O elevă din Iași merge pe jos 26 de kilometri ca să ajungă la școală

O elevă din Iași merge 26 de kilometri pe jos la școală, de aproape un an pentru a-și termina studiile, pentru că familia nu își permite să plătească abonamentul de transport. Bianca Michiu locuiește în comuna Șipote din județul Iași, alături de mama ei, grav bolnavă, și tatăl său, Sebastian Michiu, singurul care muncește, scrie bzi.ro.

Este elevă în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic Vlădeni și își dorește să termine studiile pentru a avea un viitor bun.

Bianca merge pe jos câte 13 kilometri pentru a ajunge la timp la ore. Doar în ultima lună a mers pe jos de patru ori, dus-întors.

Nu se întâmplă tot timpul să merg pe jos, decât când nu am bani de autobuz. Un bilet costă 10 lei dus și 10 lei întors, iar când nu am bani, nu am ce să fac, merg pe jos. E greu, e frig, mi-e foarte frică, mai ales seara, când mă întorc.

Când plec e mai bine, merg ușor pe marginea asfaltului, dar când ajung lângă lacul de la Hălceni, bate vântul foarte tare. Mi-e foarte frică seara să mă întorc, că e întuneric, dar mai reușesc să găsesc 10 lei să mă întorc cu autobuzul. M-am învățat așa, e greu, dar nu am ce să fac. Uneori e mai bine, alte ori e mai rău”, a povestit Bianca Michiu, elevă la Liceul Tehnologic Vlădeni pentru sursa citată.

Adolescenta vrea să devină croitoreasă după ce va termina studiile.

Îmi place să merg la școală, să stau cu prietenele mele, mai trece timpul. Materia mea preferată e matematica, dar ce îmi place mie cel mai mult să fac este să cos. Știu să cos foarte bine. Mi-ar plăcea să reușesc să devin croitoreasă, dar nu vreau să îmi fac speranțe prea mari. Eu iau bursă socială, dar nu îmi ajunge nici să îmi plătesc abonamentul, pentru că este mult mai scump.

Doar pentru o săptămână costă 90 de lei, și bursa mea este puțin peste 200 de lei pe lună. Am noroc că mă mai ajută frații mei mai mari, dar și ei au familiile lor și nu reușesc nici ei mereu. La vară o să fie mai bine. Nu îmi este rușine să merg pe jos, asta e situația. Luna asta am mers pe jos de 3, 4 ori, atât”, a precizat eleva.

Adolescenta ia bursă socială și alocație, reușind să contribuie cu aproximativ 600 de lei la venitul modest obținut de tatăl său.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here