Pe 24 februarie, a început inbvadarea pe scară largă a Ucrainei și, deja în primele zile ale lunii martie, trupele ruse ocupaseră Hersonul. Jurnalistul Konstantin Rîjenko a locuit în orașul ocupat aproape jumătate de an. După ce l-a părăsit, a acordat un lung interviu publicației Novoe Vremia, în care a vorbit în detaliu despre ceea ce s-a întâmplat în oraș în tot acest timp. Meduza a sintetizat discuția.
<< În primele zile ale războiului, administrația din Herson a fost inactivă, iar unii oficiali guvernamentali au plecat cu totul, afirmă Konstantin Rîjenko. Inițial, oamenii nu înțelegeau ce se petrece, dar ulterior apoi activiștii au început să se organizeze în Consiliul Local. Potrivit jurnalistului, primarul din Herson, Igor Kolîhaev, nu a luat parte la aceasta, rezumându-se la a urmări de la distanță ceea ce se întâmplă.
Curând, în oraș a fost creată o „apărare teritorială neoficială auto-organizată”. Rîjenko descrie cristalizarea acesteia după cum urmează: „Pur și simplu au venit oameni care au spus: Vrem să apărăm orașul”. La cererea lor, li s-au dat câteva mitraliere.
Mai târziu, locuitorii din Herson au aflat că la Cernigov orașul e fortificat cu arici antitanc, cauciucuri, nisip și au decis să urmeze acest exemplu. Activiștii s-au înțeles cu directorul școlii de sudori, care a fost de acord să ajute. În același timp, Rîjenko, prin canalul său de Telegram, a strâns materialele necesare pentru fabricarea de cocktail-urilor Molotov. Jurnalistul spune că a fost vorba de o apărare spontană.
Nu știu de ce s-a întâmplat. Faptul că militarii au luptat în jurul orașului era 100% adevărat. Dar autoritățile locale i-au abandonat complet pe locuitorii orașului. Deputații și funcționarii au dispărut rapid. De rămas, au rămas fie cei care aveau multe proprietăți în oraș, fie cei care, ulterior, s-au dovedit a fi colaboratori.
În noaptea de 28 februarie, înainte ca trupele ruse să intre în Herson, Rîjenko a străbătut toate punctele în care urma să fie organizată apărarea. Potrivit acestuia, nimeni nu știa unde să pună arici antitanc și ce să facă cu cocktail-urile Molotov. „După cum s-a adeverit mai târziu, persoana care a preluat apărarea este un colaborator. Nici el nu a făcut nimic”, afirmă jurnalistul.
Când orașul era deja izolat, își amintește Rîjenko, oamenii au început să iasă în stradă. Se așteptaseră să fie o luptă, dar nimeni nu știa că nu existau militari ucraineni în oraș.
„Au apărut cam 100 de oameni, la toți unul-două Kalashnikov-uri. Am venit la ei și am început să îi descurajez. Le spun că sunt tancuri, vehicule blindate de transport de trupe și voi aveți doar două Kalash-uri. În cele patru ore care mai rămăseseră până în zori, nimeni nu ar fi avut timp să facă puncte de control sau să pună arici. Dar atunci oamenii erau foarte porniți. Când le ziceai că nu trebuie să se apere, erau gata să te ia în furcă”.
La 1 martie, când trupele ruse au intrat în oraș, apărarea a încercat să reziste. „Au fost împușcați pur și simplu cu mitraliere grele. Au fost împușcați toți cei care erau la vedere. Și foarte calm, organizat, rușii au intrat în oraș. Au stat pe străzile orașului, și-au delimitat apărarea și toată lumea tăcea. Kievul tăcea, autoritățile locale tăceau”, declară jurnalistul.
În primele două zile de ocupație au fost liniștite în oraș. Protestele au început după ce cineva a început să vorbească despre un referendum. Rîjenko a spus că armata a încercat să nu interacționeze cu civilii, dar ei au fost înlocuiți în curând de Garda Rusă, SOBR și OMON.
„Următoarele mitinguri arătau astfel: noi strigăm – ei stau, noi strigăm – ei stau. Abia mai târziu s-a adeverit că ei erau instalați în sediul administrație și aveau camere puternice. Au fotografiat întregul miting în detaliu, chipurile oamenilor. Apoi au luat colaboratori locali și i-au identificat pe toți. Duse au fost primele capturi”.
