Donald Trump îl ascultă pe secretarul său de stat în legătură cu Venezuela, Iranul și Cuba, notează The Economist.
În urmă cu un deceniu, Marco Rubio îl descria pe Donald Trump drept „un escroc”. Amândoi concurau pentru nominalizarea prezidențială republicană. Trump îl ironiza pe Rubio numindu-l „Little Marco”. Rubio prezicea că un guvern condus de Trump va fi „haos”.
În prezent, cei doi sunt mult mai politicoși unul cu celălalt. În calitate de secretar de stat al lui Trump, Rubio este atent deferent față de șeful său. Trump spune că Rubio „va rămâne în istorie drept cel mai mare secretar de stat”.
Rubio a devenit unul dintre cei mai apreciați oameni din anturajul președintelui. Calm, articulat și competent, el face tot posibilul să dea coerență politicii externe a lui Trump. Este, de asemenea, cel mai proeminent susținător al virajului dur (hawkish) pe care aceasta l-a luat în acest an. În ianuarie, când Trump a trimis comando-uri pentru a-l captura pe liderul Venezuelei, Nicolás Maduro, iar în februarie, când a ordonat bombardarea Iranului, Rubio s-a aflat alături de el, urmărind transmisiuni live de la Mar-a-Lago. Vicepreședintele mai izolaționist, J. D. Vance, a urmărit evenimentele din altă parte.
Dacă actualul val de aventurism militar se va încheia cu bine, Marco Rubio va fi într-o poziție puternică pentru a candida din nou la președinție. În privat, Donald Trump îi întreabă adesea pe donatori și susținători cine cred că ar trebui să fie candidatul republican în 2028: Rubio sau J. D. Vance? Multe vor depinde de sprijinul lui Trump, care va avea o greutate enormă în rândul alegătorilor din alegerile primare. Din motive machiavelice — pentru a evita diminuarea propriei puteri — este probabil să-i țină pe amândoi în incertitudine cât mai mult timp posibil.
Piețele de pariuri sugerează că popularitatea lui Rubio este în creștere. La începutul anului, Polymarket îl plasa pe Vance cu 44 de puncte procentuale înainte; acum diferența este de doar zece puncte. Totuși, sondajele de opinie realizate de YouGov, pentru The Economist, arată că Vance are cote nete de favorabilitate mai mari decât Rubio în rândul alegătorilor republicani, cu 68 de puncte față de 47. El conduce în toate grupurile ideologice din partid.
Dar Rubio a surmontat și în trecut șanse mai mici. Când a candidat prima dată pentru Senat, în 2010, a pornit cu 30 de puncte în urma adversarului său, un guvernator în funcție, dar în cele din urmă a câștigat fără dificultăți. Mesajul său către alegători a fost parțial biografic. Părinții săi cubanezi au venit în America fără să știe engleză și fără bani. Au muncit din greu pentru a le oferi copiilor o viață mai bună — tatăl său ca barman, mama sa ca vânzătoare. Astfel, Rubio, care la 38 de ani era deja președintele Camerei Reprezentanților din Florida, întruchipa visul imigrantului. Privindu-l atunci în campanie, The Economist l-a comparat cu Barack Obama, un alt politician tânăr și carismatic, „priceput în a părea că este de acord cu oamenii fără a face neapărat acest lucru”.
Rubio a servit timp de 14 ani în Senat, unde a fost bine respectat. Colegii săi i-au confirmat numirea ca secretar de stat cu un vot bipartizan covârșitor, de 99 la 0 (deși unii democrați își exprimă acum regretul). El este prima persoană de la Henry Kissinger încoace, care deține simultan și funcția de consilier pentru securitate națională (de asemenea, conduce USAID și, până de curând, Arhivele Naționale). „Rubio este o alegere sigură”, spune o persoană apropiată de Trump.
Totuși, Marco Rubio este mai puțin puternic decât mulți dintre predecesorii săi. Instituțiile pe care le conduce au fost mult reduse de către Donald Trump prin tăieri de costuri și epurări de diplomați experimentați considerați insuficient de loiali mișcării MAGA. Unele dintre cele mai sensibile dosare — incluzând negocierile cu Israelul, statele arabe, Iranul, Rusia și Ucraina — au fost încredințate în mare parte prietenului de golf al lui Trump, Steve Witkoff, și ginerelui său, Jared Kushner.
Un curtean nu se plânge de afronturi. Nici nu se așteaptă să facă politici, ci doar să le pună în aplicare. Sarcina sa cea mai importantă este să fie alături de suveranul său, călătorind cu Air Force One între Washington și Mar-a-Lago. Acest lucru poate fi epuizant. În timpul călătoriilor lungi, pentru a evita să fie trezit la orice oră de șeful său, Rubio se mai învelește uneori într-o pătură și se preface că este un membru al personalului care doarme.
