Dragonul chinez se încolăcește în jurul Europei Centrale și de Est. Cine a deschis ușa larg avansului Chinei în România

Beijingul nu este un practicant de soft power, precum Rusia, ci mai degrabă se concentrează pe tactici concrete de rechin financiar, cumpărând aproape la bucată statele slabe. Cum se întâmplă, de pildă, în Europa de Est. Și nu doar în vulnerabilul Est.

Chinezii i-au găsit proiectului lor milenar de investiții un nume pompos – „Belt and Road” și nu puțini sunt economiștii impresionați de ambițioasa inițiativă care caută să reconstituie celebrul „Drum al Mătăsii”, conectând piețele Europei cu cele ale Eurasiei, Africii și Americii Latine.  

Dar dincolo de sclipiri rămâne, de fapt, o vânătoare cât se poate de imperialistă de sectoare strategice în țări avariate de corupție. Xi Jinping nu are nevoie deocamdată de „diplomația tancului”, deși își construiește pe repede-înainte o armată de talie mondială, sau de politici culturale subversive de export. Sacii cu bani ai Republicii Populare fac să se deschidă ușile economiilor europene ca și când n-ar fi uși, ci covoare roșii.

Rețeta

„Alege cu grijă”, aceasta este deviza Chinei când face „shopping” de națiuni în spațiul UE, se arată într-un studiu al European Council on Foreign Relations (ECFR). Oferta Chinei pentru statele Uniunii Europene nu este diferită de cea făcută „statelor africane și țărilor în curs de dezvoltare”, explică în studiul menționat experții Francois Godement și Abigael Vasselier. „O rafală de proiecte care creează concurență între beneficiari și împrumuturi la rate comerciale”, asta e rețeta.

Goana chineză după achiziții nu ar fi completă, însă, și fără un toptan de participații la cele mai importante porturi europene, cum ar fi în Grecia, Belgia, Italia și Spania, unde Beijinul își marchează teritoriul printr-un păienjeniș de firme controlate de stat. În 2018, Parlamentul European trăgea un semnal de alarmă în acest sens, într-un raport al Serviciului de Cercetare, în care se preciza că procesul de achiziții s-a accelerat în 2016, odată cu fuzionarea a două mari companii de stat – China Shipping și China Ocean Shipping Company (COSCO).

Tactica COSCO este aproape arhaică în eficiența ei: vântură sume enorme de bani lichizi, iar actorii portuari cu poziții geostrategice, excitați de mirosul ademenitor al conturilor, intră în competiție pentru atragerea de investiții chineze. Punct ochit, punct lovit. 

Serbia, însetată de banii Beijingului

În Peninsula Balcanică, Serbia se detașează clar în poziția de „sugativă” de investiții chineze. Zece miliarde de dolari însumează până acum prezența Chinei în economia sârbă, în special în industria siderurgică și de armament.

Pe locul doi se clasează, în Europa Centrală, Ungaria (aproximativ 4 miliarde de dolari), urmată de Polonia (circa 3 miliarde de dolari). Și Cehia ocupă o poziție avidă printre clienții fideli ai Beijingului, avându-l ca locomotivă de lobby pe cel mai bogat om de afaceri ceh, Petr Kellner, proaspătul patron al Pro TV, un amic al cercurilor de afaceri din jurul președintelui Xi Jinping. O altă țintă a Chinei în Balcanii de Vest este Croația, unde chinezii au promis o sumedenie de investiții directe în proiecte de infrastructură.

Ponta. 2014

Și uite așa, mergând pe firul geografiei, ajungem în România. Anul 2014 reprezintă un punct de referință în deschiderea politicului către „generozitatea” chineză. Victor Ponta, premier atunci, trăgea tare de sfori în interesul Beijingului. COSCO făcea cu ochiul portului Constanța, cel mai mare port de la Marea Neagră, iar Ponta lansa în spațiul public mesaje legate de un parteneriat spectaculos cu un mare pion portuar din China. Dar n-a fost să fie, planurile fostului prim-ministru au rămas în pom.

