„Niciodată până acum obiectivele, nevoile și provocările climatice ale SUA și UE nu au fost atât de strâns aliniate. Când Joe Biden face prima sa vizită în Europa**, ca președinte SUA, ar trebui să valorifice acest lucru pentru a începe să încheie un acord transatlantic verde”, scrie Ana Palacio și Simone Tagliapietra, pentru Project Syndicate.
<< Stelele pot fi, în cele din urmă, aliniate pentru o cooperare transatlantică mai strânsă în domeniul schimbărilor climatice. Când se îndreaptă spre Europa, președintele SUA, Joe Biden, ar trebui să se pregătească să profite la maximum de această constelație promițătoare.
Atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite s-au angajat acum să atingă neutralitatea climatică până în 2050. Și au stabilit etape similare pe parcurs: până în 2030, UE intenționează să reducă emisiile de gaze cu efect de seră (GES) cu cel puțin 55%, față de nivelul din 1990, în timp ce SUA intenționează să le reducă cu 50-52% față de nivelul din 2005.
Pentru a se achita de aceste angajamente, UE și SUA vor trebui să depășească multe provocări similare. Pentru început, trebuie să intensifice implementarea tehnologiilor curate existente (inclusiv panouri solare, turbine eoliene și vehicule electrice) și să promoveze inovația în tehnologiile emergente (cum ar fi hidrogenul verde, bateriile în stare solidă și permiterea inovațiilor digitale). Aici, cooperarea ar putea merge mult spre accelerarea progresului.
În al doilea rând, UE și SUA trebuie să folosească mai bine prețul carbonului, la care Europa este lider: a stabilit deja cea mai mare piață de carbon din lume, pe care intenționează să o actualizeze și să o extindă în curând. SUA nu au, în prezent, niciun sistem de tarifare a carbonului la nivelul întregii țări, dar impulsul intelectual și politic este în creștere.
Totuși, valorificarea acestui impuls pentru a face progrese reale în SUA și asigurarea corectitudinii și durabilității politice a oricărui sistem de stabilire a prețurilor carbonului, va cere măsuri pentru a aborda efectele distribuționale. Restituirea veniturilor către public ca dividende de carbon s-ar putea dovedi vitală.
În al treilea rând, atât UE, cât și SUA vor trebui să abordeze perturbările socioeconomice care decurg din tranziția verde. Aceasta înseamnă facilitarea transformării industriale în regiunile cu consum ridicat de carbon și asistarea lucrătorilor care sunt obligați să-și schimbe slujba. Ocuparea forței de muncă și oportunitățile economice sunt esențiale pentru strategiile climatice atât în SUA – „când oamenii vorbesc despre climă, eu mă gândesc la locuri de muncă”, a declarat, recent, Biden, cât și în Europa, cu „strategia sa industrială” verde.
UE și SUA sunt, de asemenea, aliniate în ceea ce privește imperativele climatice internaționale cu care se confruntă. Eforturile niciunei părți nu vor conta prea mult dacă nu susțin și tranziția verde în țările în curs de dezvoltare. În acest scop, mobilizarea finanțării climatice și facilitarea transferurilor de tehnologie curată sunt esențiale.
Sprijinirea tranziției verzi a țărilor în curs de dezvoltare ar putea merge mult spre descurajarea „relocării carbonului”: atunci când companiile mută producția în țări cu taxe mai reduse pe carbon sau cu reglementări de mediu mai puțin stricte. Dar vor fi necesare și soluții mai directe – cum ar fi un mecanism de ajustare a frontierelor cu carbon, prin care companiile plătesc un preț mai mare pentru importul de bunuri a căror producție implică emisii mai mari de GES.
UE lucrează deja la un astfel de mecanism, ca parte a Acordului Verde European. Acesta este în mod clar un lucru bun. Dar un mecanism comun UE-SUA ar fi mai bun – mai ales dacă ar face parte dintr-un acord verde transatlantic mai larg.
De fapt, UE și SUA ar trebui să meargă și mai departe și să creeze un „club climatic”, așa cum a propus economistul laureat al premiului Nobel, William Nordhaus, în 2015. După cum susțineau recent unul dintre noi (Simone) și Guntram B. Wolff, economiile ar trebui să facă patru pași spre a se alătura: consolidarea și alinierea obiectivelor interne; să fie de acord cu un sistem de cuantificare și comparare a politicilor interne privind clima; stabilirea unui standard pentru măsurarea conținutului de carbon al mărfurilor complexe; și să asigure o impozitare și o reglementare transparente.
Orice țară care ar dori să se alăture clubului climatic ar trebui să fie binevenită. Acest lucru ar contribui la promovarea unui alt interes comun UE-SUA: stabilirea regulilor de joc în sectoarele și piețele emergente, cum ar fi hidrogenul verde și finanțarea durabilă.
Piețele au nevoie de reguli larg acceptate pentru a se crește și a se dezvolta, iar cei care ajută la elaborarea acestor reguli obțin un avantaj strategic semnificativ. Nimeni nu este mai bine poziționat pentru a pretinde acest avantaj decât SUA și Europa, care împreună reprezintă 40% din PIB-ul global și 30% din importurile de bunuri.
Alte țări nu pot ignora ceea ce se întâmplă în SUA sau Europa. Dacă iau măsuri comune – dacă adoptă o taxonomie comună a finanțelor durabile sau introduc un mecanism de ajustare a frontierelor climatice – alții vor urma cu siguranță exemplul. Dincolo de accelerarea acțiunilor climatice la nivel mondial, acest lucru ar consolida poziția de lider global al UE și SUA – și va consolida sistemul multilateral deschis, bazat pe reguli, pe care îl susțin.
Adăugați la toate acestea valorile și principiile pe care UE și SUA le împărtășesc – inclusiv respectarea drepturilor omului și a statului de drept – și pare clar că o cooperare climatică mai mare este în interesul ambelor părți. Călătoria lui Biden în Europa este oportunitatea ideală pentru a începe. >>
**Articol publicat în 3 iunie 2021.
