Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a declarat, marți, că spațiul public a ajuns să fie inundat zilnic cu fake news, însă cetățenii au dezvoltat o anumită ‘imunitate’, având în vedere că au fost expuși ani în șir unor asemenea ingerințe, notează Agerpres.
‘Din păcate, aceste interferențe sunt la ordinea zilei. Suntem într-o situație în care suntem inundați zilnic cu diverse fake-news, utilizând inclusiv tehnologii moderne – AI, deepfake – care sunt din ce în ce mai greu de combătut și de distins dintre adevăr și propagandă. Dar cetățenii noștri au și o anumită imunitate, în virtutea faptului că au fost expuși ani la rând unor asemenea ingerințe. În același timp, instituțiile statului Republicii Moldova și-au crescut capacitățile pentru a riposta în timp util și pentru a ieși pro-activ în a combate aceste falsuri, care sunt promovate în spațiul public’, a spus el, într-o conferință de presă susținută la București.
Mihai Popșoi a evidențiat complexitatea ingerințelor, menționând că acestea se desfășoară pe mai multe paliere, nu doar în spațiul informațional. Astfel, există încercări de a destabiliza situația social-politică prin proteste ‘plătite’, a spus el.
‘Cei care le organizează nici nu se prea ascund, declarând public, din Moscova, invitând cetățeni contra unor sume mari de bani, de ordinul miilor de dolari, să participe la proteste plătite, destabilizatoare, crezând că se bucură de o anumită impunitate. Însă regimul de sancțiuni internaționale care este impus acestor oligarhi fugari și altor agenți de influență și proxy ai Kremlinului, în spațiul din Republica Moldova, nu se vor putea bucura de impunitate la nesfârșit. Regimul internațional de sancțiuni al UE, al SUA, reduce din această falsă percepție a impunității’, a spus el.
Mihai Popșoi a declarat că instituțiile statului și societatea sunt ‘mult mai reziliente’ și vor munci pentru a reduce influența ‘malignă’. Totodată și-a exprimat convingerea că ‘mecanismele Kremlinului de a șubrezi statalitatea, suveranitatea’ Republicii Moldova nu vor avea succes.
‘Din păcate, Kremlinul are un instrumentar foarte larg și are portavoci peste tot, în mai multe state europene. Dar spațiul mediatic din Republica Moldova este astăzi mai sigur. Societatea din Republica Moldova este astăzi mai rezilientă și vrem să credem că are capacitatea de a distinge, de a alege grâul de neghină, și orice încercare a Kremlinului de a-și instrumentaliza agenții săi de influență din orice parte a lumii, pentru subminarea stabilității din Republica Moldova nu vor avea sorți de izbândă, pentru că cei care doresc binele Republicii Moldova sunt incomparabil mai mulți. Nu doar în România, dar în toate capitalele UE’, a afirmat Popșoi.
Președintele Nicușor Dan – discuții la Guvern; ședință a coaliției pe Pachetul 2 de reformă














