Mobilizare masivă de forțe militare în Franța de Revelion. Amenințarea teroristă, la nivel ridicat

Aproximativ 100.000 de poliţişti şi jandarmi urmează să fie mobilizaţi în Franţa în noaptea de marţi spre miercuri, în noaptea de St. Sylvestre, a anunţat luni ministrul francez de Interne Christophe Castaner, care a anunţat o consolidare a desfăşurării militarilor şi pompierilor în contextul în care ameninţarea teroristă rămâne la un nivel ridicat, relatează AFP, potrivit News.ro.

Castaner, care a participat la o reuniune cu secretarul de stat Laurent Nuñez şi Statul Major de la Ministerul de Interne, a dat asigurări că este „indispensabilă” o menţinere a unui nivel înalt de supraveghere.

„Vom avea nevoie să fim vigilenţi, mai ales în privinţa riscului terorist, care rămâne la un nivel ridicat”, a declarat el, precizând totodată că nu a fost identificat niciun risc anume.

Noapte de St. Sylvestre, una dintre cele mai sângeroase

Cu o zi înainte de Revelion, Christophe Castaner a anunţat totodată că forţele de poliţie urmează să fie mobilizate pentru a controla circulaţia.

Noapte de St. Sylvestre este una dintre cele mai sângeroase pe drumuri, cu o medie de 15-20 de decese înregistrate în ultimii ani, faţă de 40 la începutul anilor 2000.

La Paris, unde metroul funcţionează de obicei toată noaptea de revelion, numai liniile automatizate 1 şi 14 circulă la 31 decembrie, din cauza unei greve – care se află în a 26-a zi – şi numai până la ora locală 2.15 (3.15, ora României), a anunţat RATP.

În fiecare an, 250.000-300.000 de persoane ies pe bulevardul Champs-Elysées pentru a sărbători trecerea în Noul An.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here