Năsui anunță o modificare la schema de ajutor pentru HoReCa: Principiul „primul venit, primul servit” a fost eliminat

Claudiu Năsui/ Facebook

Principiul „primul venit, primul servit” a fost eliminat din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind măsurile de sprijin pentru companiile din domeniul HoReCa, potrivit ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 10/2021, privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului şi alimentaţiei publice, care modifică OUG 224/2020, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 186 de miercuri, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Economiei.

În context, ministrul Economiei a menţionat că în urma eliminării principiului „primul venit, primul servit”, toţi solicitanţii eligibili vor primi finanţare.

„Este o măsură compensatorie gândită de fostul guvern şi pe care o operaţionalizăm. Am introdus o schimbare în modul în care se face plata. Schimbarea mare este că nu mai mergem pe principiul ‘primul venit, primul servit’. Acest principiu ar fi rezultat în două lucruri. Primul, o aglomerare a depunerilor de solicitări în primele zile sau chiar ore de la deschiderea apelului. Şi a doua, ar fi creat o categorie de oameni care nu primesc bani. Practic ar fi primit cei care se grăbeau să depună solicitarea mai repede. Nu ar fi fost corect pentru că măsura vizează despăgubirea tuturor celor care au fost închişi, nu doar a celor care sunt mai rapizi. Aşa că am ales o soluţie în care să primească toate persoanele eligibile bani indiferent când au făcut solicitarea: fiecare va primi bani, în limita bugetului, proporţional din bugetul total”, a afirmat Claudiu Năsui, citat în comunicat.

Ministrul Economiei a precizat că această schemă de ajutor are un buget de un miliard de lei.

„Fondurile pentru despăgubiri totalizează un miliard de lei. Dacă suma cererilor de despăgubire va depăşi miliardul alocat, atunci firmele vor primi bani proporţional cu cererea lor de finanţare”, a menţionat Claudiu Năsui.

Schema de ajutor de stat se acordă beneficiarilor din HoReCa sub forma unor granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor aferente codurilor CAEN enumerate la art. 3 alin (2), în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro la nivel de întreprindere, conform comunicatului Ministerului Economiei.

Procedura de implementare a acestei scheme de ajutor de stat urmează să se aprobe în termen de maximum 60 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, prin ordin al ministrului Economiei, care va desemna şi structura de specialitate din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului responsabilă pentru implementarea schemei de ajutor de stat, se menţionează în comunicat. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here