Analiști militari explică operațiunea declanșată, luni, de Ucraina, în zona Herson. Nu e chiar o ofensivă, ci mai mult

Sursa: Facebook

<< Ieri (luni – n.tr.) a început un eveniment care putuse fi prezis demult, iar Alexei Arestovici, în special, l-a prezis: frontul rus de lângă Herson se destramă. Trupele ucrainene nu au lansat o ofensivă pe scară largă. Acest lucru este foarte important de înțeles. Se pare că nici nu avuseseră o asemenea sarcină >>, arată o analiză publicată de Novaia Gazeta.Europa, în colaborare cu analiști militari.

<< Însă le-au oferit trupelor ruse același medicament cu care Putin a tratat Volnovaha, Mariupol și Bahmut:

  • Un baraj continuu de foc, la baza căruia au stat în mod obișnuit doar Grad-urile americane: M270 MLRS, doar că nu cu rachete M31 precise și scumpe care să lovească depozite rusești la 70 km distanță, ci cu M26, care au fost folosite încă din 1991, în Irak. Acestea sunt rachete învechite, inexacte, pe care Statele Unite le-au scos din uz și aproape că le-au distrus în 2018. Au lovit la 15-32 km, iar acesta este analogul exact al Grad-ului rusesc.

„Pozițiile rusești de lângă Herson au primit o lovitură puternică de la rachetele MLRS M26, pe care americanii le-au furnizat recent, și de la avioane”, spune pilotul militar col. (r) Roman Svitan. „Ca urmare, în unele locuri trupele pur și simplu au fugit din prima linie. Nu a existat o prăbușire în cascadă a frontului (adică atunci când liniile de apărare cad una după alta – prima, a doilea, a treia), dar frontul a căzut.

Acest lucru era de așteptat: indiferent de modul în care se desfășoară evenimentele în zilele următoare, poziția strategică a trupelor ruse în apropiere de Herson este fără speranță.

A fost rezultatul unei ofensive care s-a întins ca iedera a trupelor ucrainene, lângă Herson. Fără a folosi un baraj de foc (care nu exista atunci), trupele ucrainene s-au infiltrat în grupuri mici prin spațiile libere ale frontului, în timp ce trupele ruse uneori se retrăgeau. Expertul militar Oleg Jdanov, colonel în rezerva Forțelor Armate ale Ucrainei, fost angajat al Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, a vorbit de mai multe ori despre situațiile în care trupele ucrainene de recunoaștere-diversiune, care aveau doar sarcina de a cerceta situația, descopereau subit că inamicul prefera să-și părăsească pozițiile.

Această ofensivă care s-a întins ca iedera a permis Ucrainei să-și asigure puncte de sprijin de pe care artileria putea trage asupra podurilor de peste Nipru, iar aici Putin a făcut o greșeală strategică: când podurile erau încă intacte, a trimis o grupare suplimentară pe malul drept al Niprului; mai mult, i-a ordonat să treacă la ofensivă (eșuată).

După aceea, capcana s-a închis. Forțele armate ale Ucrainei au scos din uz podurile cu rachete Excalibur și Himars, nu numai peste Nipru, ci și podul Darievski, peste afluentul său, Inguleț, „rupând astfel gruparea rusă nu în două, ci în trei părți”, după cum a remarcat Oleg Jdanov. O porțiune a rămas pe malul stâng, lângă Melitopol, iar cea de-a doua, de pe dreapta, a fost din nou tăiată în două de Inguleț.

După aceea, Forțele Armate Ucrainene au atacat apărarea aeriană rusă pe malul drept al Niprului, asigurând viitoarea supremație aeriană a aviației ucrainene (pe care o vedem acum), iar în Crimeea au tras cu rachetele ATACMS (partea ucraineană neagă faptul că ar fi fost ATACMS), ca să scoată din uz aerodromuri și depozite.

Pentru distrugerea grupării rusești de pe malul drept al Niprului, totul era gata de săptămâna trecută. Se pare că trupele ucrainene au făcut o pauză pur și simplu pentru a sărbători Ziua Independenței, pe 24 august. „Le-a fost teamă că răspunsurile lui Putin vor strica sărbătoarea”, sugerează Roman Svitan.

