Probabil că Donald Trump urmărește să obțină rapid Nobelul pentru Pace, să creeze un spațiu lucrativ pe relația cu Rusia lui Putin și, prin sacrificarea Ucrainei și bulversarea Europei, să transforme totodată bătrânul continent într-un activ extrem de ieftin și de fragil, astfel încât exploatarea sa de către administrația Trump să fie una garantat profitabilă.
Dacă asta vrea Trump (și nu pare în acest moment că ar vrea altceva), atunci premisele pe care le-a amenajat pentru negocierile din Arabia Saudită par promițătoare.
Căci realitatea – cea “reală”, deci accesibilă prin ceea ce vezi și ceea ce auzi – este aceea că, deopotrivă în campania electorală și după instalarea la Casa Albă, Trump le-a dat mură-n gură rușilor ceea ce le trebuia pentru a extrage maximun din negocierile legate de Ucraina. Ucrainei i-a retezat masiv din șansele corecte pentru o pace justă. Iar europenilor le-a tăiat substanțial din avântul necesar unei contribuții eficiente la procesul de pace.
Rusia lui Putin, prin grația Americii lui Trump, a ajuns în situația de a exploata în Arabia Saudită deopotrivă cadourile făcute de Trump și echipa sa în campania electorală, ca și noile cadouri, oferite înainte de negocieri, după ce Trump și echipa sa au ajuns la putere.
Astfel:
- În campanie, Donald Trump a fixat un termen stupid de strâns pentru obținerea păcii – celebrele 24 de ore.
- În campanie, echipa Trump a scurs în presă, pe surse, ideea unei zone demilitarizate lungi cam de 1.300 de kilometri și care ar separa teritoriile ocupate de Moscova (cam o cincime din totalul Ucrainei) și cele aflate sub controlul Kievului. Dar, important de reținut, de păzit această zonă nu (și) SUA, cu trupe proprii, ar trebui să o păzească ci un soi de amestec internațional de forțe, în orice caz, forțe non-NATO.
- În campanie a luat în derâdere orice idee legată de eventualitatea lărgirii NATO prin cooptarea Ucrainei.
- În campanie, Trump a ostracizat administrația Biden pentru sprijinul acordat Ucrainei, luni bune, la final de 2023 și început de 2024, a blocând aprobarea în Congres a zecilor de miliarde de dolari din ajutorul militar pregătit de SUA pentru țara agresată.
- În campanie, JD Vance, care ulterior a și devenit vicepreședintele Americii, a fost un critic acerb nu al Rusiei invadatoare, ci al Ucrainei invadate. Adoptase din start poziția sumbră – aceea că în realitate nu îl interesează ce se întâmplă cu Ucraina -, iar nu mai puțin elocvent a fost și faptul că Moscova a salutat cu putere nominalizarea sa ca partener de campanie al lui Trump, pentru funcția de vicepreședinte: “Nu putem decât să salutăm asta deoarece este exact ceea ce avem nevoie”, spunea la vremea respectivă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
- Până la inaugurarea președinției Trump, omul-cheie care investise masiv în alegerea lui Donald Trump, Elon Musk, și care de altfel a căpătat puteri discreționare după învestirea președintelui ales, l-a ridiculizat pe președintele Zelenski și mai ales a ridiculizat suveranitatea Ucrainei.
Problema de fond pe care o pune zilele acestea Donald Trump rezidă în faptul că, după învestire, pe dosarul Ucraina cel puțin, a semnalat că va rămâne același care fusese în campania electorală: arțăgos cu Ucraina, prietenos cu Rusia. Cu diferență fundamentală că acum va negocia peste capul Ucrainei și peste capul Europei.
Începând de săptămâna trecută, lucrurile chiar au cunoscut o escaladare fantastică în acest sens – în sensul șubrezirii poziției de negociere a Ucrainei și, cel puțin implicit, al întăririi poziției Rusiei.
Astfel:
- Prin șeful Pentagonului, Trump a reiterat în fața aliaților SUA din NATO faptul că le revine doar lor sprijinirea concretă a Ucrainei după ce va fi fost negociată pacea (pace care ar urma să fie negociată exclusiv de către el și Putin).
- Prin șeful Pentagonului, dar mai ales prin vicepreședintele Vance, Trump a criticat acerb statele europene – pe toate zonele principale, de la ideologie, la securitate – nefăcând astfel decât să mai șubrezească o dată poziția Ucrainei înainte de negocieri prin șubrezirea poziției aliaților europeni ai Ucrainei.
- Prin vicepreședintele Vance, Trump a făcut să pară că autoritarismul se manifestă plenar în statele UE, iar nu în Rusia condusă de un dictator consacrat.
- Înainte de negocieri, administrația Trump a îmbrățișat trei dintre dimensiunile strategice ale narativului rusesc: acuzând deriva axiologică și morală a Europei, în acest fel dând apă la moară ideii de “valori tradiționale”, pe care Putin o folosește în lupta propagandistică dusă contra Occidentului așa-zis decadent; cerând organizarea de alegeri prezidențiale în Ucraina măcinată de război, în acest fel făcând să pară că Putin e mai legitim decât Zelenski, făcând să pară că în Rusia au loc alegeri libere și corecte, făcând deci să pară că Putin are dreptate când spune că nu are cu cine negocia la Kiev; în fine, subliniind recent că sondajele nu îl ajută pe Zelenski, în acest fel sugerând ideea că liderul ucrainean nu are sprijinul poporului, ci pe al străinătății, aspect care se pliază încă o dată ca o mănușă pe narativul putinist.
- Cedarea de teritorii ucrainene rămâne o axă principală și indiscutabilă în premisele cu care pornește pe drumul negocierilor echipa Trump.
- Totodată, Trump a operat modificări la vârful echipei sale de negociatori, diluând subit amprenta emisarului său special pentru Ucraina, gest prin care, inevitabil, președintele SUA a semnalat Moscovei disponibilitatea sa de a se înmuia inclusiv pe mai departe la diverse alte pretenții emise de Kremlin. Mâna forte a lui Trump se dovedește a fi, așadar, neverosimil de flască.
- Europei, Trump i-a refuzat un scaun principal la masa principală a negocierilor. La fel a procedat și cu Kievul.
- În fine, prin Elon Musk și JD Vance, Trump a pompat recent doze uriașe de steroizi în mușchii extremei drepte din Europa, adică fix în formațiunile în care Rusia investește intens de peste un deceniu. Adică fix în formațiunile deschis prietenoase cu Rusia, dușmănoase cu Ucraina, critice cu sporirea cheltuielilor militare de către guvernele europene, critice în general cu NATO și cu ordinea stabilită după al doilea război mondial.
- Nu în ultimul rând, contabilul principal al administrației Trump a pus pe masă Kievului un preț SF al sprijinului american, în pământuri rare, preț care judecând după reacția Kievului, pare să fi avut trăsăturile unei preluări ostile a parcelei vecine de către un dezvoltator de cartiere de afaceri.
Întărind postura în negocieri a Rusiei și slăbind-o pe a Ucrainei, Trump a așternut premisele unei păci sinistre pentru Kiev și nu mai puțin sinistre și periculoase pentru celelalte capitale europene.
Probabil că această abordare chiar are logică, din perspectiva obținerii rapide a păcii, dar cu siguranță nu are logică din perspectiva durabilității păcii, de data asta nu doar în ceea ce privește strict Ucraina, ci mai ales restul continentului european.
Dictatorii de la Moscova și Beijing au palmele roșii de la aplauze
