Mecanic al American Airlines, arestat pentru sabotarea unui avion cu 150 de pasageri

Un mecanic al companiei American Airlines, Abdul-Majeed Marouf Ahmed Alani, a fost arestat joi sub acuzaţia de sabotare a unui avion de linie, relatează CNN.

Actul de acuzare menţionează „deteriorarea, distrugerea, incapacitarea sau defectarea intenţionate a unei aeronave şi tentativă” de a comite toate acestea, după ce a intervenit asupra modulului de date (ADM) care transmite viteza, panta traiectoriei şi alte date vitale despre avion.

Alani a comis fapta pe 17 iulie, chiar înainte de decolarea de la aeroportul internaţional din Miami, a unui avion cu 150 de persoane la bord, cu destinaţia Bahamas. Potrivit CNN, el a introdus o bucată de spumă în mufa de intrare a ADM, apoi a aplicat adeziv pentru a împiedica spuma să iasă.

Conform anchetatorilor, mecanicul a recunoscut că a accesat sistemul ADM şi a declarat că nu intenţiona să afecteze avionul sau pasagerii. Alani şi-a explicat motivaţia prin faptul că era nemulţumit de o dispută contractuală între sindicalişti şi companiile aeriene, în urma căreia a pierdut bani, ceea ce l-a determinat să încerce să obţină plata unor ore suplimentare pentru lucrări la avion.

În timp ce avionul accelera pe pistă, la ADM a apărut o eroare, iar piloţii au întrerupt decolarea. Niciun pasager nu a fost rănit. Mecanicii American Airlines au controlat imediat aeronava şi au descoperit un tub Pitot conectat necorespunzător la ADM, constatând că sistemul pare obturat intenţionat.

Alani a fost identificat ulterior cu ajutorul înregistrării video pentru supraveghere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here