O capră din Ucraina, considerată eroină după ce a declanșat mai multe grenade, rănind aproximativ 40 de soldați ruși

O capră din Ucraina a devenit eroină națională după ce a declanșat un șir de grenade rusești în jurul unui spital din Zaporojie, rănind cel puțin 40 de soldați ruși, relatează The Guardian.

Forțele ruse întindeau o capcană instalând un fir de declanșare pentru mai multe grenade în jurul unui spital din satul Kinski Rozdorî, potrivit direcției principale de informații a Ucrainei.

Capra, care scăpase dintr-o fermă, s-ar fi îndreptat direct spre capcană și a declanșat o explozie în lanț, rănind zeci de soldați ruși pregătiți pentru o ambuscadă.
„Ca urmare a mișcărilor haotice”, animalul a „declanșat” mai multe grenade. În urma reacției în lanț, mai mulți soldați ruși au suferit răni de diferite grade de severitate.
”Se crede că cel puțin 40 de soldați ruși au fost răniți. Starea animalului nu este cunoscută în prezent”, spune Serviciul de Informații militare al Ucrainei.
Căprița-eroină a fost supranumită „Capra de la Kiev”, o referire la maiorul Stepan Tarabalka, pilotul cunoscut drept „Fantoma de la Kiev„, despre care se crede că a doborât până la 40 de avioane inamice în timpul invaziei Rusiei asupra capitalei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here