MAE: România, profund îngrijorată de evoluţiile din Orientul Mijlociu. SUA au luat „măsuri de protecţie preventive”.

Qasem Soleimani, decorat de ayatollahul Ali Khamenei sursa: khamenei.ir

România este profund îngrijorată de evoluţiile recente din Orientul Mijlociu, iar detensionarea este esenţială pentru a evita deteriorarea suplimentară a situaţiei de securitate, a transmis, sâmbătă, MAE de la București, citat de News.ro.

„România este profund îngrijorată de evoluţiile recente din Orientul Mijlociu după atacul asupra Ambasadei SUA în Irak – pe care România îl condamnă ferm – şi după măsurile de protecţie preventive luate în consecinţă de SUA. Detensionarea este esenţială pentru a evita deteriorarea suplimentară a situaţiei de securitate”, afirmă Ministerul Afacerilor Externe, într-o postare pe Twitter.

Tensiunile în regiune au crescut după atacuri ale manifestanţilor irakieni asupra ambasadei SUA la Bagdad şi după ce şeful Forţei Quds a Gardienilor Revoluţiei, însărcinată cu operaţiunile externe ale Iranului, şi Abou Mehdi al-Mouhandis, omul Iranului în Irak, au  fost ucişi în urma atacurilor aeriene americane asupra Aeroportului Internaţional din Bagdad, la ordinul lui Donald Trump.

Citat vineri seară de site-ul televiziunii de stat iraniene, contraamiralul Ali Fadavi, comandantul-şef adjunct al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, a afirmat că Washingtonul i-a transmis „dacă vreţi să vă răzbunaţi, răzbunaţi-vă proporţional cu ce am făcut noi”.

Americanii nu sunt în poziţia de a „decide” răspunsul Iranului şi „trebuie să se aştepte la o răzbunare dură. Această răzbunare nu se limitează la Iran”, a spus el, asigurând că aliaţii Iranului din Orientul Mijlociu sunt „pregătiţi să concretizeze această răzbunare”.  

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here