Marco mormăitul
Pentru a urca și a prospera în „lumea lui Trump”, Rubio a trebuit să fie atât dur, cât și cameleonic. Ca senator, el a fost un susținător important al reformei bipartizane în domeniul imigrației (care ar permite unor migranți ilegali să devină legali) și al înarmării Ucrainei pentru a se apăra împotriva Rusiei. Acum însă servește un lider înclinat spre deportări în masă și relativ favorabil lui Vladimir Putin. Unii îi pun la îndoială sinceritatea. „Este un travesti MAGA”, îl ironizează un activist republican.
Apărătorii săi spun că el temperează excesele lui Trump. Guvernele europene îl văd ca pe unul dintre puținii trumpiști cu care pot colabora. Uneori aflat în dezacord cu J. D. Vance, el a contribuit la evitarea unei rupturi totale în relațiile transatlantice și a abandonării complete a Ucrainei. Faptul că Trump nu mai vorbește despre preluarea Groenlandei se datorează, spun unii, influenței lui Rubio.
Anul trecut, la Conferința pentru Securitate de la Munchen, J. D. Vance i-a șocat pe liderii europeni cu un discurs combativ, criticându-le încercările de a izola partidele populiste de dreapta. Anul acesta, la același eveniment, Rubio a transmis în esență același mesaj, dar ambalat în limbajul sacrificiului comun din cele două războaie mondiale și al atașamentului față de civilizația occidentală. A fost aplaudat în picioare — și a atras atenția lui Trump. Președintele l-a descris ulterior pe Vance drept „un tip genial” care „devine uneori puțin cam dur” și trebuie temperat. În schimb, „Marco o face cu mănuși de catifea. Dar e tot o lovitură, nu? Rezultatul e același”
Rubio a avut mai multă libertate de acțiune în emisfera vestică, modelând instinctul „America First” al lui Trump într-o strategie regională. Vorbitor fluent de spaniolă, el are o prezență aproape vice-regală în America Latină. Prima sa vizită externă ca secretar de stat a fost în America Centrală și Caraibe, pentru a limita fluxul de migranți și a pregăti terenul pentru confruntarea cu Venezuela. Înainte de asta însă, a trebuit să-l înlăture pe un alt curtean, Richard Grenell, care urmărea o apropiere de regimul venezuelean. Rubio a susținut coerciția și schimbarea de regim. Trump a ales această a doua opțiune, înlăturându-l pe sfidătorul dictator al Venezuelei, Nicolás Maduro, și promovând ascensiunea adjunctei sale, Delcy Rodríguez, de la care speră că va fi mai maleabilă.
Următoarea țintă a lui Rubio este Cuba, patria sa de origine. Regimul comunist de acolo este aproape falit, din cauza deceniilor de administrare defectuoasă, a embargoului petrolier și a pierderii unui aliat generos în Venezuela. Disperat după ajutor, acesta poartă discuții cu administrația Trump. Rubio a declarat că insula are nevoie nu doar de noi politici economice, ci și de noi lideri. Entuziasmul est în creștere în rândul cubano-americanilor din Florida. „Rubio întruchipează toate speranțele, visele și frustrările comunității cubano-americane din exil”, spune Joe Garcia, fost congresman democrat.
Totuși, Marco Rubio se confruntă cu o sarcină delicată. Mulți dintre compatrioții săi cubano-americani își doresc democrație la Havana și restituirea proprietăților confiscate de regim în anii 1960. Donald Trump ar putea opta însă pentru o variantă mai simplă: un acord de tip venezuelean, care să lase în vigoare vechiul sistem, dar devenind mai favorabil companiilor americane.
În Orientul Mijlociu, Rubio — ferm pro-Israel — a fost un susținător mai puternic al războiului cu Iran decât J. D. Vance. Acest lucru îl plasează în centrul acțiunii — și îl expune mai mult dacă lucrurile merg prost. Regimul iranian a supraviețuit la trei săptămâni de bombardamente americane și israeliene și a extins conflictul în regiune, agitând piețele globale de energie. Este puțin probabil ca Trump să se învinovățească pentru că nu a anticipat acest lucru. În calitate de consilier pentru securitate națională, Rubio avea sarcina de a supraveghea procesul „inter-agenții” — coordonarea între instituțiile guvernamentale — pentru a planifica războiul și a pregăti consecințele acestuia. De asemenea, a făcut o gafă afirmând că America a trebuit să bombardeze Iranul deoarece Israelul era pe punctul de a o face, alimentând acuzațiile că America poartă războiul Israelului.
Succesul în Iran i-ar consolida poziția lui Rubio. Totuși, un nou eșec în Orientul Mijlociu ar putea fi „sfârșitul carierei”, spune o sursă apropiată de Trump. La rândul său, Rubio își minimizează ambițiile. El afirmă că îl va susține pe Vance dacă vicepreședintele va candida în 2028.
Aceasta s-ar putea să nu fie o dovadă de altruism pur. Trump esteimpopular; alegătorii ar putea alege un democrat ca succesor. Rubio ar putea considera mai înțelept să-l lase pe Vance să piardă în 2028 și să-și încerce norocul în 2032. Până atunci, climatul politic din America s-ar putea schimba din nou. Iar Rubio — un catolic devenit mormon, apoi din nou catolic, apoi baptist și iarăși catolic — se va adapta, fără îndoială.
