Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, scrie într-o postare pe Facebook că PSD nu se agață de guvernare, însă, susține el, nici partidele din opoziție nu vor să formeze o majoritate. Fifor îl critică și pe președintele Klaus Iohannis despre care spune că „își permite toate aceste abuzuri de putere, pentru că are imunitate absolută”.

„Partidele din opoziție se cotonogesc între ele și nu sunt în stare să formeze o majoritate, darămite să conducă țara! Nici nu vor acest lucru, de altminteri! Pun celorlalți condiții imposibil de îndeplinit, ca nu cumva să treacă o moțiune! Deci este fals că PSD se agață de guvernare. Plecăm mâine dacă trece o moțiune de cenzură și vine cineva care să asigure funcționarea României. Dar nu trece pentru că nu există o alternativă și nu avem un președinte mediator, care să rezolve această criză politică!”, a scris Secretarul general al PSD.

Mihai Fifor susține că această criză politică va fi rezolvată tot de Partidul Social Democrat.

O vom rezolva noi, pentru că nouă ne pasă de această țară”, este mesajul pe care îl transmite liderul PSD

Acesta îl atacă și pe președintele Klaus Iohannis despre care spune că „lucrează în contradicție” cu sloganul său electoral „România normală” și că nu înteplinește funcția de mediator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here