Ministrul Apărării: La 20 de ani de la aderare, ţara noastră este un aliat pe deplin angajat în păstrarea valorilor NATO

Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a anunţat, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la aderarea României la NATO, că ţara noastră este un aliat pe deplin angajat în păstrarea valorilor NATO şi a menţionat că sunt 20 de ani în care România a primit cele mai solide garanţii de securitate, relatează News.ro.

Angel Tîlvăr a transmis vineri, un mesaj cu ocazia împlinirii a 20 de ani de când România a aderat la NATO.
“Astăzi, se împlinesc 20 de ani de când România a depus oficial instrumentele de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, act istoric prin care ţara noastră s-a integrat în familia euro-atlantică şi a evoluat împreună cu celelalte state membre ale NATO. Sunt 20 de ani în care România a primit cele mai solide garanţii de securitate, datorită apartenenţei la cea mai puternică alianţă politico-militară din lume, şi a devenit mai puternică şi mai vizibilă în plan euro-atlantic”, a declarat ministrul Apărării.
El a precizat că acest parcurs nu putea fi realizat fără Armata României şi fără militari.
“Tot acest parcurs nu se putea realiza fără Armata României şi oamenii ei devotaţi. Îi omagiem astăzi pe eroii care au căzut la datorie în teatrele de operaţii şi au devenit ancore în timp pentru generaţiile următoare. Totodată, îmi exprim respectul şi recunoştiinţa pentru militarii răniţi în timpul acţiunilor de luptă, pentru veteranii din teatrele de operaţii, precum şi pentru personalul Ministerului Apărării Naţionale care a contribuit la evoluţia ţării noastre în cadrul Alianţei. Nu în ultimul rând, transmit mulţumiri militarilor români care participă, în prezent, la misiuni, operaţii şi exerciţii sub stindard NATO şi demonstrează că România nu este doar un beneficiar, ci şi un furnizor de securitate alături de partenerii săi strategici”, a afirmat Angel Tîlvăr.

Ministrul Apărării a mai transmis un mesaj şi pentru militarii NATO aflaţi în ţara noastră.
“În acest context, îi asigur de aleasa mea consideraţie pe militarii ţărilor membre ale NATO dislocaţi pe teritoriul României, care contribuie la asigurarea unei posturi de descurajare şi de apărare eficientă şi consolidată în regiunea Mării Negre şi pe întregul flanc estic. Contribuţia aliaţilor noştri la asigurarea securităţii României constituie o dovadă puternică a solidarităţii şi coeziunii aliate, precum şi a capacităţii de apărare colectivă a NATO”, a subliniat ministrul Apărării.
Tîlvăr a mai afirmat că România este de 20 de ani un aliat angajat în păstrarea valorilor NATO.
“Alianţa Nord-Atlantică împlineşte, anul acesta, 75 de ani de la înfiinţare. În cele şapte decenii şi jumătate de existenţă ale Alianţei, au fost perioade mai mult sau mai puţin frământate în plan securitar. Valorile NATO, transpuse în asigurarea păcii, libertăţii şi ataşamentului faţă de valorile democraţiei, sunt cele mai importante realizări ale acestei alianţe politico-militare.
Statutul de membru al NATO este unul dintre pilonii fundamentali ai sistemului de apărare şi securitate din România, alături de statutul de membru al UE şi de parteneriatul strategic cu SUA.
La 20 de ani de la aderare, ţara noastră este un aliat pe deplin angajat în păstrarea valorilor NATO şi îmi exprim convingerea că Alianţa Nord-Atlantică va trece testul timpului asigurând generaţiilor următoare libertatea şi securitatea”, a mai transmis ministrul Apărării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here