Xi Jinping desfășoară o campanie de purificare a Chinei de excesele capitaliste. Președintele Chinei vede creșterea datoriilor drept fructul otrăvitor al speculațiilor financiare și al miliardarilor, o batjocură la adresa marxismului. Întreprinderile trebuie să țină seama de îndrumările statului. Partidul trebuie să pătrundă de toate domeniile vieții naționale. Dacă Xi își va impune poziția, noua realitatea va modifica viitorul Chinei, precum și bătălia ideologică dintre democrație și dictatură, scrie The Economist într-un comentariu.
🔷 Campania sa este remarcabilă prin amploare și ambiție. A început să explodeze în 2020, când oficialii au blocat oferta publică inițială a Ant Group, afiliat al Alibaba, un gigant tehnologic. Și de-atunci continuă să tune, după ce-a distrus până acum averi de două miliarde de dolari. Didi, o companie de tehnologie, a fost pedepsită pentru listarea acțiunilor sale în America. Evergrande, un dezvoltator imobiliar îndatorat, este împins către faliment. Tranzacționarea pe bursele de criptomonede a fost interzisă, deoarece, mai mult sau mai puțin, are un scop lucrativ. Jocurile sunt rele pentru copii, deci trebuie raționalizate. China are nevoie de familii mai mari, deci avortul trebuie să devină mai rar. Modelele masculine trebuie să fie bărbătești, iar vedetele patriotice. La baza tuturor se află Gândirea lui Xi Jinping, care este înfiptă în craniile copiilor de șase ani.
Aceasta vine pe fondul unui autoritarism deja brutal. În calitate de președinte, Xi și-a curățat rivalii și a închis peste 1 milion de uiguri. Politizează dezbaterile și nu va tolera disidența. Cea mai recentă campanie va arăta dacă este un ideolog îndreptat spre a cuceri puterea pentru sine, chiar dacă creșterea economică încetinește și oamenii suferă, sau dacă este un om puternic dispus să tempereze dogma cu pragmatism. Viziunea sa, în care controlul partidului asigură alinierea afacerilor în fața statului și-a cetățenilor în serviciul națiunii, va determina soarta a 1,4 miliarde de oameni.
Xi abordează probleme reale – într-adevăr, multe dintre ele au paralele în Occident. Una este inegalitatea. Sloganul momentului este „prosperitate comună”, reflectând modul în care China comunistă rămâne la fel de inegală ca unele țări capitaliste. 20% din gospodăriile Chinei dețin peste 45% din venitul disponibil al țării; primii 1% dețin peste 30% din averea gospodăriei. O altă preocupare este influența giganților tehnologici acuzați de concurență neloială, de coruperea societății și de accesul liber la date cu caracter personal (doar statul are acest privilegiu). O a treia este vulnerabilitatea strategică, în special amenințarea că adversarii vor obstrucționa accesul la mărfuri și tehnologii vitale.
Cu toate acestea, campania lui Xi reprezintă o amenințare pentru economia Chinei. Durerea cauzată de deslușirea datoriilor unor firme precum Evergrande s-ar putea răspândi imprevizibil. Dezvoltatorii imobiliari au datorii de 2,8 trilioane de dolari, reprezentând împrumuturi. Dezvoltarea imobiliară și industriile care o alimentează stau la baza aproximativ 30% din PIB-ul Chinei. Gospodăriile și-au parcat economiile în imobiliare, parțial pentru că alte active oferă un randament slab. Cheltuielile gospodăriilor pentru proprietăți neterminate reprezintă jumătate din finanțarea dezvoltatorilor. Administrațiile locale, în special în afara marilor orașe, depind de vânzările de terenuri și de dezvoltarea proprietății pentru a genera venituri.
Represiunile fac, de asemenea, afacerile mai grele și mai puțin satisfăcătoare. Partidul a creat un cadru de reglementare, dar Xi impune schimbări mari de sus în jos atât de repede încât reglementarea a început să pară arbitrară. Luați în considerare, de exemplu, „redistribuirea terțiară”, în care companiile tehnologice mustrate predau numerar statului în încercarea de-a se răscumpăra.
Deoarece succesul vizibil este periculos, companiile private vor fi mai prudente. Firmele de stat și industriile strategice – inclusiv „hard-tech”, cum ar fi semiconductorii, pot beneficia, dar nu și antreprenorii care au fost adevărata sursă a dinamismului Chinei. O măsură de anxietate este că străinii, care nu sunt „îmbuteliați” prin controlul capitalului, plătesc cu 31% mai puțin decât investitorii continentali pentru acțiuni identice chineze. Decalajul a crescut brusc de la începutul anului 2020.
Toate acestea amenință să străpungă economia Chinei. Care se confruntă deja cu o scădere a veniturilor și-a investițiilor în infrastructură, precum și cu efectele diminuării forței de muncă și cu numărului tot mai mare de persoane în vârstă aflate în întreținere. După 40 de ani de expansiune puternică, majoritatea chinezilor nu sunt complet familiarizați cu alegerile grele pe care le va impune o încetinire bruscă și susținută.
În politică, pericolul este ca Xi să degenereze într-un cult al personalității. Pentru a aduce schimbări, și-a arogat mai multă putere decât oricare alt lider de la Mao Zedong încoace. În timp ce se pregătește să rupă protocolul la cel de-al 20-lea congres al Partidului Comunist, anul viitor, pretinzând un al treilea mandat prezidențial de cinci ani, folosește campania pentru a organiza o cifră de afaceri imensă, ca bază pentru o represiune ideologică și ca motiv pentru care ar trebui să rămână la cârmă. Fiecare dintre acestea conține pericole.
Un pericol este că birocrația dă greș. Xi dorește ca aceasta să fie receptivă la semnalele pieței, dar cu atâtea promovări și epurări în aer, oficialii chinezi sunt arțăgoși. O cauză a tăierilor de energie electrică în aproximativ 20 de provincii, în ultimele săptămâni, a fost panica birocraților, care și-au dat seama brusc că este posibil să rateze obiectivele lor de reducere a emisiilor de carbon. La fel, oficialii temători de-a fi acuzați de corupție sau devianță ideologică au tendința de-a fi pasivi. Eșecul este periculos pentru un birocrat cu inițiativă; la fel și succesul.
Un alt pericol provine din represiunea ideologică. „Consiliile de analiză morală” și „clinicile morale” folosesc umilirea publică. Deși nu există încă nicio perspectivă a ceva atât de îngrozitor ca Revoluția Culturală, chinezii devin mai puțin liberi în a gândi și a vorbi. Pe lângă promovarea propriilor sale doctrine, Xi a jucat pe cartea nostalgiei roșii și a invocat maoismul ca fiind o etapă vitală în construirea unei Noi Chine, extinzându-și sprijinul înainte de congresul partidului.
Și avem și politica lui Xi însuși. Pe termen lung, dacă se agață de putere, succesiunea s-ar putea dovedi extrem de instabilă. Pe termen scurt, dacă încercarea sa de-a impune o nouă realitate nu va decurge conform planului, el se va confrunta cu o alegere fatidică, fie de-a risca, fie de-a face un pas înapoi. Până în acest moment, represiunea pare mai probabilă decât compromisul.
Guvernele occidentale se luptă, de asemenea, cu firmele tehnologice, inegalitățile și securitatea națională. În America, Congresul a contemplat o posibilă neplată a datoriei naționale. Unii ar putea să invidieze scopul lui Xi de-a accelera lucrurile. Dar a-ți închipui că are și soluțiile corecte ar fi o mare greșeală.🟦