Potrivit jurnalistului, la început rușii au încercat să-i găsească pe organizatorii protestelor: „Nu le venea să creadă că oamenii chiar ies”. Dar a urmat o represiune mai severă și, ca urmare, tot mai puțini oameni ieșeau la fiecare nou miting. Ultimul protest a avut loc la sfârșitul lunii aprilie – a fost împrăștiat cu ajutorul grenadelor asomatoare și a gazelor lacrimogene. Ultima încercare de miting a fost programată pentru 9 mai, dar forțele de securitate au început să se plimbe prin apartamente, au urmărit participanții, au înconjurat piața unde era planificat mitingul și „i-au prins pe toți la rând”.
Conform lui Rîjenko, rezistența la ocuparea Hersonului a început cu un centru de voluntariat unde activiștii hrăneau oamenii și distribuiau medicamente. Au adunat informații despre ruși și au făcut o hartă a punctelor de control. La scurt timp, reprezentanții Serviciului de Securitate al Ucrainei au încercat să îi contacteze, dar jurnalistul a refuzat să coopereze cu ei de teama că ar putea exista vreun trădător printre angajații SBU. Ulterior, Rîjenko a fost contactat de Direcția Principală de Informații (GUR) a Ministerului Apărării al Ucrainei.
Și îmi spun: „Ce se poate face pentru a dovedi că suntem ofițeri de informații?” Spun: „Haideți ca fie Kim, fie Senkevici să mă apeleze și să spună că sunt băieții cu cutare indicativ și parolă, iar apoi vom începe să lucrăm”. Trec două zile și Senkevici mă sună prin link video. Astfel a început relația cu GUR.
Membrii rezistenței le-au predat militarilor harta orașului, cu blocajele marcate. Apoi au început să colecteze informații despre locurile în care sunt vizibile lansări de rachete și activități de apărare antiaeriană, precum și despre locurile în care sunt instalați militarii ruși.
După ceva timp, rezistența a avut un „bloc de forță”. Potrivit lui Rîjenko, în Herson au existat oameni care spuneau: „Nu înțelegem nimic despre computere, dar putem arunca în aer sau împușca pe cineva, să ni se dea adresele și datele țintei”. Rîjhenko a transmis informații despre acești oameni serviciilor de informații.
Li s-a dat o sarcină, oamenii au îndeplinit-o. Li s-a dat alta, au procedat la fel. Și apoi a venit și un astfel de moment: mergem să-l dăm pe acest colaborator? În primul rând, au colectat date, au urmărit mașina. Au văzut că o persoană conduce cutare și cutare mașină, de obicei parchează în cutare și cutare loc, pleacă la cutare și cutare oră. Apoi, când a fost urmărit chiar și traseul, „blocul de forță” a aranjat un „pop”. Desigur, lucrurile nu au funcționat mereu bine.
Rîjenko crede că propaganda ucraineană a făcut o greșeală atunci când a promis o eliberare timpurie a Hersonului – din această cauză, spune el, oamenii au ars de nerăbdare și au disperat. Pe de altă parte, este sigur că Rusia nu va putea păstra Hersonul, deoarece „totul rezistă în oraș: pământul însuși și oamenii”. Jurnalistul consideră că, chiar dacă autoritățile de ocupație organizează un „referendum” pentru aderarea la Rusia, atunci de îndată ce pleacă armata „cineva va fi cu siguranță înecat sau spânzurat”.
Rezistența este atotcuprinzătoare. Pot să arunce în aer? Vor arunca în aer. Pot otrăvi? Otrăvesc. Pot spune unde sunt soldații? Vor spune. Dacă nu pot face nimic din cele de mai sus, vor scuipa pur și simplu într-un pahar cu apă.
Rîjenko crede că rușii înțeleg că nu pot păstra orașul, așa că prioritățile ocupației s-au schimbat. „Au pus totul în funcțiune: exportul de metal, utilaje, echipamente, importul de alcool, comerțul cu droguri. Pentru FSB, acesta este un moment de aur să facă bani“, spune jurnalistul.
La un moment dat, vom elibera Hersonul. Vom găsi un oraș complet jefuit. Nu distrus, ci jefuit, cu o populație sărăcită și frântă psihologic. Când vor fi găsite gropi comune, locurile în care au fost arse trupurile celor chinuiți în subsoluri, când toate acestea vor fi găsite și identificate, Bucea nu va mai părea atât de groaznic. >>
