Nicolae Ciucă: Eugen Simion rămâne filologul de vocaţie, care a transformat dragostea pentru limba şi literatura română în esenţă a vieţii şi rostului său în această lume

Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a precizat, după moartea lui Eugen Simion, preşedinte al Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, că acesta „rămâne filologul de vocaţie, care a transformat dragostea pentru limba şi literatura română în esenţă a vieţii şi rostului său în această lume”, notează News.ro.

Cultura românească este astăzi în doliu pentru Eugen Simion, remarcabil istoric literar, academician şi un reper al societăţii româneşti. Preşedinte al Academiei Române în perioada 1998-2006, excepţionalul profesor Simion a reprezentat un element de echilibru pentru cultura contemporană şi sursă de inspiraţie pentru oamenii de litere”, a afirmat Nicolae Ciucă, potrivit unei postări de marţi pe pagina de Facebook a Guvernului României.
Premierul a mai spus că „Eugen Simion rămâne filologul de vocaţie, care a transformat dragostea pentru limba şi literatura română în esenţă a vieţii şi rostului său în această lume. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.
Eugen Simion, preşedinte al Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, a murit la Spitalul Elias. Eugen Simion, în vârstă de 89 de ani, era internat de o lună la Spitalul Elias cu mai multe afecţiuni cronice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here