- Nu există pe lumea asta țară care să fi studiat Rusia, pe un termen atât de lung, în asemenea adâncime și cu resurse atât de vaste, precum Statele Unite ale Americii.
- Nu există pe lumea asta țară care să aibă un asemenea tezaur de pârghii politico-diolomatico-militare, dar și economice, pentru a “dialoga” convingător cu Rusia, atunci când situația o impune, precum Statele Unite ale Americii.
- Nu există pe lumea asta țară care să aibă experiența profundă a unei crize cu Rusia, din genul acelor crize cu potențial de proporții dincolo de puterea imaginației, precum Statele Unite ale Americii în timpul crizei rachetelor din toamna lui 1962.
- Nu a existat pe lumea asta țară care să fi cunoscut atât de devreme, atât de precis și cu atâtea detalii (dar mai ales în timp real) planurile Rusiei de a invada Ucraina în 2022, precum Statele Unite ale Americii, începând cel puțin cu a doua parte a anului 2021.
- Și, după cum a dezvăluit recent o uriașă investigație a The New York Times, nu există pe lumea asta țară atât de intim și de eficient implicată în sprijinirea rezistenței ucrainene în fața invadatorilor ruși, precum Statele Unite ale Americii.
- Nu există pe lumea asta nici țară cu asemenea rază de acțiune în materia culegerii de informații și cu asemenea putere de analiză a acestora, precum Statele Unite ale Americii.
- În fine, nu există pe lumea asta țară cu o asemenea rețea de aliați de lung parcurs și de parteneri mai mult sau mai puțin circumstanță, răsfirați practic în toate punctele mapamondului, precum Statele Unite ale Americii.
Și cu toate acestea, cu greu ai putea găsi azi o țară care, deși dispunând de infinit mai puține capacități decât SUA, să poată sincer spune că știe atât de puține cu privire la intențiile reale ale Rusiei față de pacea în Ucraina, precum tocmai a făcut-o secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, la finalul unei reuniuni NATO desfășurată la Bruxelles.
„Vom şti destul de curând, e o chestiune de săptămâni, nu de luni, dacă Rusia este serioasă în privinţa păcii sau nu. Sper că este”, a afirmat oficialul american. Uluitor? Desigur, însă Rubio a insistat cu această perdea de fum a naivității: „Verificăm pentru a vedea dacă ruşii sunt interesaţi de pace. Acţiunile lor – nu cuvintele, ci acţiunile lor – vor spune dacă sunt serioşi sau nu, iar noi intenţionăm să aflăm acest lucru cât mai curând posibil”. Pare ieșit din comun – nu-i așa? – ca tocmai America să afle ultima ce vrea cu adevărat Rusia!
Desigur Rubio – un fost inamic declarat al lui Trump, în realitate un bun cunoscător al URSS și al Rusiei putiniste, iar până să sară în barca trumpistă și un înfocat susținător (verbal și prin acțiuni concrete) al Ucrainei – se află azi în ingrata situație de a face balet pe sârmă, promovând, apărând și justificând politica sinistră a lui Trump de îndepărtare față de aliați și de apropiere față de Putin.
Prin urmare – așa cum s-a văzut și pe 28 februarie, când Zelenski a fost atacat de Trump și Vance, iar Rubio practic a paralizat în tăcere și s-a prelins inert pe canapeaua din Biroul Oval – secretarul de stat al Americii pare să-și fi construit o strategie de supraviețuire personală din a spune spune enormități atunci când nu are cum să tacă (situația de la NATO-Bruxelles) și de a tăcea arunci când poate evita să spună enormități (situația din Biroul Oval).
Prin urmare, în cheia mea de interpretare, spusele lui Rubio despre cum se va lămuri America în câteva săptămâni dacă Rusia chiar își bate joc de Trump în privința păcii din Ucraina, e următoarea: Rubio (cel puțin el) știe deja prea bine că Rusia tergiversează, dar obligațiile profesionale îi impun să ambaleze fie și în cartonul cel mai ieftin acest adevăr indigest, atunci când e trimis să interacționeze cu aliații.
Optimiștii incurabili s-ar putea agăța de termenul acela invocat de Rubio pentru așa-zisa lămurire a SUA (“săptămâni, nu luni”). Și ar putea vedea în acel termen un potențial punct de inflexiune: fie Putin chiar va da înapoi peste câteva săptămâni, fie Trump în sfârșit și-ar schimba cu 180 de grade abordarea și va sări la jugulara lui Putin.
La cum au evoluat Putin și Trump până acum, cel mai probabil scenariu e ca nici Putin și nici Trump să nu se răzgândească. Din contră, acolo unde Putin a tras deja de timp în ceea ce privește planul lui Trump, probabil urmează ca Trump să tragă și el de timp în ceea ce privește sfidarea afișată de Putin, dar nu doar de dragul lui Putin, ci și de dragul imaginii sale proprii.
Scenariul acesta, oricât de toxic ar fi, tot pare a fi mai benign decât alternativa la el, așa cum s-ar deduce ea din vorbele lui Rubio.
Căci alternativa ar avea ca premisă fundamentală faptul ca Rubio chiar să fi spus adevărul: anume, că America chiar nu s-a prins până acum că a fost dusă de nas de către Rusia.
Știți ce ar însemna asta? Ar însemna că SUA, în doar două luni și ceva de mandat Trump, ar fi pierdut/distrus complet tezaurul de know-how american de intelligence și analiză privitor la Rusia, tezaur acumulat de-a lungul a opt decenii.
Asta ar fi cu adevărat o catastrofă, căci în eventualitatea unei viitoare Americi în care Trump și trumpismul vor fi devenit istorie, efortul de decriptare al unei amenințări globale precum Rusia ar trebui să o ia de la zero.
Acest lucru ar fi o catastrofă nu doar pentru americani, ci și pentru europeni.
Căci, deși în Europa există țări care au capacități fantastice de a afla sau înțelege ce se petrece la Moscova, totuși, pentru a obține o rezoluție optimă a imaginii de ansamblu și mai ales în ceea ce privește unele segmente de detaliu, ochii, urechile și analiza SUA au fost adesea un element-cheie.
Cu alte cuvinte, mai degrabă putem vedea în intervenția de la NATO a lui Marco Rubio un efort epuizant de a minți elegant (deși, totuși, nu fără a jigni inteligența aliaților), într-un moment delicat pentru șeful său, Donald Trump, dar și într-un moment în care același Trump încă nu pare dispus să facă ceea ce ar trebui să facă pentru a depăși acest moment delicat.
Cumva, chestiunea războiului ruso-ucrainean, așa cum este ea abordată de administrația Trump, face parte din aceeași categorie în care se află și chestiunea războiului tarifar declanșat de administrația Trump împotriva întregii lumi (mai puțin a dictatorilor numite Rusia, Belarus, Coreea de Nord, Cuba): decizii în dispreț față de interesul americanilor, în dispreț față de interesul ucrainenilor, în dispreț față de aliați, în dispreț față de interesul comerțului internațional, în dispreț față de interesul comun al popoarelor lumii de prezervare a relativei stabilități economice și a firavei securității pe plan global.
Rubio s-a mai umilit o dată pe sine pentru a mai salva o dată fața lui Trump.
Rubio a dezinformat cu bună știință, e drept, dar America lui Trump a decăzut în așa hal în astea două luni încât dezinformările de acest tip, venite de la Washington, nu mai păcălesc pe nimeni în rândul aliaților. Ba din contră, cu fiecare dezinformare trumpistă, în realitate crete gradul de informare al europenilor cu privire la fenomenul trumpist.
