Ministerul de Externe anunţă că nu există informaţii noi cu privire la situaţia navei Galaxy Leader, capturată de miliţiile Houthi în Marea Roşie şi pe care se află şi un român

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Ministerul de Externe (MAE) anunţă, vineri, că nu există informaţii noi cu privire la situaţia navei Galaxy Leader, capturată de miliţiile Houthi în Marea Roşie şi pe care se află şi un român, dar Celula de criză monitorizează situaţia în continuare, notează News.ro.

”Referitor la informaţiile vehiculate recent în presa internaţională, privind situaţia echipajului navei Galaxy Leader, capturată de miliţiile Houthi în Marea Roşie, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, până la acest moment, nu există evoluţii cu privire la acest caz”, a transmis, vineri, MAE, într-un comunicat de presă.

MAE menţionează că Celula de criză interinstituţională care gestionează cazul monitorizează şi verifică atent informaţiile care apar in spatiul public şi lucrează în regim de permanenţă pentru gestionarea situaţiei.

”De asemenea, MAE precizează că reprezentanţii Celulei de Criză interinstituţională acţionează conform atribuţiilor şi utilizează toate canalele legale în vederea rezolvării acestui caz cu un grad ridicat de complexitate şi sensibilitate”, a mai transmis MAE.

Speranţele privind reîntoarcerea echipajului internaţional al navei cargo răpite de Houthi în noiembrie scad, în timp ce un diplomat filipinez afirmă că nu se aşteaptă la o eliberare până când nu se termină războiul din Gaza, iar rebelii Houthi susţin că soarta marinarilor se află acum în mâinile Hamas, scrie CNN.

Un elicopter deţinut de rebelii Houthi a capturat nava cargo Galaxy Leader în 19 noiembrie, în Marea Roşie, după ce rebelii înarmaţi au asediat vasul şi au luat ostatici membrii echipajului, format din 17 filipinezi, doi bulgari, trei ucraineni, doi mexicani şi un român.

Au trecut peste 116 zile de la răpire şi, potrivit unui oficial guvernamental filipinez, nu sunt indicii că Houthi ar fi deschişi privind eliberarea lor până la finalul ostilităţilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here