- O analiză The Economist
Riscul de a te afla în vârf este că ai mai mult de unde să cazi. Prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, dobândise o aură de invincibilitate de când a preluat puterea coaliția sa de dreapta, după alegerile din septembrie 2022. Guvernul ei este al treilea cel mai longeviv din Italia de la Al Doilea Război Mondil încoace și, potrivit sondajelor, partidul ei, Frații Italiei, este mai popular decât fusese atunci.
Însă, până pe 23 martie, alegătorii italieni au estompat această strălucire în cadrul unui referendum care, deși viza în mod oficial modificări ale sistemului judiciar, fusese transformat cu succes de către opoziție într-un plebiscit la adresa premierului. Votul, desfășurat pe parcursul a două zile, s-a încheiat împotriva ei, cu 54% la 46%. Lidera principalului partid de opoziție, Elly Schlein, a numit acest rezultat „un mesaj clar pentru Giorgia Meloni și pentru acest guvern”.
Dacă prezența la vot ar fi fost scăzută, acest lucru nu ar fi contat atât de mult. În schimb, a fost remarcabil de ridicată, la 59%, cu doar cinci puncte procentuale sub nivelul atins la alegerile din 2022. Nici nu ar fi contat la fel de mult dacă ar fi fost un vot asupra mai multor reforme. În realitate, a fost vorba despre un subiect restrâns. Unul dintre motivele stabilității guvernului condus de Giorgia Meloni a fost reticența acestuia de a confrunta interesele consolidate prin propunerea unor schimbări radicale. Astfel, o propunere de ajustări relativ minore și tehnice ale sistemului judiciar a devenit piesa centrală a întregului program legislativ. Nu a fost de ajutor nici faptul că guvernul a forțat adoptarea acesteia în parlament fără negocieri sau consultări cu opoziția.
Proiectul de reformă judiciară ar fi finalizat separarea într-o structură de carieră care include atât judecători, cât și procurori, și ar fi introdus selecția aleatorie pentru membrii organismelor care guvernează fiecare profesie. Dar acest lucru presupunea modificarea Constituției, motiv pentru care a trebuit supus unui referendum.
Puțini anticipaseră un rezultat atât de clar. Erik Jones, director al Centrului Robert Schuman de la Institutul Universitar European din Florența, a remarcat diferența dintre rezultat — un „nu” categoric — și așteptările multor sondaje, care indicau un rezultat mai strâns. „S-a întâmplat ceva… italienii au o devoțiune aproape religioasă față de Constituția lor din 1948. Și poate că partidele de opoziție au reușit să convingă cu argumentul că nu aceasta e modalitatea de a o modifica”, spune el.
Există și alte posibile explicații. Ultimele două săptămâni de campanie fuseseră marcate de un scandal legat de un ministru adjunct al justiției, implicat într-o afacere misterioasă cu fiica adolescentă a unui bărbat închis pentru sprijinirea crimei organizate. De asemenea, această perioadă a coincis cu războiul lui Donald Trump împotriva Iranului. Meloni se numără printre populiștii de dreapta europeni care sunt apropiați personal de un președinte american impopular — lucru care nu i-a fost de mare ajutor.
Prezența ridicată la vot a sugerat o nemulțumire mai larg răspândită față de guvernul ei. Proiectul respins nu aborda problemele reale ale instanțelor din Italia, și anume faptul că sunt foarte lente — după unele evaluări, chiar cele mai lente din Uniunea Europeană. Și, probabil, a fost o distragere de la probleme mai importante, în special o economie care abia crește, în ciuda faptului că a primit fonduri consistente din programul de redresare post-pandemie al Uniunii Europene.
Ce urmează? Giorgia Meloni plănuia să valorifice o eventuală victorie la referendum prin modificarea legii electorale, pentru a oferi viitoarelor coaliții câștigătoare o pondere mai mare în parlament. Următoarele alegeri din Italia trebuie să aibă loc anul viitor. După acest eșec, guvernul va trebui să cântărească riscul ca schimbarea regulilor electorale să ofere mai multă putere nu sieși, ci adversarilor săi.
Rezultatul ridică, de asemenea, un mare semn de întrebare asupra unui alt amendament constituțional propus, care ar spori autoritatea prim-ministrului, limitând-o în același timp pe cea a președintelui Italiei. Și acesta ar trebui supus votului popular. Meloni ar putea prefera să treacă mai întâi de următoarele alegeri.