De altfel, „activismul” chinez al lui Victor Ponta a provocat la acea vreme un scandal între Palatul Victoria și Cotroceni – evident, în lungul box politic dintre președintele Traian Băsescu și premier.

Ponta avusese câteva vizite heirupiste la Beijing, spre iritarea lui Băsescu, care se declara categoric împotriva unor curele de transmisie ale Chinei în economia românească. Liviu Dragnea – actual pușcăriaș – ocupa în 2014 funcția de vicepremier. Primăvara l-a prins pe Dragnea în „Țara Viitorului”, cum este supranumită China. Ce căuta acolo? Trâmbița legăturile economice România-China, anunțând un acord fantasmagoric legat de construirea unei linii feroviare de mare viteză pe ruta București-Constanța. În tot acest timp, Traian Băsescu, aflat la Summitul Securității Nucleare de la Haga, avertiza că acordurile cu chinezii presupuneau o vulnerabilitate SUA, cu care România are un parteneriat strategic, trimițând încă de atunci o săgeată spre problema Huawei.

Două declarații de atmosferă din 2014:

Ponta: „De China, normal că s-a supărat președintele, cine îl primește pe el in China? (…) Credeți că nu mai doarme președintele Chinei că s-a supărat domnul Băsescu? Are alți parteneri (…) Până anul trecut, România a fost o țară sugrumată din punctul de vedere al relațiilor externe. O țară care de la începutul acestui an are posibilitatea să se prezinte altfel în fața partenerilor noștri, o țară care s-a eliberat de un stăpân”.

Băsescu: „Turneul catastrofal, din punct de vedere al imaginii și eficienței, din Asia ar trebui să mă supere. România a putut părea puțin penibilă în urma acestui turneu (…) Ar fi fost aproape o jignire ca Ponta să nu fie primit și de președinte. Ponta și-a luat Oltchimul în traistă și a spus că acoperă eșecul Nabucco. Te duci în Kazahstan și le spui că le-ai tăiat 300 de milioane de dolari din datorii, nu ne mai înțelege nimeni. Să te duci în Kazahstan după ce te-ai dus în Azerbaidjan e ca și cum te-ai duce de la Tokio la Beijing (…) Te duci în China: vrem să ne faceți reactoare. Domnule, câtă minte să-ți lipsească ca să nu-ți dai seama ca avem tehnologii diferite?”.

Un alt sforar al apropierii de China – și din umbra Guvernului Dăncilă – a fost Florea Voinea (Ică, așa cum îl alintă prietenii), fost grangur comunist și cu o ardentă simpatie pentru puterea orwelliană din Asia. În 2015, senator PSD pe atunci, Ică Voinea era consilier onorific al lui Ponta pentru promovarea relației cu China. Cu doi ani înainte, premierul chinez Li Keqiang, aflat într-o vizită în România, declara că era prieten din tinerețe cu Voinea. Prietenia Ică-Li data din 1986, când Voinea efectuase o călătorie în China alături de Nicu Ceaușescu.

Fostul șef SIE

Și uite așa, mergând pe firul lui Victor Ponta, ajungem la fostul șef SIE Silviu Predoiu, care îl consiliază pe actualul lider al Pro România. Recent, Predoiu a dat un interviu pentru Europa Liberă, în care a mitraliat cu acuzații în stânga și-n dreapta. La un moment dat, Predoiu face referire și la China, în următorul context:

• Europa Liberă: Există acuma în discuție politica energetică a România. Cât de important sau grav ar fi ca România să concesioneze sau să lase în mâna unor străini, chinezi de exemplu, un obiectiv strategic, cum e Centrala Nucleară de la Cernavodă?

• Silviu Predoiu: Nu pot să dau răspunsul. Nu cunosc clauzele. Da, evident, la o privire generică așa, spui: „domnule, sunt segmente extrem de importante, care ar trebui să rămână… ” Ar trebui să rămână dacă am ști ce să facem sau am putea să facem ceva cu ele numai noi. Pe de altă parte, aliatul NATO, Ungaria, își propune să construiască o centrală nucleară în colaborare cu Rusia. Și nu am văzut pe cineva care să fie foarte deranjat.

