O firmă de lobby influentă critică strategia Chinei în Europa: Firmele europene primesc doar „firimituri”

Strategia „O centură, un drum”, demarată de China în ideea creării unui nou Drum al Mătăsii şi consolidării schimburilor comerciale între Asia, Rusia şi Europa, ţine la distanţă companiile europene, iar Bruxelles-ul ar trebui să îşi revizuiască legislaţia în domeniul competiţiei pentru a crea un mediu concurenţial echitabil, a apreciat joi un grup de lobby al sectorului european de bussines, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Din cauza procedurilor opace de achiziţii şi a dominaţiei exercitate de marile companii chineze de stat, firmele europene primesc doar „firimituri”, susţine European Union Chamber of Commerce in China. În aceste condiţii, Uniunea Europeană ar trebui să forţeze companiile chineze care participă pe piaţa procedurilor de achiziţii din UE să opereze potrivit aceloraşi restricţii cu cele cu care se confruntă în China companiile din UE, a adăugat grup-ul de lobby.

„Dacă UE nu va reuşi să joace un rol activ şi competitiv, există pericolul real să devină o piaţă periferică ataşată la finele Eurasiei”, susţine raportul publicat de European Union Chamber of Commerce in China.

Doar „jucători de nișă”

Începând din 2013, când a fost demarată iniţiativa „O centură, un drum”, China a lansat proiecte de construcţii în peste 60 de ţări. Cu toate acestea, până acum companiile europene sunt doar „jucători de nişă” în cadrul strategiei „O centură, un drum”, în condiţiile în care doar 20 de companii membre ale European Union Chamber of Commerce in China au declarat că au lucrat la proiecte din cadrul strategiei „O centură, un drum”, a declarat preşedintele camerei de comerţ Joerg Wuttke.

În plus, acele companii europene care au fost implicate în iniţiativa „O centură, un drum” au reuşit să facă acest lucru în principal prin intermediul partenerilor chinezi de afaceri sau a guvernului şi în mod obişnuit rolul lor a fost acela de a furniza tehnologii şi expertiză de care partea chineză nu dispunea, adaugă raportul.

„Putere de monopol”

De asemenea, marii campioni naţionali chinezi au dobândit o „putere de monopol” în unele ţări din cadrul strategiei „O centură, un drum” prin construirea de infrastructuri digitale care implică pachete complete de software şi hardware bazate pe standardele chineze. Aceleaşi companii chineze beneficiază acasă de un sprijin puternic din partea statului, ceea ce le ajută să îşi devanseze competitorii internaţionali.

„Ţările mai mici şi mai puţin dezvoltate care nu au capacitatea de a impune propriile lor standarde vor fi supuse unor presiuni considerabile pentru a adopta pur şi simplu standardele chineze”, subliniază raportul.

În aceste condiţii, European Union Chamber of Commerce in China susţine că Uniunea Europeană trebuie să permită propriilor sale companii să crească prin revizuirea legislaţiei în domeniul concurenţei. De asemenea, UE ar trebui să dea prioritate propriei sale  strategii în domeniul infrastructurii, denumită „Connectivity Strategy”, care să devină o alternativă credibilă la  strategia „O centură, un drum”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here