Ministrul Budăi, propunere în cazul centrelor pentru bătrâni: Instalarea de camere video pentru monitorizarea activităţii

Ministrul Muncii Marius Budăi a anunţat că a prezentat o primă serie de măsuri premierului Marcel Ciolacu, după ce DIICOT a demarat ancheta în cazul bătrânilor torturaţi în azile. Astfel, va fi introdusă în legislaţie posibilitatea instalării unor camere video privind monitorizarea activităţii în astfel de centre pentru a putea fi puse la dispoziţia organelor de anchetă, dacă este cazul. De asemenea, Ministerul Muncii lucrează din luna februarie şi este aproape finalizată modificarea Legii asistenţei sociale, în sensul în care fiecare centru de îngrijire şi asistentă să aibă un auditor social, potrivit News.ro.

„Într-o primă fază, i-am prezentat câteva măsuri, aşa cum era normal, premierului Marcel Ciolacu. Introducerea în legislaţie a unei cerinţe privind instalarea de camere de luat vederi privind monitorizarea activităţii din aceste centre, astfel încât, dacă este cazul înregistrările să poată să fie puse la dispoziţia organelor de control sau de anchetă. Vom afişa pe site-ul Ministerului Muncii o listă a centrelor verificate, după care ulterior această listă va fi actualizată periodic. Vom reglementa printr-un act normativ procedurile de colaborare cu reprezentanţii societăţii civile”, a declarat Marius Budăi, la finalul şedinţei de vineri a Executivului.

El a adăugst că modificarea Legii asistenţei sociale este aproape finalizată la nivelul Ministerului, iar actul normativ va fi modificat astfel încât să existe un auditor social pentru fiecare centru de îngrijire şi asistentă.

„Am avut în această perioadă, începând din februarie-martie, consultări cu Organizaţia Naţiunilor Unite, cu tot ceea înseamnă Comisia Europeană, dar şi cu Consiliul Asistenţilor Sociali din România. În această perioadă lucrăm, din februarie-martie, la modificarea Legii asistenţei sociale, astfel încât pentru fiecare centru de îngrijire şi asistenţă să existe un auditor social. Vom defini, prin Codul ocupaţional din România ce înseamnă auditor social şi ce tipuri de verificări independente asupra condiţiilor de cazare, igienă, tratament, poate să iniţieze. Proiectul de act normativ este deja aproape finalizat la nivelul Ministerului Muncii”, a mai explicat Budăi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here