Ministerul de Interne din Austria: Deschiderea spaţiului maritim şi aerian pentru România şi Bulgaria nu constituie o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen

Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner sustine declaratii de presa comune impreuna cu Lucian Bode, ministrul de Interne, la finalul intalnirii avute in Bucuresti, 26 aprilie 2022. Inquam Photos / George Calin

Austria a ţinut să reamintească joi că deschiderea spaţiului maritim şi aerian european pentru România şi Bulgaria nu constituie o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen şi nu a prezentat un calendar de implementare, transmite France Presse, citată de Agerpres.

”Schengen Air înseamnă că pasagerii care vin din România şi Bulgaria nu vor mai fi supuşi unui alt control al paşapoartelor decât cel al companiei aeriene la poarta de îmbarcare”, a explicat pentru AFP Ministerul de Interne din Austria.

Dar „în prezent nu există negocieri privind aderarea” propriu-zisă şi, prin urmare, „nu există o dată” pentru punerea în practică, a precizat ministerul.

Condiţiile puse de Viena pentru „Schengen Air” sunt creşterea operaţiunilor Frontex în Bulgaria şi bani de la Comisia UE pentru o protecţie solidă a frontierelor externe. Ministerul de Interne de la Viena a precizat pentru agenţia austriacă de presă APA că solicită, de asemenea, sporirea controalelor la frontierele terestre şi ca solicitanţii de azil, în special din Afganistan şi Siria, să fie preluaţi de România şi Bulgaria.

Precizările Austriei vin după ce România şi Bulgaria au anunţat anterior că au ajuns la un acord cu această ţară pentru a beneficia de libera circulaţie în spaţiul Schengen la nivel maritim şi aerian, problema frontierelor terestre fiind amânată pentru mai târziu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here