MAE, despre Nota verbală de la Ambasada Rusiei: Nu prezintă caracteristicile unei note de protest

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, miercuri seara, primirea unei Note verbale din partea Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti (înregistrată la MAE la data de 2 martie), prin care aceasta din urmă informează asupra unor „acţiuni nefondate” nespecificate prin care s-ar fi încălcat „drepturile sociale şi de proprietate” ale unor cetăţeni ruşi rezidenţi în România, informează Agerpres.

Potrivit precizărilor MAE, Ambasada solicita Ministerului Afacerilor Externe luarea de măsuri pentru încetarea şi prevenirea acestor acţiuni.

Nota în cauză nu prezintă caracteristicile unei note de protest, precizează MAE.

„Întrucât Nota verbală respectivă nu conţinea niciun fel de informaţie concretă privind cazuri de încălcări, MAE a solicitat telefonic imediat Ambasadei Federaţiei Ruse, în dimineaţa zilei de 2 martie 2022, prezentarea unor exemple sau date care să ajute la înţelegerea situaţiei şi la stabilirea eventualelor demersuri necesare. Până la acest moment, precizările solicitate nu au fost primite la MAE”, informează Ministerul de Externe.

Distinct de cazul de faţă, MAE informează că a primit anterior, prin Notă verbală a Ambasadei Federaţiei Ruse, o solicitare de sprijin pentru facilitarea accesului în România al unor transportatori de mărfuri înregistraţi în Federaţia Rusă, în tranzit din Ucraina spre terţe destinaţii. În acest caz, conform practicii obişnuite, MAE a informat prompt autorităţile de resort pentru dispunerea demersurilor necesare şi acordarea întregului sprijin.

„În concluzie, MAE nu deţine date concrete despre situaţia semnalată de Ambasada Federaţiei Ruse. MAE consideră că demersul Ambasadei, realizat în parametrii generali şi fără oferirea de exemple concrete şi probe care să susţină afirmaţiile în cauză, precum şi menţionarea lui în mass-media de către reprezentanţii misiunii diplomatice ruse sunt de natură să inducă în eroare opinia publică. MAE reaminteşte că Nota verbală reprezintă modalitatea obişnuită şi cea mai larg utilizată de purtare a corespondenţei diplomatice scrise, mai ales între misiunile diplomatice acreditate şi ministerul afacerilor externe al statului acreditar”, subliniază Ministerul de Externe.

Rusia a trimis o notă Ministerului de Externe al României privind încălcări ale drepturilor cetăţenilor ruşi în România, MAE român promiţând că va lua măsuri dacă va fi posibil, a declarat miercuri ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin, într-o intervenţie la postul Rossia-24, potrivit TASS.

„Noi, desigur, am protestat pe lângă autorităţile române, am trimis o notă MAE român. Ni s-a cerut să le oferim cazuri concrete de încălcare a drepturilor cetăţenilor ruşi şi au promis că vor lua măsuri dacă este posibil. Vom lucra în această direcţie”, a afirmat Kuzmin în aceeaşi declaraţie.

Ambasadorul rus a indicat că, în România, sunt „relativ puţini” cetăţeni ruşi. „Le recomandăm să utilizeze rute care să ocolească zona de conflict. În cazul nostru, ruta este Turcia – prin Istanbul – sau Serbia – prin Belgrad. În acelaşi timp, înţelegem că în condiţiile în care autorităţile române au anunţat închiderea spaţiului aerian, condiţiile pentru evacuarea din România, desigur, sunt complicate în mare măsură”, a adăugat el.

La 24 februarie, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că a decis să declanşeze o operaţiune militară specială în Ucraina. UE a calificat aceste acţiuni drept o încălcare a dreptului internaţional şi a impus sancţiuni în consecinţă, notează TASS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here