MAE, precizări după revolta culegătorilor români de sparanghel: Toți muncitorii de la ferma din Bornheim și-au primit salariile

Muncitorii sezonieri din România care au muncit la ferma de sparanghel din Bornheim și-au primit salariile, informează într-un comunicat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

„În urma demersurilor Consulatului General al României la Bonn și potrivit informațiilor obținute de către reprezentanții oficiului consular, MAE precizează că toți cetățenii români care și-au desfășurat activitatea la ferma din Bornheim au primit drepturile salariale care li se cuveneau”, precizează MAE.

MAE menționează că, atât Ambasada României la Berlin, cât și Consulatul General al României la Bonn au „efectuat demersuri pe lângă autoritățile federale germane pentru soluționarea cât mai rapidă a situației cetățenilor români. De asemenea, reprezentanții diplomatici au contactat Asociația Fermierilor Germani pentru sprijin în vederea identificării unor locuri de muncă în cadrul altor ferme pentru persoanele care doresc continuarea activității în domeniul agricol, fiind identificate un număr de 120 locuri de muncă pentru persoanele în cauză”.

Totodată, ca urmare a vizitei efectuate de un reprezentant al Consulatului General al României la Bonn la ferma în cauză la data de 20 mai, „părțile implicate au convenit întocmirea unei situații cu cetățenii români care doresc să își continue activitatea în domeniul agricol și sunt de acord să fie relocați la alte ferme”.

MAE menționează că, în prezent, la ferma din Bornheim „se află 42 de cetățeni români, dintre care 22 au solicitat sprijin în vederea repatrierii, 15 și-au manifestat dorința de a rămâne în Republica Federală Germania și de a își continua activitatea la o altă întreprindere, iar alți cinci nu au comunicat o decizie cu privire la intențiile viitoare”.

Consulatul General al României la Bonn întreprinde toate demersurile necesare pentru identificarea celei mai potrivite opțiuni de repatriere a cetățenilor români care au exprimat solicitări în acest sens.

În context, MAE precizează că, în cursul zilei de joi, „un grup de 11 cetățeni români care își desfășurau activitatea la o altă fermă de pe teritoriul Republicii Federale Germania au părăsit teritoriul acestui stat către România, cu sprijinul Consulatului General al României la Bonn și a comunității românești din zonă”.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunii diplomatice și oficiilor consulare ale României de pe teritoriul Republicii Federale Germania tratează astfel de semnalări cu toată responsabilitatea și păstrează legătura cu autoritățile germane competente, acordând asistența consulară necesară, în limita competențelor legale și cu respectarea măsurilor adoptate în contextul pandemiei de COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here