O întreagă garnizoană a Armatei Serbiei este infectată în urma trierii sârbilor întorși din diaspora. Președintele Vucic face o referie la România

Președintele sârb Aleskandar Vucic a declarat că Brigada I a Armatei Serbiei a încasat o lovitură dură când s-a angajat să primească, să trieze și să însoțească un număr mare de persoane care au venit din străinătate în perioada dintre 13 și 16 martie. Numeroși soldați au fost contaminați, scrie publicația Nedeljnik, citată de Rador.

Liderul de la Belgrad a subliniat că o întreagă garnizoană este infectată, dar a apreciat că situația din Serbia ar fi putut fi mult mai grea dacă nu s-ar fi organizat centre de triaj și carantină la Morović (frontiera cu Croația, n. trad.) și la Palić (frontiera cu Ungaria, n. trad.).

„Acești tineri (soldați) au primit cea mai grea lovitură. Eu i-am trimis acolo, la centrele de triaj, dar dacă ei nu ar fi fost acolo, acum am fi avut nu 50, ci cine știe câți morți”, a mai spus Vucic, citat de Radioteleviziunea Serbia.

„Doar Serbia și România au avut un așa mare aflux de cetățeni reveniți din străinătate într-un interval scurt de timp”, a mai precizat președintele sârb.

„Acești cetățeni sunt oameni cumsecade, nu sunt ei de vină pentru această situație. Acum ar trebui ca prin politici economice favorabile, să păstrăm acești oameni în țară. Salariile în Europa vor scădea, noi nu o vom face”, a declarat Vucic referitor la sârbii din diaspora reveniți acasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here