Vladimir Putin și-a propus să intensifice suprimarea limbilor și a culturii indigene în multe dintre cele 195 de naționalități din Rusia, se arată într-o analiză CEPA.
<< În septembrie 2019, Albert Razin, un om de știință și activist în vârstă de 79 de ani, și-a dat foc în fața parlamentului din Ijevsk, la aproximativ 1.000 km (600 de mile) la est de Moscova. A fost ultimul său protest împotriva suprimării limbii udmurte în Rusia.
„Etnia udmurtă dispare, iar eu nu suport să văd acest lucru”, a declarat Razin într-o declarație cu puțin timp înainte de a muri. „Îmi doresc ca toate națiunile să fie eterne, toate limbile să fie mari. Ar trebui cultivate, să trăiască și să nu moară”.
Udmurții sunt una dintre cele 195 de naționalități care alcătuiesc populația de 147 de milioane de persoane a Federației Ruse, potrivit recensământului din 2020-21. Aproximativ 50 dintre aceste grupuri sunt mici, numărând mai puțin de 50.000 de persoane, potrivit Rosstat, Serviciul Federal de Statistică de Stat.
În ultimii ani, situația lor s-a deteriorat, iar inegalitatea dintre grupurile cu cele mai bune și cele cu cele mai slabe condiții a crescut. Acest lucru ar putea contribui la explicarea unei creșteri puternice a numărului de persoane care evită întrebarea referitoare la etnie în declarațiile de recensământ. Mai mult de 9,5 milioane de persoane nu și-au specificat etnia, în timp ce alte 7 milioane au refuzat să răspundă în mod direct, de trei ori mai multe decât la recensământul din 2010.
Mesajul pentru minorități este clar. Șeful Agenției Federale pentru Afaceri Etnice a Rusiei (FADN), Igor Barinov, este un fost ofițer FSB care a participat la reprimarea sângeroasă a mișcării de independență cecenă în anii 1990. Susținător al cenzurii pe internet, abordarea sa în materie de afaceri etnice pune mai mult accentul pe combaterea terorismului decât pe protejarea drepturilor indigenilor. Sub conducerea sa, RICA a creat un registru al reprezentanților comunităților indigene asemănător cu registrul uigurilor din China.
Statul și-a distrus progresele post-sovietice. Una dintre cele mai izbitoare lovituri a venit sub forma unui amendament la Constituția rusă în 2020, care a desemnat limba rusă drept „limba poporului care formează statul”. Acest lucru a răsturnat ipoteza Constituției din 1993, conform căreia multiplele naționalități din Federația Rusă erau egale.
Deși amendamentul a atras mai puțină atenție decât implicațiile noii Constituții pentru capacitatea lui Putin de a rămâne la putere sau interdicția efectivă a uniunilor între persoanele de același sex, o serie de politicieni și oficiali și-au exprimat opoziția.
Refat Ciubarov, șeful Mejlisului din exil al tătarilor din Crimeea, a denunțat această modificare ca fiind o modalitate de a face din populația indigenă cetățeni de mâna a doua și un pas spre „rusificarea iakuților, bașkirilor, tătarilor din Kazan și a altora”. Centrul public al tuturor tătarilor a făcut apel la cetățeni să boicoteze votul asupra Constituției în semn de protest.
Cu doi ani mai devreme, Duma de Stat modificase legislația în domeniul educației pentru a aboli studiul obligatoriu al limbilor indigene în școlile secundare.
Douăzeci și cinci de limbi sunt pe cale de dispariție în Rusia, în timp ce alte 19 sunt caracterizate ca fiind pe cale de dispariție, potrivit datelor publicate în 2020. Și limbile care nu se află într-o situație atât de critică au fost afectate de politicile de rusificare ale Kremlinului.
Între 2002 și 2010, numărul vorbitorilor de udmurtă a scăzut cu 30%, ajungând la doar 324.000, a relatat Radio Svoboda, citând datele recensământului. În aceeași perioadă, numărul vorbitorilor de tătară a scăzut cu un milion, ajungând la 3,6 milioane. Potrivit Atlasului UNESCO al limbilor în pericol, udmurta ar putea dispărea în decurs de un secol dacă nu se fac schimbări.
Olga Kalo, membră a mișcării feministe de rezistență împotriva războiului, care a câștigat Premiul pentru Pace de la Aachen în 2023, a declarat că guvernul rus înrăutățește situația.
În practică, multe lucruri depind de profesori și de școli, a spus ea. În timp ce directorii de școli nu pot refuza să includă matematica în programa școlară, ei pot refuza să predea limbile minorităților etnice regionale dacă spun că nu este important pentru personal și părinți.
Drepturile populației indigene s-au deteriorat și mai mult odată cu invadare pe scară largă a Ucrainei și cu mobilizarea care a urmat, care a confirmat inegalitatea existentă între persoanele care trăiesc în republicile naționale și restul țării.
Activiștii pentru drepturile omului au condamnat mobilizarea din republica Buriația drept etnicid. „Toată lumea este pur și simplu presată fără discernământ”, a declarat pentru BBC Alexandra Garmajapova, șefa Fundației Eliberați Buriația.
Situația din Buriația s-a repetat și în alte republici, deoarece Moscova se asigură că convocările pentru recrutare sunt distribuite într-un mod care protejează „poporul care formează statul”, trimițând în același timp un număr disproporționat de grupuri etnice non-rusești în tranșee.
„În multe dintre regiunile estice, decesele se desfășoară probabil, ca procent din populație, la o rată de peste 30 de ori mai mare decât la Moscova”, a declarat Ministerul britanic al Apărării într-o informare a serviciilor de informații în martie. „Pe alocuri, minoritățile etnice sunt cele mai afectate; în Astrahan, aproximativ 75% din victime provin din populațiile minoritare kazahă și tătară.”
Această estimare a fost susținută de Maria Viușkova și Evgheni Șerhonov de la Fundația Eliberați Buriați, care au raportat că kazahii din Astrahan reprezintă 50% din victimele din regiunea Astrahan, deși reprezintă doar 16,3% din populație.
În octombrie, Putin a denunțat Convenția europeană pentru protecția minorităților naționale, făcând un nou pas spre legitimarea asimilării culturale și a inegalității. Convenția interzice discriminarea minorităților naționale și asimilarea împotriva voinței acestora, protejând în același timp dreptul acestora de a-și folosi propria limbă.
Rusia nu și-a respectat promisiunile și obligațiile asumate în cadrul convenției, astfel încât denunțarea acesteia poate fi considerată simbolică, însă activiștii spun că aceasta îi privează de posibilitatea de a critica guvernul prin compararea acțiunilor Moscovei cu principiile și obligațiile formale ale convenției.
În fața rusificării crescute, au apărut grupuri care susțin limbile și cultura indigene, precum și combaterea xenofobiei și a discriminării. Printre acestea se numără Centrul de Cercetare Sova, comunitatea Yurt, Grupul de Rezistență Media, Kalmîkia Liberă, Iakuția Liberă, Asiaticii din Rusia și proiecte de învățare online a limbilor minoritare, cum ar fi tătară și mari.
Decolonizarea în Rusia nu este în prezent o mișcare etnică, ci una regională, potrivit lui Olga Kalo, de la Rezistență Feministră Anti-război. Oameni de toate originile și etniile lucrează împreună pentru a ajuta regiunile.
Ca răspuns, Kremlinul exploatează ideile anticoloniale înrădăcinate acum în multe universități occidentale, pentru a-și albi politicile. Autoritățile au organizat evenimente sub semnul diversității culturale și al conservării culturilor locale, dar acestea sunt însoțite de unități de recrutare militară, a declarat Kalo.
Un aspect pozitiv este faptul că suprimarea drepturilor legale și culturale a mers mână în mână cu crearea unor inițiative la nivel local pentru protejarea identităților naționale, a adăugat ea. Schimbările structurale ale regimului actual pot părea imposibile în acest moment, dar dacă schimbarea va veni, aceasta ar putea începe în regiunile îndepărtate și asuprite. >>