• Europa Liberă: Turcia, cea mai puternică țară NATO după SUA, e într-o situație similară și a cumpărat inclusiv arme sofisticate de la Rusia.

• Silviu Predoiu: „Cred că nu trebuie să dramatizăm. Țin minte odată, la noi, la București, erau niște strigăte despre un premier care, la timpul respectiv, luase niște angajamente față de China, în timp ce înalte oficialități chineze erau primite cu toate onorurile la Berlin pentru semnarea unor contracte”.

• Europa Liberă: Tot de Ponta e vorba.

• Silviu Predoiu: „Ideea este că trebuie să ne hotărâm ce vrem. Fiecare stat are sistemul lui de referință. Ar trebui să găsim un sistem de referință care este reprezentat de strategii naționale pe fiecare domeniu și atunci putem să vorbim”.

De unde se poate deduce că, voalat, Predoiu nu vede nicio problemă într-un parteneriat cu China, cât timp suntem hotărâți „ce vrem” și ne asumăm această hotărâre într-un „sistem de referință” reprezentat de „strategii naționale”. Întrebarea inevitabilă pe care, de pildă, și-ar pune-o un istoric pornind de la actuala relație Ponta-Predoiu este: Au ajuns câteva dintre ideile fostului șef SIE, pe anumite căi, și în biroul lui Ponta când acesta era șeful Executivului?

China în România

La ora actuală, China este prezentă în România în mai multe sectoare economice. Conform datelor Registrului Comerțului, în 2017 în țara noastră erau înregistrate 12.390 de companii chineze.

Investiții greenfield semnificative:

• Friendly and Joy (F&J Group – tutun, electronice și comerț);
• Eurosport DHS (cu 40% participaţie germană – producţie de biciclete, echipament fitness),
• ZTE (telecom);
• Huawei (telecom)
• China Tobacco International Europe Company (cu fabrica de ţigarete din comuna Pantelimon).

De asemenea, în luna aprilie, Asociația Română pentru Smart City (ARSCM) și gigantul China National Electric Engineering Co, Ltd. (CNEEC) au semnat un acord de finanțare pentru proiecte smart city, în valoare de 500 milioane de euro.

Potrivit Bloomberg, cea mai mare tranzacţie din România a fost cea din 2016 prin care compania chineză GM Investment achiziţionase concesiunile petroliere şi gaze ale companiei Zeta Petroleum, pentru 2,9 milioane dolari. Zeta Petroleum fusese înfiinţată în 2005 în Marea Britanie şi se ocupa cu explorarea şi producţia de petrol şi gaze naturale în Europa de Est. În România, Zeta Petroleum deținea drepturi de concesiune asupra a trei perimetre de explorare şi exploatare, respectiv Bobocu (judeţul Buzău), Jimbolia (Timiş) şi Pădureni.

Probabil cel mai controversat subiect vizează construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, obiectiv de securitate națională. Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă controlat de Ministerul Energiei, și gigantul chinez de stat China General Nuclear Power Corporation (CGN) au semnat în mai, în cadru official, acordul preliminar cu privire la continuarea proiectului construirii și operării reactoarelor 3 și 4 de la centrala Cernavodă. Tehnologia nucleară, împreună cu avansul tehnologiei 5G, reprezintă două dintre principalele rădăcini ale puterii tehnologice chineze, părți integrante ale proiectului-mamut „Made in China 2025”, care este, alături de „Belt and Road”, motorul avansului Chinei în arena globală.  De altfel, tema reactoarelor de la Cernavodă a fost unul dintre subiectele fierbinți de pe agenda discuțiilor dintre Donald Trump și Klaus Iohannis, în august, la Washington.

