Macron: Suntem legaţi de Israel prin doliu. 30 dintre compatrioţii noştri au fost ucişi pe 7 octombrie. Alţi 9 sunt încă dispăruţi sau ţinuţi ostatici

Sursa: X

Preşedintele francez Emmanuel Macron a sosit marţi în Israel pentru a arăta solidaritatea Franţei cu statul israelian în urma atacului Hamas din 7 octombrie şi pentru a contribui la eforturile de prevenire a oricărei escaladări a conflictului dintre armata israeliană şi mişcarea palestiniană, relatează Reuters, citată de News.ro.

Adresându-se presei în limba engleză în timpul vizitei sale în Israel, Emmanuel Macron a declarat că atacul din 7 octombrie a fost un „şoc imens” pentru întreaga planetă, „în special în Franţa”.

Emmanuel Macron şi-a exprimat sprijinul pentru Israel în timpul unei întâlniri cu preşedintele israelian Isaac Herzog. „Dacă mă aflu aici împreună cu delegaţia mea este în primul rând pentru a vă exprima întregul nostru sprijin şi solidaritate şi pentru a vă împărtăşi durerea. Ceea ce s-a întâmplat pe 7 octombrie a fost un atac terorist atroce împotriva cetăţenilor voştri, împotriva naţiunii voastre”, a spus el.

„Vreau să vă asigur că nu sunteţi singuri în acest război împotriva terorismului. Vorbesc în numele unei ţări care a trăit această experienţă a terorismului, iar voi aţi fost alături de noi în acel moment”, a mai spus liderul francez.

Unul dintre principalele obiective ale acestei vizite prezidenţiale este şi încercarea de a obţine eliberarea ostaticilor francezi deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza. Treizeci de cetăţeni franco-israelieni au murit în atacul din 7 octombrie, care a provocat moartea a peste 1.400 de persoane în Israel, iar alte nouă persoane cu cetăţenie franceză sunt date dispărute, inclusiv o tânără prezentată ca ostatică într-un videoclip al Hamas.

Emmanuel Macron a declarat că „primul obiectiv astăzi este eliberarea tuturor ostaticilor, fără distincţie”.

Imediat după ce a coborât din avion, Emmanuel Macron a petrecut o oră întâlnindu-se cu familiile victimelor şi ostaticilor într-un salon de pe aeroportul David-Ben-Gurion din Tel Aviv.

„Suntem legaţi de Israel prin doliu”, a scris preşedintele francez pe X. El a dat o noua cifră, de nouă, a compatrioţilor dispăruţi sau ţinuţi ostatici, faţă de şapte, cât se ştia anterior. „La Tel Aviv, alături de familiile lor, am exprimat solidaritatea naţiunii”, a adăugat el.

În timpul vizitei sale în Israel, Emmanuel Macron urmează să aibă, de asemenea, discuţii cu premierul Benjamin Netanyahu la Ierusalim.

Pe lângă chestiunea ostaticilor şi exprimarea solidarităţii Franţei cu Israelul, Emmanuel Macron intenţionează să sublinieze necesitatea unei soluţii politice la conflictul israeliano-palestinian cu o soluţie cu două state, a anunţat Palatul Elysée.

Această vizită intervine la aproape o săptămână după cea a omologului său american Joe Biden, care a negociat în paralel cu Egiptul eliberarea de ajutoare umanitare prin punctul de trecere a frontierei Rafah, singura rută de legătură cu Fâşia Gaza care nu este controlată de Israel.

Liderii britanic, german şi italian au vizitat, de asemenea, Israelul săptămâna trecută. Premierul Marcel Ciolacu a fost însă primul lider străin care a venit în vizită de solidaritate în Israel.

Emmanuel Macron a declarat presei săptămâna trecută că va vizita Orientul Mijlociu doar dacă va fi convins că o astfel de vizită ar fi „utilă”.

El se va întâlni şi cu ministrul cabinetului de război Benny Gantz şi cu liderul opoziţiei Yair Lapid mai târziu în cursul zilei, înainte de a se îndrepta spre Ramallah.

Biroul preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a confirmat că o întâlnire cu preşedintele francez va avea loc la Ramallah în cursul zilei de marţi.
Emmanuel Macron ar putea, de asemenea, să viziteze ulterior una sau mai multe capitale arabe din Orientul Mijlociu, potrivit reprezentanţilor francezi.

 

Preşedintele Israelului: Hezbollah „se joacă cu focul” şi, dacă atacă Israelul, Libanul va plăti preţul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here