Bode: Șefii IPJ Bacău și ai Poliției Onești, demiși. Parchetul, sesizat pentru intervenția de la cazul soldat cu doi morți

Inquam Photos / SIlviu Filip

Conducerea Poliției Județene Bacău și a Poliției Onești a fost demisă și a fost sesizat Parchetul pentru neglijență în serviciu în cazul intervenției de la Onești, unde un bărbat a sechestrat doi muncitori, apoi i-a ucis, la capătul a șase ore în care forțele de ordine au încercat să negocieze cu el. Anunțul a fost făcut miercuri seară de către ministrul de Interne, Lucian Bode.

Ministrul a spus că adjunctul Poliției Județene Bacău, care se afla la comandă la momentul tragediei, a mers cu întârziere la fața locului, nu a acordat suficientă importanță și nu au fost luate măsuri, deși agresorul a amenințat de mai multe ori că va comite fapte de violență.

Conducerii Poliției Onești i se impută că a ignorat trecutul agresorului, iar reclamațiile lui și amenințările anterioare ale acestuia nu au fost documentate corespunzător.

De asemenea, comunicarea cu autorul înainte de sosirea negociatorului a fost una defectuoasă, ceea ce a contribuit la sporirea stării de irascibilitate a agresorului, iar măsurile dispuse la fața locului au fost deficitare, a spus Bode.

Cu privire la modul de implicare a conducerii Inspectoratului de Poliţie a judeţului Bacău şi aici mă refer la inspectorul şef şi la adjunctul acestuia (…), adjunctul s-a deplasat cu întârziere la faţa locului, minimizând importanţa evenimentului. Cu toate că autorul a ameninţat de mai multe ori că va comite fapte de violenţă, nu au fost dispuse măsuri legale în acest sens. (…) Conducerea IPJ Bacău nu a valorificat în întregime toate datele şi nu a informat complet şi corect eşalonul superior pentru a se aloca resurse multiple”, a declarat Lucian Bode, citat de Agerpres.

El a mai spus că la nivelul şefului Poliţiei Oneşti şi a adjunctului acestuia a fost ignorat trecutul autorului prin prisma comportamentului în societate, iar ameninţările anterioare nu au fost documentate corespunzător.

Principala deficienţă constatată a fost cea referitoare la relaţionarea defectuoasă dintre factorii de comandă, ceea ce a determinat lipsa coordonării acţiunilor şi neasumarea responsabilităţilor„, a mai spus ministrul Bode, care a precizat că nu va tolera nicio deficienţă în acţiunile care vizează siguranţa cetăţeanului.

Gheorghe Moroşan urmează să fie audiat de procuror în dosarul deschis pentru omor calificat, atunci când starea de sănătate îi va permite.

Gheorghe Moroşan – un bărbat de 68 de ani, a sechestrat, luni, doi muncitori într-un apartament din Oneşti şi ulterior i-a înjunghiat. Atunci, forţele de ordine au intrat în apartament şi l-au împuşcat pe agresor.

Una dintre victime a fost declarată decedată la faţa locului, iar a doua a murit la spital. Agresorul a fost internat în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Apartamentul în care s-au comis crimele fusese al agresorului, iar acum se afla în proprietatea Chimcomplex în urma unei executări silite.

Autorul dublei crime are patru condamnări la activ, în anii 1987, 1991, 1992 şi 2010, ultima fiind în Italia pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here