- O analiză Geopolitical Futures
<< Săptămâna trecută, președintele rus Vladimir Putin i-a convocat pe liderii Comunității Statelor Independente la reuniunea lor anuală. CSI cuprinde foste state satelit sovietice și încurajează cooperarea într-o gamă largă de chestiuni interguvernamentale, deși Moscova este considerată primul între egali. Întâlnirile lor tind să fie informale, adesea fără o agendă prestabilită, și de obicei se desfășoară în paralel cu o serie de reuniuni bilaterale între statele membre.
Însă, pentru al doilea an consecutiv, Kremlinul nu a reușit să reunească toți liderii CSI. Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a lipsit din nou de la summit, de data aceasta invocând, în mod oficial, un program încărcat. Acest program, se pare, a inclus o vizită a vicepreședintelui Turciei, unul dintre rivalii istorici ai Rusiei și o amenințare la adresa conducerii sale de facto asupra Eurasiei. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a declarat că Kremlinul a privit acest gest cu o „înțelegere absolută”.
Cu toate acestea, rămâne faptul că Moscova ar dori să vadă la aceeași masă reprezentanți ai Azerbaidjanului și Armeniei. Rusia a servit mult timp drept mediator în conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan și nu este obișnuită să fie marginalizată — mai ales în contextul în care Statele Unite continuă să câștige teren prin inițiative precum Ruta Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională. Într-un sens mai larg, anul 2025 a pus o presiune considerabilă asupra relațiilor Moscovei cu țările din Caucaz, relații în care, din perspectiva Rusiei, ar trebui să existe o aliniere, având în vedere dependența comercială continuă a acestora de Moscova și prezența unei mari diaspore armene și azere în Rusia.
Există câteva evenimente care exemplifică tensiunile dintre Rusia și Caucaz. Un accident aviatic în apropiere de Aktau, la sfârșitul anului 2024, a deteriorat relațiile cu Azerbaidjanul — la fel și reținerea mai multor cetățeni azeri la Ekaterinburg, în luna iunie. Armenia a fost mai vocală în privința nemulțumirii sale. Atunci când a izbucnit conflictul dintre prim-ministrul armean Nikol Pașinian și Biserica Apostolică Armeană, omul de afaceri pro-rus Samvel Karapetian a fost încarcerat pentru că ar fi cerut o lovitură de stat în cazul în care opoziția nu ar fi apărat biserica. Președintele Armeniei a declarat că țara nu mai este „fratele mai mic” al Rusiei, iar în decembrie Armenia și Uniunea Europeană au adoptat o nouă agendă de parteneriat strategic și au început discuții privind cooperarea în domeniul apărării.
Dincolo de disputele diplomatice punctuale, există schimbări mult mai fundamentale în Caucaz care îngrijorează Moscova. Spus simplu, în regiunea Caucazului ia naștere o nouă ordine, în care Rusia nu mai este puterea dominantă. Moscova a presupus mult timp că statele post-sovietice vor rămâne pentru totdeauna în orbita sa, deoarece majoritatea industriilor din regiune sunt legate de Rusia, care este, în esență, principalul — dacă nu singurul — cumpărător al bunurilor lor. Această presupunere nu este lipsită de temei. După prăbușirea Uniunii Sovietice, Asia Centrală și Caucazul au fost considerate un fel de zonă tampon. Țările post-sovietice au continuat să facă schimburi comerciale în principal cu Moscova, primind finanțare de la Kremlin sub formă de împrumuturi, investiții și remitențe. Chiar și pe măsură ce prezența Chinei în producție, comerț și investiții a crescut, multe guverne din Asia Centrală au privit cu reticență ideea de a înlocui o dependență economică cu alta. Iar întrucât cea mai mare parte a infrastructurii regiunii a rămas orientată spre Rusia, Moscova și-a păstrat statutul de actor regional dominant.
Între timp, Statele Unite recunosc oportunitățile comerciale din Asia Centrală și Caucaz, însă interesul lor principal a fost să submineze Rusia. Europa privește regiunea într-un mod similar. De fapt, Europa a presupus că va continua să aibă acces la exporturi rusești de energie ieftină, motiv pentru care nu s-a implicat prea mult în fostele state sovietice. A fost cu atât mai puțin dispusă să investească în proiecte logistice de lungă durată și costisitoare în Caucaz. Companiile petroliere occidentale care au intrat pe aceste piețe — BP, Exxon, Chevron, Eni și altele — nu au pus niciodată un accent major pe producția din această regiune.
