dan barna
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Senatorul USR Mihai Goțiu îl atacă dur pe Dan Barna, căruia îi transmite că, în timp ce alegătorii așteaptă de la USR un program de guvernare, el și apropiații săi din partid pierd vremea cu referate și documente doctrinare, redactate cel mult la nivelul unui seminar din primul an de facultate. „Dacă mai mult de 50% dintre membrii USR nu-și asumă documentul acesta, îți vei prezenta demisia pentru că ne-ai făcut să pierdem vremea?”.


Înaintea referendumului intern, echipa lui Dan Barna a lansat vineri în dezbatere publică un document programatic privind plasarea USR pe centru-dreapta, un mix de principii și direcții de acțiune liberale, fără însă a contura o diferențiere clară față de PNL. Useriștii își asumă că vor face „opoziție real liberală la guvernul PNL”, însă nu explică în ce constă concret asta.
O primă reacție dură după lansarea acestui document vine din partea senatorului USR Mihai Goțiu, care a postat pe Facebook un mesaj pentru președintele USR, Dan Barna.
El îi reproșează că, în loc lanseze în dezbatere programul de guvernare, pierde vremea cu cartoane și etichete. Mihai Goțiu mai spune că speră ca, până nu e prea târziu, Dan Barna să înțeleagă ce așteaptă, cu adevărat, oamenii de la USR – fapte, nu etichete.

Mesajul integral al lui Mihai Goțiu:


D-le președinte al USR, Dan Barna, dragă coleg Dan,

Ne bat alegerile locale și anticipatele la ușă, cei care ne-au acordat încrederea așteaptă de la noi să lansăm în dezbatere publică programul de guvernare, iar tu și apropiații tăi din USR aveți vreme de pierdut cu referate și documente doctrinare, redactate (cel mult) la nivelul unui seminar din primul an de facultate? Țara asta are nevoie de politici de guvernare, locale și naționale, nu de cartoane și etichete. Se miră unii colegi că am ajuns pe la 11-12% în sondajele de opinie. Păi cum să nu ajungem la un asemenea scor când ne ocupăm de așa ceva?

Altfel, anti-sistem sunt oamenii care au ieșit în stradă, în mod constant, după 2012, când cu protestele pentru sănătate, 2013, pentru Roșia Montană, 2014, pentru dreptul la vot al cetățenilor din Diaspora, 2015, după Colectiv, 2015 și 2019, pentru păduri, după 2017, pentru Justiție. Îi reprezentăm cu adevărat pe acești cetățeni, pentru a pretinde cu adevărat că suntem ”anti-sistem”?

Dane, te rog citește Proclamația de la Câmpeni (din toamna lui 2013), Declarația de la Cluj, asumată în fața a peste 25.000 de protestatari, pe 14 noiembrie 2014, Carta Albă a Bunei Guvernări, din primăvara lui 2012. O să constatați că nu scrie nimic acolo despre stânga, despre dreapta, centru-dreapta, conservatorism, centru-stânga și așa mai departe. Sunt, însă, revendicările și cauzele celor care au demonstrat că sunt anti-sistem: de la sănătate, educație, mediu, justiție, reformă politică, cercetare, cultură, drepturi civile și sociale, dincolo de orice etichetă sau ideologie. Avem de ales dacă vrem să-i reprezentăm pe acești cetățeni (și da, atunci suntem anti-sistem) ori doar ne lipim o etichetă și pretindem că-i reprezentăm.

Dane, te întreb pe tine și pe colegii care susțin asta: dacă mai mult de 50% dintre membrii USR nu-și asumă documentul acesta (nota bene, avem deja o Cartă a Valorilor USR adoptată), îți vei prezenta demisia pentru că ne-ai făcut să pierdem vremea? Sau dacă 50%+1 ori poate 60% și-l asumă, ce faceți cu restul membrilor USR, fie că sunt 49,99%, fie ”doar” 40% ori 30%? Îi/ne dați afară pentru că ”nu corespund/corespundem ideologic”? De-asta v-ați ”intrat în mână cu excluderile și suspendările de la sfârșitul anului trecut?

Mă așteptam ca măcar atât să fi învățat după eșecul major al Ciudadanos (partenerul nostru din Spania în Renew Europe), partid care, taman după o asemenea ”clarificare ideologică” a suferit un dezastru la alegerile de la sfârșitul anului trecut, la ani lumină de scorul pe care îl obținuseră câteva luni mai devreme, la europarlamentare.

Sper, până nu e prea târziu, să înțelegi ce așteaptă, cu adevărat, oamenii de la noi. Fapte, nu etichete!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here