BREAKING NEWS | Încă două cazuri de infecție cu coronavirus în România

Foto: Octav Ganea

În urma testelor de supraveghere, mai avem două confirmări coronavirus pozitiv, a anunțat, vineri, secretarul de stat, Nelu Tătaru.

Este vorba de un bărbat din Maremureș, în vârstă 45 de ani, care s-a întors în țară pe 25 februarie, fiind bolnav în Italia. Omul a mers la medic, i s-a prescris un tratament simptomatic şi a plecat acasă, apoi a  ajuns în România, a fost internat la Secţia de boli infecţioase din Maramureş şi i s-a făcut testarea. Acum se află la Centrul de Boli Infecţioase Cluj.

În al doilea caz este vorba de o femeie 38 de ani din județul Timiș. Aceasta a fost la Bergamo, în Italia, şi a prezentat primele simptome în 25 februarie. Două zile mai târziu, s-a prezentat la medic, a fost izolată la domiciliu. Vineri a fost declarată pozitiv. 

Starea femeii este bună, însă bărbatul a venit cu insuficiență respiratorie. Astăzi, acesta din urmă se simte mai bine, potrivit secretarului de stat Nelu Tătaru.

Cele două persoane vor rămâne unde sunt, nu vor fi transferate, a declarat și Raed Arafat.

În total, România a înregistrat până acum trei cazuri de coronavirus. Pacientul numărul unu a scăpat însă de infecție, conform rezultatelor ultimului test, realizat vineri. Potrivit Digi24, sâmbătă, bărbatul va fi testat din nou, apoi, în caz că analizele vor confirma vindecarea, va fi externat.

Totodată, secretarul de stat Nelu Tătaru a anunțat că a existat o situație de informare greșită de la autoritățile de profil din județul Gorj. Potrivit sursei citate, a fost trimis Corpul de control pentru verificări suplimentare, iar directorul executiv al DSP Gorj a fost demis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here