În prezent, regiunea nu mai este percepută ca fiind exclusiv pro-rusă. Statisticile arată că Rusia nu mai este un partener economic major. După Italia și Turcia, Rusia se situează pe locul al treilea între partenerii comerciali ai Azerbaidjanului. Deși Rusia rămâne un partener important atât pentru exporturile, cât și pentru importurile Armeniei — în special în domeniul energiei și al aprovizionării cu alimente — Erevanul are un portofoliu mai diversificat, care include China, Emiratele Arabe Unite, Iranul și Uniunea Europeană. Moscova a remarcat chiar că volumul schimburilor comerciale va scădea în 2025. (Acesta s-a ridicat la 11 miliarde de dolari în 2024, dar a totalizat doar 4,5 miliarde de dolari în prima jumătate a anului 2025)
Războiul din Ucraina a accentuat cu siguranță aceste tendințe, însă nu este singurul factor responsabil pentru ele. Fostele state satelit sovietice sunt valoroase ca furnizori de energie, dar, mai important, ele permit Occidentului să ocolească Rusia. Poziția lor geografică leagă China de Europa și a determinat astfel Europa să își regândească proiectele logistice regionale, pe măsură ce economiile Asiei Centrale și ale Caucazului se stabilizează și se maturizează. Cu alte cuvinte, există acum un avantaj în a interacționa cu aceste țări pentru valoarea lor proprie, nu doar pentru a irita Rusia.
Se pare că integrarea eurasiatică se poate dezvolta complet independent de influența Rusiei. Țările regionale acționează pe cont propriu, chiar și între ele, fără a lua neapărat în calcul Rusia. Armenia lucrează la un acord de pace cu Azerbaidjan, care, speră ea, va deschide coridoare de transport. Unele progrese sunt deja înregistrate. În decembrie 2025, de exemplu, Azerbaidjanul a început să furnizeze petrol și produse petroliere direct Armeniei. De asemenea, Kazahstanul și Azerbaidjanul au inițiat un dialog privind cooperarea, în special în transportul de petrol prin ruta Aktau-Baku-Ceyhan. Proiectul Middle Corridor — o rută de transport multimodal care leagă China și Asia de Sud-Est de Europa, trecând prin Asia Centrală, Marea Caspică, Caucaz (Azerbaidjan, Georgia) și Turcia — a stimulat dialoguri suplimentare fără implicarea Rusiei.
Această realitate emergentă oferă puține perspective Moscovei, care riscă să fie exclusă dintr-o serie de proiecte majore. Prim-ministrul armean, Nikol Pașinian, a amenințat deja că va retrage secțiunile concesionate ale căilor ferate deținute de Rusia pe teritoriul Armeniei, care duc către granițele cu Azerbaidjan și Turcia, dacă Rusia nu le va restitui. Aceasta ar putea împiedica Moscova să participe la implementarea proiectului Middle Corridor și, prin urmare, să îl controleze. Moscova nu este obișnuită cu astfel de amenințări, dar este și mai puțin obișnuită să nu aibă pârghia necesară pentru a le contracara.
Deisgur, Rusia rămâne în continuare un partener economic important pentru Azerbaidjan și Armenia, iar Moscova a reușit să reducă tensiunile cu ambele țări, cel puțin într-o anumită măsură. În urma întâlnirii liderilor ruși și azeri de la Dușanbe, din octombrie, dialogul dintre Moscova și Baku a fost restabilit. Pașinian a mers chiar până la a participa la un summit informal al CSI. Rusia a crescut chiar și investițiile directe în Azerbaidjan, între ianuarie și septembrie 2025, la aproximativ 181 miliarde de dolari – aproape de două ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent. Cu toate acestea, se conturează o ordine regională în care Rusia nu mai este piesa centrală. Aceasta este o situație pe care Moscova nu o va putea tolera. Menținerea și consolidarea poziției sale este esențială pentru Moscova, în contextul izolării economice, politice și militare continue din partea Occidentului. Tacticile sale tradiționale de a aplica presiune economică și militară nu vor mai funcționa, așa că este de așteptat ca Moscova să își schimbe abordarea în 2026. >>
