Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a relatat, într-un interviu pentru G4media, momente dramatice din timpul operaţiunii de evacuare a unui grup de afgani din Kabul şi reacţia liderului grupului după ce, într-o primă fază, nu au putut intra în aeroport pentru a fi preluaţi. „M-am trezit de mai multe ori din somn cu vocea lui în cap în aceste săptămâni”, a afirmat ministrul, care a precizat că în prezent, cel cu care discuta este în siguranţă, în Pakistan.
”Pe 20 august am avut una dintre încercările de a introduce în aeroport un grup de aproximativ 20 de afgani, inclusiv femei şi copii, membri de familie. Am stat cu ei mai bine de 3 ore, ghidându-i prin Kabul şi în jurul aeroportului, pentru a-i aduce în siguranţă la una dintre porţile unde îi aştepta echipa românească din aeroport. A fost extrem de complicat: mulţimi enorme de afgani care încercau să intre în aeroport, puncte de control talibane controlate de diverse facţiuni, o situaţie de securitate care le putea pune în pericol sănătatea şi viaţa în orice moment. I-am adus la una dintre porţile despre care ştiam, dar situaţia s-a schimbat brusc şi acea poartă nu a mai putut fi folosită. A trebuit să-i ghidăm câţiva kilometri spre o altă poartă. O cursă contra cronometru, pe de o parte pentru cei din aeroport, pe de alta pentru afganii din afară, pe care îi ghidam din camera celulei de criză. Consulul nostru i-a aşteptat la cea de-a doua poartă, mai mică, pe care putea ieşi pe jumătate, agitând ca semn de recunoaştere vesta tricoloră a celulei de criză. Între timp, grupul s-a micşorat. Una dintre jurnalistele afgane din grup a leşinat de epuizare şi colegii ei jurnalişti au renunţat – ca să o ducă la spital. Cu greu, ceilalţi au ajuns lângă a doua poartă. Se întunecase, vesta nu mai era vizibilă, consulul a folosit o lanternă verde”, povesteşte Aurescu pentru G4media.
El afirmă că brusc a început să se tragă serios, iar un glonţ rătăcit, tras în aer, l-a atins pe consul, dar nu a păţit nimic, nu a fost rănit pentru că avea echipament de protecţie.
”Şi a continuat cu curaj să agite lanterna aceea verde, deşi era clar că în întuneric se expunea unui risc crescut. (…) Situaţia se deteriorase însă atât de rău că trupele americane care protejau aeroportul au primit ordin şi au trebuit să închidă toate porţile aeroportului şi nu a mai intrat nimeni. Afganii ”noştri” erau la doar circa 20 de metri de poartă, dar nu au mai putut intra. Nu o să uit niciodată pe cel cu care vorbeam la telefon, liderul de facto al grupului, prin care ne coordonam, despre care am spus mai devreme, cum plângea de disperare pentru că nu au putut intra, alături de un copil al său, cred că îl ţinea în braţe. M-am trezit de mai multe ori din somn cu vocea lui în cap în aceste săptămâni. Dar nu ne-am lăsat şi nu i-am abandonat, iar astăzi el este în siguranţă în Pakistan, cu familia lui, au intrat ieri, 4 septembrie, pe cale terestră, ca urmare a eforturilor colegilor din celula de criză”, şi-a încheiat relatarea ministrul de Externe.