Mai 2019: întrebat, de către republicanul Adam Kinzinger, în fața Subcomisiei pentru Energie a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, dacă îl îngrijorează colaborarea României cu China în cadrul proiectului de construire a reactoarelor 3 și 4, secretarul american al Energiei, Rick Perry, a răspuns răspicat: „Da”.

Comentariul lui Kinzinger fusese următorul: „Sunt îngrijorat că aliații noștri români iau serios în calcul să facă afacerea cu compania chineză de stat China General Nuclear Power Corporation. Săptămâna aceasta, România a semnat un acord preliminar cu firma chineză pentru construcția a două noi reactoare, în valoare de câteva miliarde de dolari. Avem companii americane care își doresc să construiască, dar oferta lor a fost refuzată de guvernul României din cauza influenței crescânde a Chinei în România. Pentru a înrăutăți lucrurile și mai mult, cele două noi reactoare nucleare sunt amplasate lângă Marea Neagră, la câțiva kilometri de baza Mihail Kogălniceanu, unde avem soldați americani. Din punct de vedere al securității naționale, vă îngrijorează această investiție a Chinei în infrastructura energetică a aliatului nostru?”.

Un alt avanpost chinez în România: Grupul KMG International (KMGI), care anunța anul trecut că autoritățile române au aprobat tranzacția încheiată în 2016  între compania națională de petrol și gaze din Kazahstan KazMunayGas (KMG) și compania chineză China Energy Company Limited (CEFC).

Se pare că și rețeaua Regina Maria, al doilea jucător de pe piaţa locală de servicii medicale, se află pe lista de cumpărături a Chinei, la secțiunea to buy, prin fondul de investiții Sino CEEF Capital Management Company.

La capitolul eșecuri, de unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Chinei în România s-a ales praful în 2018, și anume cartierul chinezesc care ar fi trebuit ridicat la Craiova. Proiectul urma să fie finanțat de Primăria Craiova cu 9,36 milioane de lei, însă firma chineză de construcții care trebuia să îl implementeze, Shandong Ningjiang Construction, s-a dovedit că avea pușculița goală. Așa că protocolul semnat la Beijing în 2014 de Victor Ponta și Lia Olguța Vasilescu, primar al Craiovei atunci, a fost îngropat, iar contractul reziliat.

UE ține poarta deschisă. China – întredeschisă

În ultimii ani, la Bruxelles au început să se înmulțească semnele de exclamație privind avântul luat de investițiile directe ale Chinei în UE, suspectându-se că acestea au mai puțin de-a face cu afacerile, cât mai degrabă cu o strategie hard power atent coordonată. Au existat și discuții despre impunerea unui mecanism de limitare a achizițiilor directe chineze, invocându-se principiul reciprocității, principiu pe care China nu prea îl pune în aplicare în relația cu companiile europene.

Mai exact, China își păstrează piețele interne pentru întreprinderile sale campioane, protejându-le împotriva concurenței prin deschiderea selectivă a pieței, acordarea de licențe și alte restricții în materie de investiții, furnizarea de subvenții masive, atât întreprinderilor deținute de stat, cât și celor din sectorul privat, închiderea pieței achizițiilor publice, impunerea unor cerințe de localizare, inclusiv în cazul datelor, favorizarea operatorilor interni în ceea ce privește protecția și asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală și a altor legi naționale, precum și limitarea accesului întreprinderilor străine la programe finanțate de guvern.

Pentru a avea acces la piața chineză, operatorii din UE trebuie să îndeplinească o serie de cerințe oneroase, cum ar fi crearea de întreprinderi comune cu societăți locale sau transferul de tehnologii-cheie către omologii chinezi.

Unul dintre sectoarele în care lipsa accesului reciproc pe piață este deosebit de acută este cel al serviciilor financiare. În timp ce întreprinderile de tehnologie financiară (fintech) și de plăți online, furnizorii de cărți de credit, băncile și asigurătorii din China își fac tot mai simțită prezența în UE, operatorilor europeni li se refuză accesul pe piața chineză.