Ministrul israelian al Apărării sugerează că momentul lansării invaziei terestre în Gaza se apropie

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, le-a spus joi soldaţilor din trupele de infanterie comasate la frontiera cu Fâşia Gaza că vor vedea în curând „din interior” această enclavă palestiniană, mesaj care sugerează că se apropie momentul în care armata israeliană va lansa ofensiva terestră asupra enclavei controlate de mişcarea islamistă Hamas ce a atacat prin surprindere Israelul pe 7 octombrie, relatează agenţiile Reuters şi DPA, citate de Agerpres.

„Acum vedeţi Gaza de la distanţă, în curând o veţi vedea din interior. Ordinul va veni”, a indicat ministrul Yoav Gallant, potrivit unei declaraţii difuzate de ministerul său.

Ministrul israelian al apărării a transmis pe de altă parte că-şi asumă responsabilitatea pentru lacunele de securitate care au permis mişcării Hamas să treacă graniţa pe 7 octombrie şi să lanseze atacuri în urma cărora au fost ucişi peste 1.400 de israelieni. Dar el a adăugat în continuarea mesajului său că acum este responsabil pentru a aduce armatei „victoria în luptă”.

„Vom fi precişi şi ucigători şi nu ne vom opri până la îndeplinirea misiunii”, a promis ministrul Yoav Gallant.

După atacul surpriză al Hamas, armata israeliană a lansat bombardamente puternice asupra Fâşiei Gaza, soldate până în prezent cu cel puţin 3.785 de morţi şi 12.493 de răniţi, potrivit ultimului bilanţ comunicat joi de Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here