Maia Sandu, după discuțiile de la Casa Albă privind Ucraina: O pace durabilă depinde de garanţii de securitate solide

Foto: INQUAM/Elena Covalenco

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacționat marți, după convorbirile de luni de la Casa Albă dintre președintele SUA, Donald Trump, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și mai mulți lideri europeni, afirmând că o pace durabilă în Europa depinde de garanții de securitate solide pentru Ucraina, informează Deschide.md, potrivit News.ro.

‘Salut efortul monumental al lui @POTUS (președintele SUA, Donald Trump – n.r.) și al liderilor europeni la Washington de a pune capăt vărsării de sânge și de a deschide calea spre pace în Ucraina și în regiunea noastră. O pace durabilă depinde de garanții de securitate solide’, a scris Maia Sandu pe platforma X.

 

Președinta Republicii Moldova a adăugat că autoritățile de la Chișinău privesc cu speranță către pașii următori și rămân ferm alături de Ucraina.

CNN: Rămâne un decalaj între Rusia şi Europa în ceea ce priveşte necesitatea unui armistiţiu imediat