Iulian Fota: Ce înseamnă uciderea lui Soleimani și la ce a dus contrastul dintre pacifismul occidental și militarismul Rusiei, Turciei și Iranului

Uciderea generalului iranian Qassem Soleimani a trimis o undă de șoc în Orientul Mijlociu și nu numai, în condițiile în care eliminarea acestuia de către trupele americane echivalează pentru puterea de la Teheran deopotrivă cu o pierdere greu de compensat și cu o umilire.

Pentru Washington, Soleimani reprezenta de multă vreme o țintă, iar escaladarea violențelor din Irak, orchestrată de iranieni a culminat în prima zi a lui 2020 cu asedierea Ambasadei SUA de la Bagdad.

Care sunt implicațiile regionale, dar și pe plan global ale scoaterii lui Soleimani din joc în acest mod și care mai este, în prezent, locul Occidentului la masa de joc în Orientul Mijlociu, în condițiile ofensivei duse acolo de Rusia, Turcia, Iran și China? Și în ce măsură statele Uniunii Europene sunt conștiente de riscurile pe care le implică postura anchilozată pe care au adoptat-o în această competiție în care ceilalți actori au renunțat la ezitări?

O fotografie la zi, realizată, pentru Universul.net, de Iulian Fota, fost consilier prezidențial și director al Colegiului Național de Informații.

„În ultima sută de ani, Orientul Mijlociu a fost influențat, condus, dominat de către Occident”, punctează Iulian Fota, care insistă pe punctul sensibil al realității geopolitice din zilele noastre: „În momentul acesta, însă, vedem că țările cu rolul cel mai important în regiune sunt Rusia, Turcia și se observă o implicare tot mai interesantă a Chinei. Nu poți să nu te întrebi ce înseamnă toate lucrurile astea pentru Occident”.

Printre potențialele răspunsuri, o primă observație, făcută de fostul consilier prezidențial: „Nu ar fi prima dată când Occidentul european se păcălește cu această abordare, adică cu speranța că va fi pace în lume și nu este nevoie de folosirea forței militare”.

Declarațiile lui Iulian Fota:

• Vedem că în ciuda începutului de an și a stării de sărbătoare pe care oamenii o au, geopolitica nu mai avut răbdare.
• Am văzut ambasada SUA din Bagdad asediată de mai mulți irakieni, iar în 3 ianuarie am aflat de uciderea celui mai important lider militar iranian, eliminat printr-un atac militar orchestrat de SUA.
• Între aceste două evenimente importante, pe 2 ianuarie, am aflat că Beijingul a oprit colaborarea cu Bursa de la Londra.
• Geopolitica mondială din 2020 va fi la fel de turbulentă, de complicată și de periculoasă ca în 2019. Nu văd niciun semn că lucrurile s-ar mai tempera.
• Occidentul este din ce în ce mai preocupat de situația ordinii liberale și încearcă să se adapteze. Această adaptare poate presupune și recurgerea la forța militară.
• De partea cealaltă, a statelor neliberale, am văzut cazuri în care și-au impus deja punctul de vedere inclusiv cu forța. Va fi, așadar, o geopolitică turbulentă, cu utilizarea din ce în ce mai mult a capacităților militare.
• Cât privește episodul eliminării generalului Qassem Soleimani, suntem încă în faza în care încercăm să înțelegem implicațiile acestei decizii a Washingtonului. Deja văd în presa occidentală speculații potrivit cărora ar fi putut fi inclusiv o variantă de președinte pentru Iran, asta ca să înțelegeți importanța omului în schema de putere de la Teheran.
• Nu văd să aibă nimeni dubii asupra existenței unui răspuns iranian. Rămâne de văzut doar cât de amplă va fi această retaliere.
• Confruntarea în care e angajat Iranul are deja aspecte militare pe relația cu SUA și cu aliații SUA din zonă, Arabia Saudită și Israel. Să nu uităm că anul trecut Arabia Saudită a fost vizată de atacuri iraniene. Orientul Mijlociu rămâne cea mai volatilă regiune a lumii.
• În ultimele săptămâni au fost niște evoluții interesante care spun ceva și despre Occident. De pildă, acordul dintre Turcia și Libia (în privința controlului apelor Mediteranei, o problemă pentru Israel, Egipt, Cipru și Grecia – n.r.).
• În ultima sută de ani, Orientul Mijlociu a fost influențat, condus, dominat de către Occident. În momentul acesta, însă, vedem că țările cu rolul cel mai important în regiune sunt Rusia, Turcia și se observă o implicare tot mai interesantă a Chinei. Nu poți să nu te întrebi ce înseamnă toate lucrurile astea pentru Occident.
• Se vede o clară neputință europeană și asta pentru europenii sunt lipsiți de potență militară.
• În schimb, Rusia și Turcia au folosit forța militară pentru a obține ce au obținut în ultima vreme.
• Nu ar fi prima dată când Occidentul european se păcălește cu această abordare, adică cu speranța că va fi pace în lume și nu este nevoie de folosirea forței militare. În 1938, britanicii s-au lăsat convinși că poate fi evitată confruntarea militară cu Hitler. Știm ce a urmat.
• Acum, să vezi Libia că este un preț al competiției dintre Rusia și Turcia, spune multe despre neputința Occidentului. O neputință care însă nu este una obiectivă, căci resurse financiare și militare are. E mai degrabă o problemă a liderilor. În Europa de Vest încă există dificultăți în a le explica cetățenilor cât de complicată a devenit lumea.
• Uitați-vă, de exemplu, în ce stare deplorabilă este armata germană, în condițiile în care Rusia, Turcia, Iran, India investesc tot mai mult în forța militară.
• Sunt mai multe state care au investit puternic în capabilități militare și de departe țara cea care a investit cel mai mult este Rusia.
• Din păcate, în Occidentul european – în SUA situația e diferită – sentimentul acesta post-eroic, greșit înțeles ca fiind pro-pacifism, se păstrează. Liderii tot amână momentul în care să spună populației că situația este mult mai complicată din punct de vedere geopolitic.
• Poate că, într-un fel, declarația domnului Macron a avut și partea asta, de a pregăti cumva Franța, atunci când a spus că NATO este în „moarte clinică” – încă suntem în faza în care încercăm să înțelegem ce a vrut să spună liderul de la Paris.