Statele Unite au ajutat Rusia cu armament și echipamente militare în valoare de 180 de miliarde de dolari în banii de azi, pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, arată Ambasada SUA la București într-o postare pe Facebook. Cu toate că a fost vorba de un împrumut, SUA nu au așteptat niciodată rambursarea lui, se mai menționează în mesajul postat în ziua în care este celebrată victoria aliaților împotriva regimului nazist, 9 mai 1945.

În postare, Ambasada SUA mai menționează și un pasaj din memoriile fostului lider sovietic Nikita Hrușciov, care susține că Stalin ar fi recunoscut că, fără ajutorul american, nu ar fi cîștigat războiul.

„Înainte ca Statele Unite să intre în al doilea război mondial, și apoi pe toată durata conflagrației, America a trimis arme și echipamente în Uniunea Sovietică, pentru a o ajuta să învingă invazia nazistă. Din 1941 până în 1945 au fost livrate 400.000 de jeepuri și camioane, 14.000 de avioane, 13.000 de tancuri, arme, muniție, tehnică militară, medicamente, pături, încălțăminte, milioane de tone de produse petroliere și mâncare, toate în valoare de 11,3 miliarde de dolari (180 de miliarde la valoarea din 2016). Din punct de vedere tehnic, acesta a fost un împrumut, dar la sfârșitul războiului, S.U.A. nu au căutat sau așteptat prea multe în ceea ce privește rambursarea de către URSS. În memoriile sale, Nikita Hrușciov a descris modul în care Stalin a subliniat valoarea ajutorului: El a declarat direct că, dacă Statele Unite nu ne-ar fi ajutat, nu am fi câștigat războiul„, se arată în postarea Ambasadei SUA la București.

Pe 9 mai este sărbătorită Ziua Victoriei, ziua în care Germania nazistă a fost înfrântă în cel de-al Doilea Război Mondial. În mod tradițional, în Rusia au loc parade militare grandioase în această zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here