Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a formulat pur și simplu o amenințare cu moartea împotriva premierului ungar Viktor Orban, a declarat joi ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, după ce Zelenski a susținut că ar putea trimite armata ucraineană după Orban dacă acesta nu deblochează ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei de UE, ajutor blocat prin veto de Orban ca represalii față de întârzierea repunerii în funcțiune a secțiunii ucrainene a conductei petroliere Drujba, relatează agenția MTI, citată de Agerpres.
‘Ungaria nu poate fi șantajată, indiferent de amenințări’, a spus Szijjarto la un forum în orașul ungar Sopron. Afirmând că ‘soldații săi îi vor face o vizită premierului ungar’ dacă Ungaria nu acceptă ca Ucraina să ia banii europeni, Zelenski ‘a depășit orice limită’, a avertizat ministrul ungar.
‘Este o situație complet nouă în Europa ca președintele unei țări europene să amenințe cu moartea sau cu asasinatul premierul unei țări membre a NATO și a UE’, a remarcat în continuare Peter Szijjarto.
‘Noi nu vom plăti pentru războiul lor, nici nu vom plăti de două, trei sau patru ori mai mult pentru energie doar din cauza lor’, a adăugat ministrul ungar, referindu-se la Ucraina și la închiderea conductei petroliere Drujba.
Zelenski l-a amenințat mai devreme pe Orban cu o acțiune militară dacă Ungaria nu deblochează ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei de UE.
‘Sperăm că această persoană din UE (Viktor Orban n.red) nu blochează cele 90 de miliarde, sau măcar prima tranșă din cele 90 de miliarde și că militarii noștri vor avea în continuare armament. Dacă nu va fi așa, atunci vom da adresa acestei persoane forțelor noastre armate, băieților noștri. Pentru ca să-l cheme și să vorbească cu el în limba lor’, a spus Zelenski la Kiev la începutul unei ședințe de guvern, în prezența presei.
Rușii ‘ne ucid, iar noi ar trebui să-i dăm petrol sărăcuțului Orban, pentru că fără acesta el nu poate câștiga alegerile ?’, a continuat Zelenski.
El a susținut anterior joi că oleoductul Drujba, care trece prin Ucraina și aprovizionează cu petrol rusesc Ungaria și Slovacia, ar putea redeveni operațional abia peste o lună și jumătate, deși a recunoscut că ar dori ca această conductă să nu mai fie funcțională deloc.
Ungaria și Slovacia sunt în continuare nevoite să-și folosească rezervele strategice de petrol după ce din 27 ianuarie tranzitul petrolului rusesc prin conducta Drujba a fost oprit în Ucraina, în urma a ceea ce această țară afirmă că a fost un atac cu drone al Rusiei, iar Zelenski susține că reparațiile necesită timp. Dar Viktor Orban și premierul slovac Robert Fico susțin de partea lor că Ucraina menține blocată conducta într-o acțiune de șantaj politic împotriva lor pentru refuzul de a susține Kievul în războiul cu Rusia și mai ales pentru că Orban se opune aderării Ucrainei la UE.
Ca represalii, Ungaria a sistat livrările de motorină, gaze și electricitate către Ucraina și a blocat prin veto al 20-lea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei, blocând de asemenea un împrumut european de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei. Liderii europeni au convenit în decembrie acest împrumut, finanțat prin emiterea de datorie comună a UE, dar pe care Ucraina îl va rambursa numai după ce Rusia i-ar plăti ipotetice ‘reparații de război’ și va fi garantat de bugetul UE, adică de statele membre. Trei dintre acestea, respectiv Ungaria, Republica Cehă și Slovacia, au cerut și au obținut o scutire de la participarea la mecanismul de garantare a împrumutului.Viktor Orban a estimat că acest împrumut nu va fi niciodată rambursat de Ucraina, caz în care statele UE garante vor trebui să-l plătească în final.
Slovacia a suspendat la rândul ei livrările de electricitate către Ucraina, iar premierul Fico a declarat joia trecută că ar putea lua măsuri suplimentare împotriva Ucrainei dacă aceasta nu deblochează fluxul de petrol rusesc. Premierul slovac a descris Ucraina drept o țară coruptă care se comportă cu lipsă de respect față de state membre UE. ”Iar de la noi se așteaptă să ridicăm mâinile și să votăm ‘da’ ca oile”, a mai spus Fico.
Acesta din urmă a avut vinerea trecută o convorbire telefonică cu președintele ucrainean. Fico a declarat apoi despre această discuție că i-a lăsat o ‘impresie clară’ că Ucraina nu dorește să permită reluarea fluxului de petrol rusesc prin conducta Drujba. Mai mult, a adăugat premierul slovac, Zelenski a respins cererea Ungariei și a Slovaciei ca o misiune europeană la care să participe și aceste două țări să verifice în Ucraina starea conductei.