Iar după sărbătoare, de luni au început.

Încă o dată: în chestiune nu este, strict vorbind, începutul unei ofensive.

Pe de o parte, această ofensivă a început cu mult timp în urmă: chiar și atunci când trupele ruse își abandonau periodic tranșeele în beneficiul forțelor de recunoaștere și diversiune ucrainene. Pe de alta, nu a început nici acum întrucât nu vedem niciun pumn blindat, nici coloane victorioase de vehicule blindate ucrainene înaintând după barajul de foc.

Ucraina pur și simplu nu are aceste vehicule blindate, iar dacă le-ar fi avut, Forțele Armate ale Ucrainei cu greu ar fi atacat Hersonul, ar fi mers direct la Melitopol, spune Roman Svitan. „Cu vehicule blindate, cel mai bine ar fi atacarea Melitopolului și amputarea trupelor ruse de pe malul drept”, este de acord generalul Serghei Krivonos, fostul șef adjunct al Consiliului Național de Securitate și Apărare.

Lipsa vehiculelor blindate este acum cel mai slab punct al armatei ucrainene. Într-un război de secol XXI, este dificil să ataci pe jos și nu poți forma o rezervă, deoarece o rezervă reprezintă ceva ce poate fi transferat rapid la fața locului.

Prin urmare, se pare că ofensiva ucraineană a fost gândită de către Comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi, ținând cont de acest punct slab. Gruparea rusă de 25.000 de oameni de pe malul drept al Niprului nu este doar complet amputată (prin atacul pe Melitopol), ci este sfărâmată. Un val de NUR (rachete sol-sol) și M26 cade pur și simplu pe pozițiile lor și, în paralel, partizanii ucraineni operează chiar în Herson: exact în ajunul ofensivei, colaboratorul Alexei Kovalev a fost ucis în casa lui, ceea ce i-a demoralizat și mai mult pe ocupanți.

În aceste condiții, cel mai rezonabil lucru ar fi să te retragi – după cum vrei: pe jos, înot, pe saltele pneumatice. Dar aici putem prezice două lucruri. În primul rând: Putin va interzice categoric retragerea. Va trage în țeapă armata rusă, cum a-i ține un urs în suliță, pe covorul de foc al aviației și artileriei.

În al doilea rând: cel mai probabil, armata nu va supraviețui. La Kremlin, propagandiştii îi pot raporta lui Putin cum „îl aşteaptă oamenii”.

Absurditatea absolută a războiului, ostilitatea totală a populației, furtul scandalos și neprofesionalismul autorităților – toate acestea încă nu au impact atunci când armata se află în ofensivă. Dar când ajunge în defensivă, frontul se poate prăbuși, iar acest lucru este valabil mai ales în cazul Forțelor Aeropurtate. „Forțele aeropurtate nu sunt adaptate să stea în tranșee sub foc de artilerie”, spune Roman Svitan, „iar lângă Herson stau în tranșee”. „Încă nu am văzut cum se comportă trupele ruse în defensivă și cred că vor fi complet demoralizate”, a prezis Aleksei Arestovici.

Desigur, este greșit să construiești un plan de operare bazat pe greșelile pe care le va face inamicul. Un comandant care se bazează pe greșelile inamicului nu va câștiga niciodată, a scris Sun Tzu. Prin urmare, așa cum am spus, planul lui Zalujnîi a fost construit fără a lua în considerare aceste greșeli.

De aceea, el nu implică o ofensivă, ci doar măcinarea trupelor rusești sub artilerie și avioane, fără contact direct. Zalujnîi conservă forța umană.

Greșelile comandamentului rus – și anume ordinul lui Putin („stați pe loc”) și teama animalică a soldaților disperați („fugiți”) – sunt un bonus pentru acest plan, iar nu baza lui. >>

În zeci de regiuni ale Rusiei, începerea școlii înghite venitul mediu al unei familii. Unii ruși sunt ademeniți la război cu promisiunea că vor avea bani de rechizite

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here