiei și a pandemiei de către domnul Macron s-a dovedit destul de solidă. În 2021, PIB-ul francez a revenit cu o rată de 7%, cea mai rapidă creștere din ultimii 52 de ani. Locurile de muncă și firmele au fost în cea mai mare parte protejate de concedieri și închideri de un sprijin guvernamental generos. Rata de ocupare a persoanelor cu vârsta între 15 și 64 de ani a atins un nivel record. Cel mai recent val de infecții cu covid pare să fi atins apogeul. Rata de vaccinare a Franței pentru primele doze este mai mare decât în Marea Britanie și Germania, iar numărul de decese în exces este mai scăzut.
Acestea fiind spuse, șansele atât de favorabile lui Macron nu înseamnă că va câștiga inevitabil. Dacă i-ar înfrunta pe doamna Le Pen sau dl Zemmour, sondajele spun că i-ar învinge, pe fiecare, cu o marjă generoasă. Dar dacă adversara lui ar fi doamna Pécresse, cursa ar fi mai strânsă și s-ar putea strânge cu ușurință mai mult.
Modelul nostru îi dă candidatului republicanilor o șansă de 38% să ajungă în finală. În prezent, mediile sondajelor îi oferă lui Macron un avans de șase puncte într-o astfel de confruntare – o marjă destul de îngustă. O candidată serioasă, care își cunoaște treaba și îi place să-și spună „două treimi Merkel și o treime Thatcher”, doamna Pécresse a străbătut țara în campanie. Ipsos sugerează că 50% dintre cei care îl susțin pe dl Macron spun că doamna Pécresse, cândva considerată un potențial recrut în guvernul său, ar fi a doua lor alegere. Pentru a fi sigur că o va învinge într-o finală, dl Macron va trebui să iasă la votul din stânga, care nu îi este la îndemână acesteia, dar s-ar putea să fie tentat să se abțină.
Campaniile electorale din Franța se pot răsuci și în moduri neașteptate. Cu trei luni înainte de primul tur din 2017, doar un singur sondaj sugera că eventualul învingător, domnul Macron, va ajunge în turul de doi. Modelul nostru încearcă să permită mișcări neașteptate ale sondajelor, dar nu include posibilitatea ca dl Zemmour să nu reușească să-și asigure cele 500 de semnături și, astfel, să renunțe. Dacă ar face-o, scorul doamnei Le Pen ar crește brusc, iar locul doamnei Pécresse în finală ar fi foarte mult la risc, în beneficiul domnului Macron.
Într-adevăr, o șansă de 21% ca dl Macron să piardă, proiecția noastră inițială pe măsură ce modelul este lansat, nu este lipsită de importanță. Ea reflectă nu numai riscul izbucnirii târzii a unui scandal, ci și pe cel ca sondajele să rateze cu o marjă mai mare decât de obicei. Se pot întâmpla multe în cele zece săptămâni dinaintea unui vot în primul tur, așa cum știe foarte bine dl Macron. Însă, în acest moment, președintele în exercițiu, în ciuda reproșurilor pe care i le-au aruncat alegătorii, pare bine plasat pentru a-și păstra postul. >>
