Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că nu are suficiente date legate de acuzaţiile pe care fostul premier Victor Ponta le aduce ministrului Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, cu privire la faptul că fiica minoră a lui Ponta, aflată în zona de conflict militar din Orientul Mijlociu, nu ar fi fost lăsată să ajungă în România în urma demersurilor ministrului, notează News.ro.
”Nu vreau să vorbesc înainte ca lucrurile să fie bine stabilie în ceea ce priveşte situaţia de fapt. (…) Nu evit să răspund la întrebare, dar nu am toate datele şi nu vreau să pară că acuz pe cineva sau pe altcineva fără să am toate datele”, arată Nicuşor Dan.
”M-am informat şi eu în aceste minute, cât am putut, împreună cu consilierii, ca să vedem opiniile, dar încă nu s-a cristalizat scenariul cine, ce a făcut şi nu vreau să vorbesc înainte ca lucrurile să fie bine stabilie în ceea ce priveşte situaţia de fapt. (…) Nu evit să răspund la întrebare, dar nu am toate datele şi nu vreau să pară că acuz pe cineva sau pe altcineva fără să am toate datele”, a afirmat Nicuşor Dan, joi seară, într-o conferinţă de presă, referitor la acuzaţiile făcute de Victor Ponta la adresa Oanei Ţoiu.
Preşedintele a subliniat că, la modul general, a avut chiar miercuri o discuţie cu ministrul de Externe şi cu reprezentanţii instituţiilor implicate în rezolvarea situaţiei românilor din Orientul Mijlociu.
”Doamna ministru, cu echipa dânsei, a venit cu date precise despre câţi români au contactat serviciile consulare şi serviciile Ministerului din fiecare din aceste ţări, despre criterii, despre calendarul zborurilor pe care ei urmează să le facă pentru cei mai vulnerabili, persoane în vârstă, bolnavi, copii. Tot timpul când organizezi o chestiune din asta pe care nu ai mai organizat-o se întâmplă sincope (…) dar, una peste alta, statul român cotrolează această situaţie, în momentul ăsta”, a adăugat şeful statului.
Fostul premier Victor Ponta a acuzat că, din ordinul ministrului de Externe Oana Ţoiu, fiica sa minoră nu a fost lăsată să urce în avionul care urma să o aducă în ţară din Oman. Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a respins acuzaţiile, spunând că nu există nicio decizie a sa privind includerea sau excluderea unui copil pe criteriul legat de apartenenţa politică a părinţilor. ”Îl înţeleg, dar poate că în tumultul acestor zile nu au ajuns la dumnealui informaţiile din conferinţele de presă privind criteriile pe baza cărora stabilim ordinea în care informăm persoanele pe care le avem în evidenţa consulară. Nu aş vrea să transformăm o perioadă deja foarte grea pentru echipele consulare care gestionează cazurile şi aplicarea criteriilor într-o nouă răfuială politică”, a mai spus Ţoiu.
Fosta soţie a lui Victor Ponta, Daciana Sârbu, a afirmat, după ce Ponta a acuzat că fiica lor nu a putut pleca din Oman pentru că ministrul Ţoiu a cerut să nu fie lăsată să urce, că ministrul a sunat şi a spus că nu “dă“ bine să fie copilul în avion”.”Lucrurile nu pot rămâne aşa”, a declarat Daciana Sârbu care a susţinut şi că ”zborul este pe jumătate gol – deci nu lua locul nimănui”.
Citiți și:











