Adina Georgeta Nicolae, judecătoare la Secţia 1 Civilă a Curțiii Supreme, a fost aleasă sâmbătă în funcția de președinte al Biroului Electoral, potrivit procesului verbal al ședinței. Locțiitor al președintelui BEC a fost aleasă Nina Ecaterina Grigoraş, tot de la Secţia 1 Civilă.

Adina Georgeta Nicolae și Nina Ecaterina Grigoraş au avut în luna februarie a acestui an o luare publică de poziție împotriva modului în care guvernul Dăncilă a adoptat OUG 7/2019, care modifica legile Justiției, relatează G4Media.ro.

”Subsemnații, judecători ai Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, dezavuează modalitatea de adoptare a OUG nr. 7/2019, fără justificarea urgenței modificării legilor justiției, fără consultarea corpului de magistrați, în virtutea principiului cooperării interinstituționale loiale și potrivit mecanismelor legale în vigoare, cu desconsiderarea principiilor și valorilor statului de drept și, în special, cu riscul îngrijorător al nesocotirii independenței magistraților. Solicităm, pe această cale, instituțiilor și autorităților implicate să acționeze respectând principiul separației puterilor în stat, în limitele constituționale și legale ale propriilor competențe, iar cu privire la actul normativ în discuție, să ia măsuri de abrogare a acestuia, în partea care excedează reglementarea privind accesul și respectiv, promovarea în profesie”, arăta luarea de poziție publicată de Juridice.ro.

Pe lângă cei cinci judecători de la Curtea Supremă, din Biroul Electoral Central mai fac parte reprezentanții PSD, PNL, USR, ALDE, UDMR și PMP, precum și reprezentanții Autorității Electorale Permanente.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here