Mihăilă: Estimarea INSP este de 4.000 de bolnavi de Covid spitalizați, la mijlocul lunii septembrie

Foto: Inquam Photos/Alex Nicodim

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă afirmă că ultima estimare de la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) privind evoluţia pandemiei de COVID-19 la nivel naţional arată că la jumătatea lunii septembrie în România ar putea exista 4.000 de persoane infectate spitalizate, transmite News.ro.

„Ultima estimare pe care am primit-o de la Institutul Naţional de Sănătate Publică – şi care reprezenta, de fapt, o actualizare a estimărilor anterioare, care erau puţin mai optimiste – apreciază că pe la mijlocul lunii septembrie s-ar putea să ajungem la 4.000 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19. Aceasta este ultima estimare la care am avut acces”, a declarat Ioana Mihăilă, joi, într-o intervenţie la Realitatea Plus.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, miercuri, 2.079 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. De marţi până miercuri, 48 de persoane au decedat, au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referinţă, ambele înregistrate în luna august 2021. La ATI erau internaţi, miercuri, 470 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. În spital se aflau internaţi 93 copii infectaţi cu noul coronavirus, opt dintre ei fiind la ATI. Bucureştiul şi cinci judeţe au rata de infectare peste 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here