Moartea Cristinei Țopescu nu este despre singurătate

Sursa: Facebook

Moartea rămâne supremul drog social. Iar Facebook a adus acestei paradigme care ne excită instinctul de conservare un relief grotesc, necrologul ca bufet suedez.

De pildă, moartea Cristinei Țopescu. În ce a fost transformată pe Facebook? Într-un circ de pioșenie normativă și bombăneală justițiară pe tema singurătății.

La fel ca moartea, și singurătatea este o „afacere” personală, nu trebuie purtată ca un car alegoric pe bătătura publică. Moartea nu este un bun public, precum o cișmea, nici măcar moartea unui monarh. Brusc, această femeie găsită decedată de două săptămâni a fost smulsă din discreția morții și supusă unui duș colectiv de „prietenie”. Oameni care habar n-aveau că fosta jurnalistă mai exista, din moment ce nu mai apărea la TV, străfulgerați subit de amintiri aburite („Asta nu-i fiica luuu… ălaa…? Aia… de laaa… Prima”),  au trecut rapid la acțiune și au început să învârtă la flașneta condoleanțelor și afuriseniei sentimentale.

Las mass-media deoparte, că acolo lucrurile sunt clare.

Povestea morții Cristinei Țopescu nu este despre singurătate, ci despre naționalizarea intimității. Este despre egolatrie drapată în empatie și hedonism domestic. Adică, despre cum ne bălăcim în produsul revoluției digitale, care a diluat (pentru cei care își transformă contul într-un cuib existențial) granița sferei private, făcând din ea un atentat la adresa înzdrăvenirii prin experimentarea autentică a realității și un banchet public instituționalizat  (și epidemic) printr-o gamă vastă de ritualuri vizuale, începând cu selfie-ul semi-nud și culminând cu watch party-ul din budă. Nașteri pe Facebook, sinucideri pe Facebook, câini decapitați pe Facebook, femei torturate pe Facebook.

Totul se scurge într-un newsfeed caleidoscopic în care structurarea schizofrenică a informației – un clip cu 5 tehnici de îndreptat părul deasupra unei catastrofe aviatice – forjează atitudini exhibiționiste pe măsură.

Sigur, s-au scris tone de studii despre Facebook, putem naviga relaxați în gondola noastră de pixeli aducându-ne în ajutor concepte precum „intimitate mobilă” și „intimitate modulară” sau „amenajare afectivă prin conexiuni digitale” ori „caracterul coreografic al intimității” – patru ecranări teoretice privind metamorfozele sferei private în era social media. Dar spre deosebire de tehnologia din spatele rețelei, noi nu suntem algoritmi îmbuibați cu științe sociale, ci ființe umane. Deci, chit că ne e lene, încă putem face uz, măcar în unele conjuncturi, de faptul că suntem dotați de la natură cu putința altruismului, a discreției, a tactului, a blândeții și a tăcerii.  

Nu știu, eu, fiind un retrograd de felul meu, mă gândesc că dacă tot ești preocupat de sufletul unui om mort, de bun augur este să aprinzi o lumânare adevărată la biserică pentru el, nu o lumânare-gif într-o postare. Chiar dacă o lumânare adevărată nu ațâță serotonina precum câteva zeci/sute de like-uri după ce ți-ai făcut intrarea faraonică în coliba rețelei cu formula „dragilor” sau „dragi prieteni”. Oamenii sunt ahtiați să se simtă, în bula lor de idei primite de-a gata, lideri de opinie, lideri de ștrand, lideri de cusut nasturi, lideri de orice. Facebook ne satisface moca viciul ăsta la scara unei civilizații și cu o politică a iluzionării absolut impecabilă. Mai trezește-ne din beție dacă poți.

În numele nevoii de „povești”, Facebook oferă en gros și en detail posibilitatea de-a te cuibări ca un parazit în sfârșitul tragic al cuiva fără ca măcar să știi că faci asta. Pentru că totul este prea masificat încât jena să mai fie o chestiune de educație sentimentală în secolul XXI. O dezbatere despre singurătate este clar binevenită, despre o structură de intervenție socială pentru oamenii singuri în căutare disperată de ajutor (în Berlin, de exemplu, exista la un moment dat o divizie a asistenței sociale care se ocupa, cu echipe pe teren, de acești oameni), dar nu moartea trebuie să fie maestrul de ceremonii, ci viața. Harababura unei societăți adâncite în egoism se măsoară și în obișnuința de a-și trezi conștiința doar prin intervenția morții.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here