Ministrul Dîncu şi şeful Statului Major al Apărării, videoconferinţă cu militarii din teatrele de operaţii și misiuni externe

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au discutat, miercuri, în cadrul unei videoconferinţe desfăşurate la sediul MApN, cu echipele de comandă ale structurilor dislocate în teatrele de operaţii din Kosovo, Bosnia şi Herţegovina şi Polonia, informează Agerpres.ro.

Potrivit MApN, militarii români au prezentat analiza situaţiei de securitate din zonele de responsabilitate, stadiul de îndeplinire a misiunilor şi au raportat că starea de sănătate şi nivelul moralului personalului sunt foarte bune.

Ministrul Dîncu a adresat mulţumiri militarilor români care se află acum, în preajma Sărbătorilor Pascale, în misiuni în afara României.

„Apreciez foarte mult activitatea pe care o desfăşuraţi departe de casă şi vreau să vă asigur de tot sprijinul instituţiei. Suntem alături de dumneavoastră şi avem încredere că veţi rămâne concentraţi şi vă veţi îndeplini în continuare misiunile la standardele impuse”, a spus ministrul Apărării Naţionale.

Şeful Statului Major al Apărării le-a transmis militarilor că apreciază modul în care îşi îndeplinesc sarcinile şi felul în care reprezintă Armata României în faţa partenerilor şi aliaţilor.

„Misiunile dumneavoastră sunt foarte importante şi vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi instituţiei apărării. Am convingerea că vă veţi menţine moralul ridicat şi veţi rămâne vigilenţi. Vă doresc sărbători luminate şi vă aşteptăm sănătoşi acasă!”, le-a transmis generalul Daniel Petrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here